1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Turneul European al Condoleezei Rice: Escala berlineză

Inainte de a pleca spre Bucureşti, şefa departamentului de stat american, Condoleeza Rice şi-a încheiat convorbirile de la Berlin cu o conferinţă de presă comună, susţinută împreună cu noul cancelar german, Angela Merkel.

Cele două demnitare la Berlin: Angela Merkel şi Condoleezza Rice pun bazele reapropierii transatlantice

Cele două demnitare la Berlin: Angela Merkel şi Condoleezza Rice pun bazele reapropierii transatlantice

Şefa executivului german s-a despărţit in mod limpede de cursul promovat de predecesorul ei, Schroeder şi s-a pronunţat clar şi fără echivoc în favoarea unor "strînse relaţii germano-americane".

Convorbirile fuseseră precedate de amplificarea la intensitate maximă a relatărilor din massmedia, preluate de la postul tv american ABC, potrivit cărora, cu doar cîteva zilei înaintea vizitei lui Rice la Berlin, SUA ar fi desfiinţat centre de detenţie secrete situate în România şi Polonia şi ar fi transferat diverşi membri ai al Kaidei în nordul Africii.

In conferinţa de presă comună, Merkel a declarat că politica ei externă „se va axa pe o linie foarte clară, a relaţiilor strînse cu SUA” şi că „reapropierea transatlantică corespunde intereselor germane”. Cele 2 demnitare au subliniat necesitatea luptei în comun, a SUA şi Germaniei contra terorismului, dar şi importanţa respectării legiilor naţionale şi a obligaţiilor internaţionale.

Ambele părţi s-au străduit vădit să aplaneze iritările masive provocate de acuzele din presa occidentală de încălcare a drepturilor omului de către Cia. Conform lor, serviciul secret american ar fi procedat la prezumtive arestări, deţineri şi transferuri ilegale de suspecţi de terorism, cu sau fără ştiinţa guvernelor est şi vesteuropene. Obligată să ia poziţie, Rice a apărat viguros politica de securitate americană, subliniind că „serviciile secrete apusene salvează vieţi”, că nu torturează şi nu încalcă drepturile omului.

„Activitatea lor constituie un mijloc indispensabil în combaterea terorismului”, a ţinut ea să precizeze, reliefînd că America respectă suveranitatea statelor şi regula jocului democratic. Dar ea le-a cerut europenilor să-şi asume provocarea noului războiu antiterorist şi să înţeleagă importanţa esenţială a operaţiunilor secrete, caracterul lor „cheie în succesul” eforturilor de apărare a popoarelor ameninţate de terorism.

Rice a refuzat să intre în amănunte operative, dar a admis, pentru prima dată, că e posibil ca America să fi comis greşeli şi a promis rectificarea eventualelor erori. La rîndul ei, Merkel a solicitat şi a obţinut promisiunea SUA de ajutor în cazul răpirii în Irak a unei cetăţene germane, primul caz de acest fel suferit de Germania în spaţiul dintre Eufrat şi Tigru.

  • Data 06.12.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Rd
  • Data 06.12.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Rd