1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ucraina: asediu, în loc de armistiţiu

Încetarea focului propusă de separatiştii pro-ruşi în Ucraina nu este luată în considerare de trupele fidele guvernului de la Kiev.

Noul "premier" al auto-proclamatei Republici Populare Doneţk, Alexandr Zakarşenko, a propus sâmbătă un armistiţiu în schimbul stopării ofensivei armatei ucrainene. Dar, în loc ca trupele Kievului să accepte oferta separatiştilor, oraşul Doneţk, cu o populaţie de un milion de locuitori înaintea începerii ostilităţilor, este supus unui bombardament intens. Potrivit administraţiei oraşului, tirurile de artilerie au distrus parţial şi un spital.

Armata ucraineană a comunicat că-şi continuă ofensiva pentru a-i pune în dificultate pe separatişti. Numai baze ale rebelilor au fost atacate, precizează militarii, iar separatiştii au suferit "pierderi grele". Ucişi au fost şi trei soldaţi ucraineni.

Separatiştii, somaţi să depună armele

Înaintea înteţirii atacurilor, Consiliul Naţional de Securitate de la Kiev estimase că disponibilitatea separatiştilor de a încheia un armistiţiu este "doar o declaraţie", neînsoţită de fapte. Elemente palpabile ar fi în schimb, în accepţiunea guvernului de la Kiev, numai "arborarea steagului alb sau predarea armelor".

Alexander Zakharchenko Ministerpräsident Volksrepublik Donezk

Alexandr Zakarşenko

"Premierul" din Doneţk, Zakarşenko, declarase că separatiştii sunt pentru o încetare a focului din dorinţa de a împiedica "o catastrofă umanitară tot mai gravă". Dacă totuşi armata va pătrunde în oraşul Doneţk, el a dat asigurări că se va da o luptă pentru "fiecare stradă, fiecare casă şi fiecare metru al ţării noastre". Doneţk va deveni "un al doilea Stalingrad", a ameninţat noul comandant al separatiştilor.