1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Tuberculoza - boala săracilor

An de an, aproape 10 milioane de oameni se îmbolnăvesc de tuberculoză iar două milioane mor în urma complicaţiilor. Cele mai multe victime provin din Africa, Asia de Sud şi de Est, dar şi în Europa Răsăriteană.

default

Aproximativ o treime din populaţia Globului este infectată cu bacilul tuberculozei, care afectează cel mai adesea plămânii. Maladia atacă preponderent persoanele cu un sistem imunitar slăbit.

Tuberculoza este boala săracilor, susţine Adrian Gillisen, pneumolog la clinica Robert-Koch din Leipzig: " Tuberculoza a fost dintotdeauna o boală apărută în situaţii de criză, în rândul săracilor. Mai ales persoanele sărace, subnutrite, cu o igienă precară sunt predestinate acestui tip de boală".

Zece milioane de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an de tuberculoză, iar alte două milioane mor în urma complicaţiilor. Cele mai afectate zone sunt în Africa, Asia de Sud şi Est şi, din în ce mai des răsăritul Europei. Medicamente împotriva tuberculozei există, antibiotice eficiente, aşa-numitele antituberculotice. Administrate în mod regulat şi pentru o perioadă bine definită, medicamentele înving tuberculoza. Tratamentul durează cel puţin o jumătate de an şi trebuie continuat chiar dacă simptomele au dispărut de mult.

Tuberkulose in Indien

Şi totuşi, tocmai în ţările sărace, tratamentul nu este urmat cu consecvenţă. Uneori lipsesc medicamentele, alteori sunt mult prea scumpe. În unele cazuri, pacienţii întrerup de la sine tratamentul, imediat ce se simt mai bine. Tocmai astfel de decizii sunt fatale, avertizează expertul german Adrian Gillisen. Pentru că ele atrag recidive puternice, în vreme ce bacteriile capătă rezistenţă la tratament.

" Rezistenţa survine în momentul în care terapia recomandată, care constă iniţial din administrarea a patru şi apoi a două preparate, nu este consecventă şi nu continuă pe toată durata necesară. Din acest motiv, în ţările sărace, precum cele din fosta Uniune Sovietică, apare rezistenţa, ca urmare a inconsecvenţei în aplicarea tratamentului."

Rezistenţa la terapie este din ce în ce mai răspândită, iar infecţiile cu bacterii super-rezistente nu mai pot fi tratate.

Ca atare, medicii speră că un vaccin ar putea eficientiza lupta împotriva tuberculozei: " Numai cu un vaccin se poate controla pe deplin o boală. După îndelungi cercetări, putem afirma că doar medicamentele nu pot învinge bolile infecţioase", după cum declară Stefan Kaufmann, director al Institutului Max-Planck din Berlin.

Deşi un vaccin împotriva tuberculozei există de mai bine de optzeci de ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu îl mai recomandă din cauza numeroaselor sale efecte adverse. Dar, nu mai puţin de nouă substanţe se află în faza de studiu clinic, urmând să fie testate în lupta împotriva tuberculozei.

Autori: Judith Hartl / Alina Kühnel

Redactor: Peter M. Iancu