1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Turcia, România şi un rău difuz

Oamenii care iubesc libertatea se miră nespus. Cum de e, oare, posibil să mai existe în România ceauşişti, după crimele comise în cei 25 de ani de „iepocă de aur?” Dar în Germania adepţi ai tiranicului Erdogan?

Demonstraţie pro-Erdogan La Düsseldorf

Demonstraţie pro-Erdogan La Düsseldorf

Cum de se mai manifestă securiştii? După ce au slujit decenii la rând o organizaţia criminală, plină de torţionari şi asasini, care au spionat şi reprimat cu maximă cruzime poporul român, securiştii ar fi trebuit, în mod normal, nu doar să fie lustraţi, judecaţi şi închişi, ci şi să se ascundă în gaură de şarpe şi, în orice caz, să intre în pământ de ruşine.

Dar iată că oligarhia securistă e la datorie. Îi apară pe membrii şi turnătorii fostei poliţii politice, restauraţia e în curs, amnezia funcţionează. Mult prea mulţi au uitat de frig, de frică, foame şi mizeria celor flămânzi, iar ceauşismul, promovat de o parte din massmedia aservită iscă uimitoare nostalgii.

Cultul personalităţii nu rămâne fără grave urmări în psihismul populaţiilor expuse experimentelor totalitare. Până şi nişte lideri monstruoşi precum Hitler şi Stalin continuă să aibă adepţi, nu în ultimul rând în Rusia.

Una din explicaţiile acestei stări de lucruri rezidă în impactul pe termen lung al promisiunilor neonorate ale extremiştilor, în aderenţa la idei care făgăduiesc persistent himera salvării, a izbăvirii şi a mântuirii colective în forme accesibile şi celor mai primitive minţi. Îngemănate de regulă cu antisemitismul, rasismul şi xenofobia, naţionalismul radical şi fundamentalismul religios făgăduiesc marea cu sarea, iar oamenii se auto-iluzionează cu plăcere.

Nu altfel se întâmplă în Germania, unde o recentă demonstraţie a partizanilor premierului Erdogan, adeptul metodelor contondente de înăbuşire a protestelor anti-islamiste din Turcia, a scos în stradă mai mulţi oameni decât manifestanţi în favoarea violatei democraţii turceşti.

Şocantă prin amploare pentru germani, demonstraţia pro-Erdogan care a avut loc la Düsseldorf a documentat că tirania nu e lipsită de simpatizanţi, deşi în Turcia guvernată de islamişti se află mai mulţi ziarişti după gratii decât oricând, de la amurgul imperiului otoman încoace.

Mai uşor de mobilizat de către islamişti decât s-a crezut, susţinătorii lui Erdogan din Germania detestă mişcarea pentru democraţie şi pentru o societate laică, deschisă, umanistă, dar iubesc, în schimb, pretenţiile grandilocvente ale trufaşului premier.

În mod semnificativ, protestele în favoarea liderului islamist au fost organizate de o grupare care se auto-intitulează „Uniunea Democraţilor turco-europeni”. Că apărând islamismul şi înăbuşirea unei mişcări pentru drepturi civice această organizaţie nu serveşte câtuşi de puţin democraţiei sau idealurilor europene, e clar.

La fel de vădit e faptul că denumirea ei menită să inducă în eroare, exact aşa cum şi gruparea „liberal-democrată” a unui Jirinovski, în Rusia, nu este decât eticheta programatic falsă a unui stalinismo-fascism postcomunist. Ori aşa cum Partidul Conservator fondat de Dan Voiculescu n-are nimic în comun cu conservatorismul de tip occidental.

Dar subterfugiile nu pot nimici dorul de libertate al oamenilor. Turcii nu fac excepţie. Mii de oameni au ieşit la finele săptămânii trecute în stradă, s-au adunat în Piaţa Taksim spre a înfrunta puştile, gazele lacrimogene şi tunurile de apă ale regimului islamist. Demonstrând că, în ciuda arestărilor, a nenumăratelor măsuri de intimidare, manifestanţii anti-islamişti sunt mai puternici decât frica indusă de regim, protestatarii au sfidat miile de poliţişti dislocaţi ca să-i reprime.

Ceea ce nu înseamnă că patriarhalismul, şovinismul, cultul personalităţii, machismul, fundamentalismul religios, ori naţionalismul deşănţat n-ar mai avea nici o şansă în Turcia sau aiurea.

În lumea orientală, şi din păcate şi în alte zone ale fostului imperiu otoman, transformate sau nu în paşalâc, ori chiar în vestul Europei, în comunităţile de imigranţi, otrava răspândită de soluţiile simpliste propuse de cele mai barbare ideologii şi utopii continuă să facă ravagii. Europa are datoria de a aborda şi de a combate sistematic acest rău difuz, devenit, pe alocuri, acut.