1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Turbulenţe cu sfârşit deschis, la aeroportul din Berlin

Metropola cu cel mai eficient transport în comun din Europa se confruntă în acelaşi timp cu cel mai mare dezastru de infrastructură.

Inaugurarea aeroportului Berlin Brandenburg International (BER) a fost amânată pentru a patra oară, iar speranţele funcţionării lui, începând din 2015, devin din ce mai slabe.

Toată Germania vorbeşte despre catastrofa de la BER, iar unii critici aduc în discuţie chiar reconstruirea lui de la zero. Subiectul e controversat până şi la Bruxelles, unde Comisia Europeană atrage atenţia că unele dintre rutele aeriene planificate la BER contravin legislaţiei europene de protecţie a mediului. Autorităţile germane „trebuie să trateze această problemă prioritar”, se arată într-un comunicat oficial al CE. Deocamdată, mediul înconjurător va fi afectat cel mult de macaralele de pe şantierul BER, a cărui finalizare nu o vede încă nimeni.

Număr record de pasageri

Şi tocmai când capacitatea celorlalte două aeroporturi ale Berlinului începe să fie depăşită de aterizările şi decolările care ar fi trebuit să aibă loc demult la BER, statisticile au prezentat, săptămâna trecută, un trafic aerian record în capitală. Berlinul a avut anul trecut peste 25 milioane de pasageri pe Tegel şi Schönefeld, cu 5,1 la sută mai mulţi decât în 2011. Unii specialişti sunt de părere că nici cu noul aeroport condiţiile necesare de infrastructură pentru un număr de pasageri care va ajunge în curând la 27 de milioane nu ar fi întru totul îndeplinite.

Berlin/ Berlins Regierender Buergermeister Klaus Wowereit (SPD) spricht am Donnerstag (10.01.13) im Abgeordnetenhaus in Berlin bei einer Sondersitzung. Im Berliner Abgeordnetenhaus haben am Donnerstag die Beratungen ueber die Abloesung des Regierenden Buergermeisters Klaus Wowereit (SPD) begonnen. Auf Antrag von Gruenen und Piraten soll dem Ministerpraesidenten das Misstrauen ausgesprochen werden. Ziel ist ein Amtsverzicht Wowereits. Das Begehren wird von den ebenfalls oppositionellen Linken unterstuetzt. (zu dapd-Text) Foto: Timur Emek/dapd

Primarul Berlinului, Klaus Wowereit (SPD)

Opoziţia din Berlin îi cere primarului capitalei, social-democratul Klaus Wowereit, să demisioneze, considerându-l unul dintre principalii vinovaţi pentru dezastrul de la BER, în urma căruia s-au irosit sute de milioane de euro.

Wowereit a renunţat însă numai la şefia Consiliului de Administraţie de la BER, cedându-i locul premierului landului Brandenburg, Matthias Platzeck. Brandenburgul e şi el acţionar al BER în egală măsură cu Berlinul, de 37%, a treia parte de 26% aparţinând statului federal. „Este mult mai complicat să-ţi asumi răspunderea unui eşec, decât să renunţi”, a declarat recent Wowereit.

Nu există un termen concret pentru inaugurare

Însă, lista răspunzătorilor pentru defecţiunile la sistemul de protecţie împotriva incendiilor, la cel electric sau la benzile de bagaje poate fi una lungă. În Parlamentul regional din Potsdam a avut loc luni o şedinţă specială pe această temă.

Brandenburg/ Brandenburgs Ministerpraesident Matthias Platzeck (SPD) spricht am Montag (14.01.13) im Landtag in Potsdam bei einer Sondersitzung zu den Abgeordneten. Am Montag fand im Landtag in Potsdam eine Sondersitzung zum kuenftigen Hauptstadtflughafen Berlin-Brandenburg Willy Brandt (BER) statt. (zu dapd-Text) Foto: Klaus-Dietmar Gabbert/dapd

Premierul landului Brandenburg, Matthias Platzeck (SPD)

Platzeck a prezentat, în cadrul întrunirii, un plan de şase puncte, pe baza căruia se vor derula în continuare lucrările la BER. Printre ele se află schimbarea structurală a managementului, menţinerea unei funcţionări optime a celorlalte două aeroporturi şi o politică mai transparentă de informare. Costurile aferente construcţiei BER au crescut de la 2,4 miliarde de euro la peste 4,2 miliarde.

Coaliţia de la guvernarea landului a exclus însă stoparea proiectului sau începerea proiectului de la zero: „Am investit deja miliarde, este datoria noastră faţă de cetăţenii din Brandenburg să continuăm”, a declarat Christian Görke, şeful fracţiunii regionale de stânga, Die Linke. Dar stabilirea unui nou termen pentru inaugurare nu e posibilă în momentul de faţă, au adăugat social-democraţii din Brandenburg.