1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

TVR și prim-ministrul Cioloș

Conducerea TVR a refuzat difuzarea unui interviu cu Dacian Ciolos la emisiunea ”Viața satului”, oferindu-se să o programeze în cadrul emisiunilor electorale, cu subtextul că premierul face campanie mascată.

Să interzici unui prim-ministru în funcțiune să apară la televiziune în perioada electorală este o formă de abuz. Rostul unei televiziuni publice este, printre altele, tocmai acela de a fi o platformă pentru popularizarea și dezbaterea politicilor publice ale guvernului. Nu poți lăsa rolul acesta pe seama presei  private, care își are prioritățile sale, de multe ori divergente față de Administrație. Prin urmare un fir permanent de comunicare între Guvern și televiziunea publică trebuie să existe, indiferent de diferențele de optică politică din cadrul redacțiilor.

O să se spună că televizunea nu e ”de stat”, ci e ”publică” și, prin urmare, nu are a face favoruri guvernului. Am auzit acest argument mai ales în cursul dezbaterilor recente pe tema taxei radio-tv, dar este neconvingător. O instituție publică este datoare prin propriul statut să asigure pluralismul politic, dar nu poate fi completamente neutră. Neutralitatea este o utopie și un slogan invocat în diverse circumstanțe cu motivații integral partizane. Prin urmare o televiziune care nu urmează linia guvernului sfârșește prin a urma linia opoziției. Refuzând o părtinire, va cădea, fatalmente, în cealaltă.

Extinzând perspectiva, căci în ciuda trăsăturilor sale ”aparte”, România nu face excepție, putem spune că nu există cale de mijloc, mai ales într-o lume ca a noastră care tinde tot mai puternic să se polarizeze. Spațiul comun, ”republican”, este revendicat exclusiv și tot mai incisiv de toate părțile punând la grea încercare echilibrul relativ care a putut exista într-o perioadă de grație, așa cum a fost aceea de după 1945 în lumea occidentală. Peste tot se întâmplă la fel: devenim tot mai părtinitori, tot mai atașați de o preferință fundamentală, adesea nedezvăluită și, chiar dorind să păstrăm echilibrul, suntem împinși către părtinire de părtinirea dezinhibată a celorlalți.

E firesc de aceea să cerem televiziunii publice să respecte câteva reguli simple: neputând impune cu adevărat neutralitatea de fond, distanța obiectivă, putem, în schimb, impune reguli de conduită, cum ar fi aceea că guvernul are mereu prioritate. Și nu este deloc o nedreptate, căci guvernele se schimbă și, potrivit alternanței, fiecare va beneficia de aceleași drepturi și avantaje. În esență e vorba de avantajul de a întruni la un moment dat aprobarea majorității electorale.

De aici se pot extrage câteva lecții. Ar trebui precizat în lege că Guvernul și Președintele au anumită prioritate la televiziunea publică, căci, teoretic, exprimă în cea mai mare măsură voința publică. Dar există și o lecție politică. Un prim-ministru care nu candidează e slab și voința sa nu va fi luată prea mult în considerare, oricât de bun și onest va fi omul în cauză. Or, premierul Dacian Cioloș refuză să se înscrie în partid și să candideze ca toată lumea, cu aerul că își conservă independența de judecată. Dar acest lucru nu este deloc un avantaj. Nu poți cere instituțiilor publice (printre care și TVR) să se supună în numele ”independenței” tale de judecată, căci mai devreme sau mai târziu, la primul dezacord, vei fi întrebat cine ești tu de fapt și pe cine reprezinți.

Dacian Cioloș se poartă, în chip straniu, ca și cum ar vrea să exercite puterea în nume propriu. Dacă va arunca o privire asupra unui spațiu pe care îl cunoaște, va vedea ce exercițiu splendid de democrație a realizat dreapta franceză, care și-a ales candidatul pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Cel puțin trei candidați remarcabili ca ținută, François Fillon, Nicolas Sarkozy și Alain Juppé, au prezentat fiecare programe ample și detaliate, supunându-se judecății publice în cadrul unor alegeri primare la care au putut participa și alegătorii de stânga. Am văzut cu toții, pe viu, cum se câștigă legitimitatea democratică și mai ales cum se obține autoritatea politică.

Morala ar fi că un om politic care a câștigat prin alegeri o autoritate naturală și care își sprijină judecata pe milioane de adeziuni nu poate fi ignorat, amânat, desconsiderat nici măcar prin abuz.

Horațiu Pepine