1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Turcia şi restanţele occidentale

La umbra marilor conflicte care monopolizează atenţia lumii se derulează tragedii mai puţin spectaculoase, dar nu mai puţin demne de interesul comunităţii internaţionale.

Premierul turc Erdogan

Premierul turc Erdogan

Sunt adesea tragedii care, dacă s-ar fi luat aminte la ele din timp, ar fi fost, probabil, evitabile. Chiar şi acum li s-ar putea reduce dimensiunile, dacă puterile occidentale s-ar uni şi ar activa.

În Turcia s-au năruit speranţele investite de partizanii libertăţii şi democraţiei în preşedintele statului. S-a nădădjuit că Abdullah Gül va refuza semnarea legii care, la iniţiativa premierului islamist Erdogan, extinde cenzura şi pune sub control sever Internetul, publicaţiile şi reţelele de socializare, desăvărşind opera de sfărâmare a libertăţii presei turceşti.

Dar Gül, un om politic datorându-şi ascensiunea aceluiaşi partid islamist din care face parte şi premierul, nu s-a dovedit în stare să respingă parafarea legii. Una vehement criticată, deopotrivă de americani şi de Uniunea Europeană. Cu care Turcia negociază, de ani de zile, o presupusă aderare la Uniune.

Anterior, premierul turc pusese pe butuci bazele statului de drept turcesc. Îndepărtase din funcţii şi mutase mii de poliţişti ori magistraţi care se încumetaseră să investigheze acuzele de corupţie la nivel înalt planând asupra sa, a familiei şi colaboratorilor săi din guvern, ca şi a familiilor unora din foştii sau actualii săi miniştri.

Deşi motivată prin recurs la pericolul pornografic sau toxicoman planând asupra tinerilor, noua lege a publicaţiilor şi Internetului e, vădit, menită să depăşească o serie de obstacole politice şi de imagine de care Erdogan ar vrea să fie scutit în special înaintea alegerilor prezidenţiale din acest an. Şi nu numai.

Nu e vorba, în context, de înregistrarea unor imagini de alcov plasate anonim în Internet avându-i ca protagonişti pe unii oficiali turci în partide de sex cu amantele lor. E vorba de suplinirea, prin intermediul Internetului, a acelei imense lacune apărute prin intimidarea jurnaliştilor de investigaţie din pricina căreia ziarele, posturile de radio şi televiziune se feresc să mai publice materiale compromiţătoare pentru establishmentul islamist.

În absenţa anchetelor şi reportajelor jurnaliştilor de investigaţie publicate în intimidata presă clasică, se înmulţiseră notabil, pe Internet, în ultima vreme, înregistrările audio sau video cu politicieni cu mâinile murdare, intreceptaţi în timp ce încheiau tranzacţii oneroase.

Spre a se bloca difuzarea în reţea a înregistrărilor cu pricina şi paginile de web pe care sunt plasate, era nevoie, până la intrarea în vigoare a noii legi, de autorizaţia unui judecător. Noua reglementare o face inutilă, iar cenzura se poate opera automat. În plus, serviciile de telecomunicaţii vor colecta, fără ordin judecătoresc, informaţii şi vor stoca timp de doi ani comportamentul în reţea al utilizatorilor.

N-ar fi chipurile vorba, totuşi, de cenzură, insistă în continuare oficialii turci. Nici în Europa, nici în America nu-i crede mai nimeni în afara comunităţii restrânse a suporterilor lor politici. Dar cine mai poate pune capăt abuzurilor tot mai revoltătoare ale autorităţilor islamiste de la Ankara?

Turcia face parte din NATO. Iar alianţa nord-atlantică este, sau ar trebui să fie, o comunitate de valori. De ce nu s-a întreprins nimic în anii în care s-a observat clar că regimul Erdogan începe să-şi încalce promisiunile şi să restrângă tot mai mult libertatea, inclusiv a presei, democraţia şi statul de drept? Unde au fost Casa Albă, America, Europa?

De ce nu s-a protestat în termeni duri, în vest, după ce s-a constatat că procesul Ergenekon riscă să devină o farsă, o amplă înscenare judiciară, lipsită, în mare măsură, de acoperire în termenii justiţiei unui stat de drept? În contextul acestei înscenări au început masivele arestări de ziarişti care au sfârşit prin a timora şi pune căluş presei turceşti. Şi de ce occidentul a omis să condamne energic primele derapaje pro-iraniene ori anti-israeliene ale liderului de la Ankara?

Nici acum n-ar fi, poate, prea târziu. Măcar spre a se frâna dezastrul. Dar acum arde în multe locuri, din Ucraina şi până în Venezuela. Ce păcat!