1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Turneul lui Holbrooke: Semnale pozitive pentru Afganistan

Emisarul special al Statelor Unite, Richard Holbrooke, i-a dat de înţeles guvernului Karzai că poate să conteze în continuare pe sprijinul Washingtonului.

default

Richard Holbrooke şi Hamid Karzai

În încheierea vizitei sale în regiune, Richard Holbrooke a dat declaraţii de presă: "Dorim să ascultăm şi să cunoaştem perspectiva dumneavoastră. Am adus un mesaj personal al preşedintelui Obama, prin care şeful de stat îşi exprimă voinţa de a sprijini poporul afgan şi guvernul ales pe cale democratică."

Administraţia de la Kabul va fi consultată în cadrul verificării strategiei americane din regiune

La începutul vizitei oficiale, Holbrooke s-a întâlnit cu ofiţeri străini şi afgani, cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi asociaţiilor umanitare. De abia după aceste întrevederi au urmat discuţiile cu preşedintele Hamid Karzai. Emisarul special al Statelor Unite i-a adus şefului de stat afgan o veste bună: administraţia de la Kabul urmează să fie consultată în cadrul verificării strategiei americane din regiune:

"Sunt foarte recunoscător că preşedintele Obama a fost de acord cu propunerea mea, de a implica Afganistanul în verificarea strategiei luptei anti-teroriste", a declarat Hamid Karzai.

Această decizie este un semnal clar că preşedintele afgan se va bucura în continuare de susţinerea Statelor Unite, în ciuda tututor dezamăgirilor din ultimul timp. Vremurile nu sunt prea bune pentru Hamid Karzai: noul secretar de stat american Hillary Clinton a calificat recent Afganistanul drept stat al traficului de droguri, iar tot mai multe guverne străine se îndoiesc de capacităţile preşedintelui afgan. Verificarea strategică anunţată de Obama va viza aspecte militare şi civile ale angajamentului american în regiune.

Un alt rezultat concret al turneului lui Holbrooke constă într-un acord potrivit căruia armata afgană va fi implicată mai mult în planificarea şi executarea atacurilor trupelor străine împotriva talibanilor. Preşedintele Karzai a salutat această măsură, menită să-i protejeze pe civilii afgani.