1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Tutun, nu! Haşiş curat, da!

De la 1 iulie, pe întreg teritoriul Olandei a intrat în vigoare interdicţia fumatului în baruri, restaurante şi cafenele. Şi atunci, ce vor face cunoscutele Coffee-Shops, unde este tolerat consumul de droguri uşoare?

default

În Olanda s-a iscat o discuţie extrem de controversată, pentru că interdicţia fumatului ar trebui să se aplice, pe cale de consecinţă şi în Coffee-Shops. Nu puţine, peste 700 la număr. În aceste localuri este permis consumul de droguri uşoare, precum haşiş sau marijuana. Paul Wilhelm este proprietarul a trei Coffee-Shops şi indignat de absurditatea acestei legi.

"Este ca şi cum mergi la piscină dar nu ai voie să înoţi, sau, ca să le răspund partidelor cu ideologie creştină: te duci la biserică dar nu ai voie să te rogi. Exact aşa e şi la noi: te duci în Coffee-Shop şi nu ai voie să fumezi".

Dar cea mai frumoasă parte vine abia acum. Pentru că legea se referă cu stricteţe la fumul albastru de tutun, interdicţia are cea mai ciudată urmare posibilă: cine renunţă la tutunul din joint-ul său şi fumează curat nişte marijuana sau haşiş, poate sta liniştit în Coffee-Shop.

Eine Touristin raucht einen Joint in einem Maastrichter Coffeeshop

În curând, adio Coffee-Shops...

"Şi asta sună aşa: mergi într-un bar, ai voie să cumperi o sticlă de bere, dar nu ai voie să o bei acolo, trebuie să o iei acasă. Ceea ce ai voie să bei însă e whisky, vodkă sau Bacardi, chestiile tari adică", spune Paul.

Va fi greu pentru cineva să distingă, dacă într-un joint este tutun sau nu. Singura metodă care ar putea duce la amenzi este ca un agent să confişte cuiva ţigara rulată, să o ducă la analize de laborator şi dacă descoperă o încălcare a interdicţiei de fumat tutun să trimită o amendă. Şi iată de ce, proprietarii de Coffee-Shops nu se îngrijorează prea mult şi nu cred că funcţionarii vor prea multă bătaie de cap. Conform legii, barurile care doresc pot crea un spaţiu special, separat pentru fumători. Dar micile Coffee-Shops pur şi simplu nu au unde. Aşa că este de aşteptat ca obişnuinţele consumatorilor să se modifice. Nu se va mai fuma în Coffee-Shops ci mai degrabă pe stradă, în parc sau acasă.

Ministrul sănătăţii olandez a comandat un studiu, din care să reiasă dacă interdicţia fumatului de tutun va duce la un consum mai mare de droguri. Unii experţi sunt de părere că noua lege va însemna sfârşitul celor 700 de Coffee-Shops din Olanda. Cert este însă că asistenţilor sociali le va fi mult mai greu să intre în contact cu dependenţii de droguri, pentru a-i ajuta la nevoie. În Coffee-Shop era simplu, acum aria de deplasare va fi, probabil mult mai mare. În plus, este posibil ca tinerii să-şi procure drogurile uşoare de la traficanţii de pe stradă, care nu vor scăpa în ruptul capului ocazia de a le vinde şi drogurile puternice...

  • Data 09.07.2008
  • Autoare/Autor Frederik Hartig/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/EZAX
  • Data 09.07.2008
  • Autoare/Autor Frederik Hartig/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/EZAX