1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trupele olandeze se retrag din Afganistan

Primele trupe occidentale care părăsesc Afganistanul sunt cele olandeze, staţionate în Hindukuş.

default

După o misiune în provincia afgană Uruzgan, care a durat patru ani, până la sfârşitul anului toţi cei aproape 2000 de soldaţi olandezi aflaţi în regiune vor pleca acasă.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat deja că numărul militarilor din cadrul trupelor ISAF va rămâne acelaşi, plecarea olandezilor fiind acoperită cu soldaţi care vor veni din Statele Unite, Australia, Singapor sau Slovacia.

Olanda a "aderat" la ISAF (Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate) exact acum patru ani, la data de 1 august 2006. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasumussen a lăudat eforturile depuse de trupele olandeze în cadrul ISAF, declarând că acţiunile acestora au reprezentat un exemplu pentru soldaţii din alte state. Rasmussen a adăugat de asemenea că Alianţa şi-ar fi dorit prelungirea mandatului Olandei în Afganistan până în august 2011.

Pe plan intern, angajamentul militar olandez în Afganistan a fost vehement contestat. În luna februarie a acestui an coaliţia de guvernământ de la Haga s-a rupt din cauza neajungerii la un consens privind data retragerii trupelor olandeze din Afganistan.

Autor: vd / dpa/ afp

Redactor: Robert Schwartz