1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ucraina şi Georgia nu primesc MAP

Liderii statelor membre NATO au decis că este prea devreme ca Georgia şi Ucraina să fie incluse în programul pre-aderare.

default

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, miercuri, că este prea devreme pentru Ucraina şi Georgia să primească statutul de state candidate la integrarea NATO, în pofida susţinerii Statelor Unite, relatează AFP.

Imediat după sosirea la Bucureşti, unde are loc summitul NATO, Angela Merkel a reiterat opoziţia faţă de participarea celor două foste republici sovietice la Planul de Acţiune pentru Aderarea NATO (MAP).

Această problemă este una dintre temele de disensiune ale summitului NATO.

"Am ajuns la concluzia că încă este prea devreme că acordăm statutul MAP celor două ţări", a declarat cancelarul. Merkel a subliniat că opoziţia Germaniei nu este de principiu şi nici definitivă.

"Porţile rămân deschise. Vedem o perspectivă de aderare. Dorim să ajutăm cele două ţări să se apropie de Planul de Acţiune pentru Aderare", adaugă cancelarul.

Răspunzând acuzaţiilor ţărilor favorabile apropierii Ucrainei şi Georgiei de NATO, Merkel a dat asigurări că nu recunoaşte dreptul Rusiei de a bloca aderarea. "Este clar că nu Rusia decide cine devine membru", a spus Merkel.

"Să nu supărăm Rusia şi mai tare"

Steinmeier hofft auf Sieg der Pro-Europäer in Serbien

Frank-Walter Steinmeier

NATO nu are nici un motiv să forţeze nota cu Rusia invitând Ucraina şi Georgia să se apropie de Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Moscovei, a declarat şeful diplomaţiei germane, citat de AFP.

"Există motive de ordin intern, pentru care situaţia Georgiei şi a Ucrainei este nesigură. Sper ca acest subiect să fie discutat cu precădere în cadrul lucrărilor Consiliului".

Ministrul de Externe german Frank-Walter Steinmeier a declarat că "nu există niciun motiv imperios anul acesta pentru a deteriora şi mai mult relaţiile cu Rusia", tensionate deja după ce Occidentul a recunoscut independenţa Kosovo, în pofida opoziţiei Moscovei.

Steinmeier s-a apărat în faţa "reproşului de a face jocul Moscovei în ceea ce priveşte aderarea Georgiei şi Ucrainei la NATO" şi a justificat opoziţia Berlinului faţă de includerea celor două foste republici sovietice în Planul de Acţiuni în vederea aderării (Membership Action Plan, MAP), echivalent cu statutul de ţară candidată, prin situaţiile lor interne instabile. Ruşii nu au "niciun drept de veto" în ceea ce priveşte extinderea NATO, a dat el asigurări.

Polonia: "Germania are memorie scurtă"

Portugal EU Gipfel in Lissabon Polen Lech Kaczynski

Lech Kaczynski

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, a criticat opoziţia Berlinului faţă de intrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO, amintindu-i Germaniei de trecutul său, într-o scrisoare adresată membrilor Alianţei, informează cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Germania a fost inclusă în NATO în 1955, într-un moment în care graniţele sale nu erau recunoscute de toate statele europene, iar situaţia de la Berlin putea declanşa un conflict armat de o amploare inimaginabilă, a amintit Kaczynski în scrisoarea adresată, miercuri, omologilor săi din 25 de state membre ale Organizaţiei.

În acel moment, Alianţa a luat "o decizie curajoasă" în pofida îndoielilor şi "gradului ridicat de risc"(...). "A fost cea mai importantă decizie luată privind extinderea", a scris preşedintele polonez.

"Amintirea acestei experienţe subminează argumentaţia celor ce se opun includerii Ucrainei şi Georgie în Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP)", a apreciat Kaczynski.

Georgia: Decizia susţine aripa "dură" de la Kremlin

Präsidentenwahl in Georgien

Michail Saakaşvili

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, apreciază că refuzul NATO de a adresa invitaţii Georgiei şi Ucrainei va consolida poziţia "aripii dure" de la Kremlin, relatează AFP, citând un interviu publicat joi de cotidianul german Handelsblatt.

"Dacă nu obţinem un acord (pentru aderarea la NATO), această situaţie va consolida aripa conservatoare de la Kremlin. Vom lăsa Moscovei terenul liber pentru încercări de şantaj", a spus el.

Preşedintele georgian apreciază că misiunea preşedintelui rus ales, Dmitri Medvedev, care îşi va prelua funcţia în mai, va fi complicată de o astfel de decizie. "Aparţinem aceleiaşi generaţii, liberală, deschisă către lume şi care nu are nostalgii după Uniunea Sovietică. Sunt foarte optimist în privinţa lui Medvedev; este clar că este un european. Dar va deveni foarte dificil pentru el dacă aripa conservatoare va avea câştig de cauză la Kremlin", a afirmat Saakaşvili.

Liderii NATO, reuniţi la Bucureşti, nu au reuşit să ajungă la un acord privind invitarea Ucrainei şi a Georgiei în Planul de acţiune pentru aderare, ultima etapă înaintea integrării în Alianţa Nord-Atlantică.

Preşedintele american, George W. Bush, care susţine ferm candidaturile celor două republici foste sovietice, nu a reuşit să depăşească opoziţia mai multor ţări europene, în principal a Germaniei şi Franţei.