1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ucraina: crime care seamănă ură

Uciderea unui politician de opoziție pro-rus și a unui jurnalist din Kiev amenință să divizeze și mai mult Ucraina. Unii acuză Moscova pentru această situație, alții cred că de vină este guvernul ucrainean.

Pe un frig pătrunzător, pe o ploaie torențială, o femeie în vârstă trece pe lângă o clădire înaltă și îndreaptă lumânările răsturnate de vânt. În acest cartier din centrul Kievului a fost împușcat mortal joia trecută, în plină zi, publicistul ucrainean Oles Busina.

Dușmănie din cauza opiniilor pro-ruse

"Îl respect", spune vecina publicistului, care vrea să rămână anonimă. "El a spus mereu adevărul și de asta l-au ucis." Se referă la cei care au preluat puterea după revoluția din Ucraina. Busina se număra printre opozanții lor. Bărbatul de 45 de ani scria cărți de non-ficțiune, comentarii pentru ziare și era un susținător pasionat al Ucrainei ca parte a unui "imperiu rus". A fost în ultima vreme foarte antipatizat din cauza limbii sale ascuțite pe platourile talk-show-urilor în limba rusă.

Oles Busina

Oles Busina

O altă vecină care a ieșit cu câinele la plimbare crede că serviciile secrete rusești sunt responsabile pentru moartea lui Busina. Ea crede că președintele rus Putin ar fi știut de această crimă înaintea tuturor. De fapt, el ar fi fost informat despre aceasta în timpul unei emisiuni de televiziune, la o oră după omorârea publicistului. "Mulți oameni din clădirea noastră nu împărtășeau viziunile lui Busina, dar ne-am înțeles mereu bine, nu au fost conflicte", spune vecina.

Serviciile secrete ucrainene pun la îndoială revendicarea crimelor

Uciderea publicistului a avut loc la doar o zi după cea a politicianului de opoziție Oleh Kalașnikov. Și el avea o orientare pro-rusă. Bărbatul de 52 de ani a fost anterior deputat al Partidului Regiunilor. În timpul protestelor pro-vest din iarna lui 2013-2014, Kalașnikov a participat la demonstrațiile "Anti-Maidan". Atunci el a acuzat că se orchestrează o lovitură de stat și i-a numit pe activiștii de pe Maidan "radicali și teroriști".

Locul unde a fost ucis Oles Busina la Kiev

Locul unde a fost ucis Oles Busina la Kiev

Au plătit Busina și Kalașnikov cu viețile lor faptul că aveau opinii politice pro-ruse? Această chestiune se discută aprins în Ucraina. Aparent, o grupare naționalistă ucraineană și-ar fi asumat în scris răspunderea pentru crime. Gruparea se numește UPA, o prescurtare de la "Armata ucraineană de rezistență". O astfel de organizație a existat în Ucraina în al doilea război mondial. Membrii ei au luptat împotriva Uniunii Sovietice și au colaborat parțial cu naziștii germani. Serviciile secrete ucrainene cred însă că documentul prin care UPA și-a asumat răspunderea pentru cele două crime este un fals.

Politicieni de opoziție, sub protecția poliției

Uciderea lui Busina și Kalașnikov reprezintă punctul culminant al unei serii întregi: presa ucraineană a relatat despre zeci de crime și sinucideri în rândul reprezentanților fostului regim din Ucraina în mai puțin de un an. Guvernul este acum nevoit să ia măsuri speciale.

Politiciana de opoziție Olena Bondarenko a fost pusă sub protecția poliției. Ea a declarat telefonic pentru DW că a părăsit capitala Kiev și nu a dorit să precizeze unde se află. Deputata de 41 de ani, membră a Partidului Regiunilor, este cunoscută pentru opiniile sale pro-ruse. Ea nu se consideră însă în pericol acut.

Bondarenko crede că ultimele crime din Kiev sunt legate de cazurile anterioare: "Toate victimele au fost opozanți ai actualului guvern." Ea nu vrea să speculeze în legătură cu cei care ar fi tras sforile pentru a pune la cale crimele, dar crede că și guvernul are o parte de vină. Potrivit ei, Kievul nu ar mai fi în stare să garanteze siguranța cetățenilor și a politicienilor de opoziție.

Ceea ce nu este o noutate. Între 1993 și 2005, în Ucraina au avut loc mai multe crime de profil înalt. Cunoscuți politicieni de opoziție și oameni de afaceri, dar și jurnaliști au fost asasinați, au murit în accidente rutiere sau s-au sinucis. Cele mai multe cazuri nu au fost clarificate nici până azi.

Un nou val de ură

Și Oleh Kalașnikov avea opinii pro-ruse

Și Oleh Kalașnikov avea opinii pro-ruse

Ultimele două crime întețesc atmosfera tensionată de la Kiev. La începutul lunii, Parlamentul a adoptat mai multe legi controversate, printre care interzicerea simbolurilor comuniste și cinstirea naționaliștilor ucraineni. Aceste legi au fost intens criticate în special în estul și sudul țării. Divizarea societății ucrainene este vizibillă atât în dezbaterile televizate, cât și în rețelele sociale. Adesea, până și activiștii pro-vest și simplii cetățeni salută uciderea politicienilor pro-ruși, pe care îi cataloghează drept "trădători".

Publiciști apreciați ca Serhij Rachmanin de la săptămânalul "Dserkalo tyschnja" fac apel la toleranță. Dacă o parte a populației se bucură pentru niște crime, a scris Rachmanin în ultimul număr al publicației sale, atunci aceasta "ar fi un cadou pentru Kremlin". Astfel de apeluri la calm nu par însă să aibă mare efect.