Turcia, Israelul şi raportul Palmer

Turiştii israelieni, fapt fără precedent, au fost supuşi interogatoriilor intense ale poliţiei turce, după ce, aşa cum relevă ziarul israelian Jerusalem Post,  li s-au confiscat paşapoartele. Ulterior au fost puşi în libertate.

A fost o şicană a mai marilor locali? Sau una determinată de oficialităţile de la Ankara?

Reacţia Turciei la raportul Palmer, rezultatul unei investigaţii a Naţiunilor Unite consacrate incidentelor de pe nava Mavi Marmara, soldate cu moartea a nouă turci aflaţi la bordul unuia din vasele expediate întru spargerea blocadei impuse Fâşiei Gaza, dă mult de gândit. 

Deşi Washingtonul a amânat în repetate rânduri publicarea raportului, până la urmă nu s-a mai putut ascunde conţinutul lui, care, spre marea iritare a Ankarei, a intrat în posesia cotidianului New York Times.

Pe scurt, raportul critică statul evreu, considerând disproporţionată intervenţia forţelor de securitate israeliene, care au încercat să împiedice spargerea blocadei impuse Fâşiei Gaza după trecerea la cârma acestui teritoriu a organizaţiei teroriste islamiste Hamas.

Pe de altă parte, şi acest punct este esenţial, raportul admite evidenţa, şi anume caracterul legitim al blocadei.

Concomitent, comitetul Palmer recunoaşte că unităţile de elită trimise să oprească nava Mavi Marmara s-au confruntat cu o „semnificativă rezistenţă violentă din partea unui grup de pasageri, o violenţă care a făcut necesar recursul la forţă, pentru propria protecţie”.

În fine, specialiştii Naţiunilor Unite scot în evidenţă că operaţiunea israeliană s-a conformat prevederilor dreptului internaţional, deşi s-a derulat în ape internaţionale, fiindcă nava implicată în incident a rezistat ordinelor de a-şi schimba cursul. 

Aceste aserţiuni ale raportului experţilor Naţiunilor Unite chemaţi să investigheze incidentele de către secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, i-au supărat rău pe guvernanţii turci.

Turcia, ţara ce expediase spre Gaza flotila cu Mavi Marmara în frunte, ignorând apelurile disperate ale Ierusalimului, care-i cerea aliatului său să împiedice ieşirea în larg a navelor, a susţinut permanent că blocada impusă Fâşiei Gaza ar fi, chipurile, ilegală. Şi că ar trebui considerată o pedeapsă colectivă impusă palestinienilor. 

Realitatea e cu totul alta. Deşi, mai nou, Ankara a anunţat că vrea să se adreseze Curţii Penale Internaţionale, de la care Turcia aşteaptă să constate "ilegalitatea" blocadei, Israelul e perfect îndrituit să-şi măsuri de autoapărare.

Dat fiind că gruparea Hamas, susţinută de Iran şi de regimul sirian, conduce Gaza, refuză să recunoască dreptul la existenţă al statului evreu şi girează tirurile de rachete lansate asupra populaţiei civile israeliene, Ierusalimul are tot dreptul să încerce să împiedice pătrunderea de arme în fâşie. 

Ca atare, rolul jucat de Turcia în această afacere s-a dovedit, din capul locului, extrem de luş, ba chiar violând flagrant cutumele în raportul dintre naţiuni prietene.

Ankara, încăpută pe mâna unui guvern islamist, a încercat şi încearcă în continuare să facă plăcere extremiştilor de la Teheran şi din toate colţurile lumii arabe şi islamice.

Absolut incomprehensibil e faptul că, în ciuda acestei partituri pro-extremiste preluate de guvernanţii de la Ankara, tot Turcia a stăruit ca Israelul să-şi ceară iertare. Responsabililor cabinetului Erdogan nu le-a ajuns că Israelul a regretat moartea celor nouă cetăţeni turci.

Motivele insistenţei turceşti sunt clare. Fortificată de succesul ei economic şi încurajată de văditul declin american, Turcia, aflată pe calea islamizării accelerate, crede că se poate dispensa pe viitor şi de ajutorul SUA şi de relaţiile întreţinute decenii la rând cu Israelul.

Turcia e, pe moment, pradă unor pernicioase iluzii. Când însă mai marii de la Ankara se vor trezi din himera lor actuală, s-ar putea să fie prea târziu. 

 

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu