1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Uşurare? Care uşurare?

O mare uşurare i-a cuprins pe responsabilii germani şi europeni, precum şi, vremelnic, pe agenţii de la burse în urma rezultatului scrutinului grecesc, cotat de mulţi drept „pro-reformist” şi „pro-european”.

Mai prudent, mai onest cred ar fi să se coteze rezultatul votului grecesc drept unul al fricii electoratului, un vot dictat de teama grecilor de-o virtuală ieşire a statului elen din zona euro.

Chiar şi aşa - posibilitatea formării unui guvern pro-euro şi pro-european cu dreapta de la Nea Demokratia în frunte şi partidul socialist Pasok ca partener junior le-a luat responsabililor germani o piatră de pe inimă.

Dar şi demnitarii de la Berlin ştiu bine că nu s-a câştigat decât un respiro; că problemele n-au fost defel rezolvate la urne; că misiunea herculeană a curăţirii grajdurilor lui Augias încă nici n-a început să fie îndeplinită, iar grecii şi europenii vor avea de făcut faţă încă unor ample turbulenţe.

Exprimând un punct de vedere similar, un ziar conservator german trimitea azi la „Nuntă a la grec”, un enorm succes cinematografic american de acum câţiva ani, în care un personaj cerea să i se spună orice cuvânt, iar el va demonstra că e grecesc. Or, etimologic, noţiunea de „haos” e, într-adevăr grecească. Iar haosul riscă, din păcate, să continue.

Fiindcă, să nu uităm, cine va forma, probabil, o alianţă guvernamentală: două partide, în fond perdante, care au fost şi formaţiunile aflata la baza falimentării statului elen prin ani de zile de politică iresponsabilă. Vor putea pune ele ţara pe picioare? Greu de crezut.

Concomitent, viitorul cabinet se află în faţa unei naţiuni care nu mai acceptă să-şi strângă cureaua, dacă la orizont nu se i se oferă promisiunea că se conturează o rază de lumină.

Alianţa radicalilor de stânga n-a câştigat alegerile, dar a obţinut nu mai puţin de o treime din votul grecilor, devenind, nota bene, a doua forţă politică a ţării! Această grupare marxistă extremistă nu-şi va rata probabil şansa de a-şi exhiba puterea proaspăt obţinută inclusiv prin proteste de stradă.

Supus atâtor presiuni şi provocări, va putea executivul grec să facă faţă misiunii de a introduce reforme structurale şi de a amplifica substanţial competitivitatea economică a Greciei asupra cărora insistă Angela Merkel şi executivul ei? Din nou, greu de crezut.

În ce-i priveşte pe liderii germani, guvernul berlinez s-a arătat de acord să le dea un răgaz grecilor, în măsura în care au pierdut mult timp din pricina alegerilor. Pe scurt, Germania a cărei imagine în statele din sudul continentului a suferit enorm, s-ar putea să fie de acord să-i ajute pe greci să treacă peste actuala perioadă dificilă pe care o traversează, ameliorându-şi astfel şi propria imagine.

Dar atât cancelara cât şi ministrul ei de finanţe Schäuble şi ministrul german de externe Westerwelle şi-au manifestat la fel de clar hotărârea de a nu ceda în chestiunile şi acordurile de principiu.

Altfel spus, „pacta sunt servanda”. Iar Germania stăruie ca statul elen să-şi respecte fără hiat şi fără vreun rabat angajamentele asumate pe plan internaţional, să continue cu austeritatea şi să treacă la reforme structurale.

Pe de altă parte, presiunea asupra Germaniei a crescut şi ea, odată cu votul pro-stânga al francezilor şi al altor electorate, inclusiv al celui german din zona renană, sufragii al căror substrat este o clară opţiune anti-austeritate, favorabilă ideii impulsionării puternice a creşterii economice.

În aceste condiţii, Berlinul e foarte probabil să cedeze parţial în faţa unor presiuni europene şi globale. La acestea se adaugă, nu în ultimul rând, cele americane, ale unui Obama aflat în faţa propriului său test electoral, speriat de impactul recesiunii europene asupra urnelor de vot de peste ocean, precum şi cele ale instituţiilor monetare internaţionale, cum ar fi Banca Mondială.

S-ar putea prea bine ca Germania să accepte aşadar un pact al creşterii economice pe care să-l vândă drept întemeiat pe reforme structurale, pentru ca Angela Merkel să nu-şi vadă imaginea şifonată. Fiindcă această imagine şi popularitatea ei domestică imensă se datorează în bună măsură tocmai durităţii de care a dat dovadă şefa executivului de la Berlin în gestionarea crizei euro.

Întrucât Merkel se află şi ea în faţa alegerilor de anul viitor, nu e de aşteptat să-şi înmoaie excesiv poziţia. În plus, Merkel şi coaliţia ei de centru-dreapta nu pot accepta un rabat la reformele greceşti, întrucât concesiunile în acest domeniu ar trezi poftele altor ţări înglodate în datorii, precum Spania şi Portugalia de pildă. Iar Germania nu poate şi nici nu vrea în ruptul capului să plătească oalele sparte ale întregii Europe.