1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trumpisme

Ce să înţelegem din discursul izolaţionist rostit de Donald Trump cu prilejul validării sale în postura de candidat republican la preşedinţia SUA? Că, indiferent cine câştigă în noiembrie, lumea liberă va pierde.

Donald Trump, la discursul de acceptare a nominalizării republicane

Donald Trump, la discursul de acceptare a nominalizării republicane

Privim îngroziţi peste ocean? Ne frecăm la ochi? Nu ne vine să credem că Donald Trump ameninţă, implicit şi indirect, să lase ţări ca România ori alte state est-europene la cheremul Rusiei lui Putin? Ne doare că Donald Trump a ajuns să condiţioneze ajutorul american în cadrul alianţei nordatlantice, într-o manieră care pune sub semnul întrebării însăşi raţiunea de a fi a NATO?

Ne ţiuie urechile auzind "America first” zbierat la un Congres al Partidului Republican din 2016 şi nu la o întrunire a antisemiţilor şi pronaziştilor americani, ridicându-i pe scut pe Charles Lindberg şi pe propagandistul hitlerist George Sylvester Viereck?

Ei bine, dacă nu ne-am pierdut încă minţile şi avem o cât de vagă noţiune de istorie e firesc să facem toate aceste lucruri. E cât se poate de normal să privim îngroziţi. Să ne frecăm la ochi şi să ne ţiuie urechile. Căci la congresul partidului său, care i-a validat şi oficializat candidatura republicană la preşedinţia SUA, Donald Trump a ţinut joi, 21 iulie, un discurs istoric. Unul care, pentru o lume interconectată precum cea în care trăim, e vital să fie pretutindeni analizat şi înţeles cât mai bine.

Ce a spus Trump

N-a fost doar o cuvântare naţionalistă, cu inflexiuni xenofobe, încercând să-l prezinte pe cel care o rostea drept exponent al legii şi ordinii, ipostaza predilectă nu doar a unor candidaţi ultraconservatori, ci şi a oricărui lider fascist. A promite restabilirea securităţii şi combaterea la sânge a crimei şi fărădelegii, cum a făcut Trump, e un angajament, până la un punct, normal şi salutar. Mai ales dacă delincvenţa ar fi marea problemă a SUA. La fel, e firesc pentru un candidat la preşedinţia SUA să făgăduiască crearea de milioane de noi locuri de muncă, inclusiv pentru negri şi hispanici, şi să anunţe crearea unui sistem de imigrare funcţional, de pe urmă căruia să profite America. Mai greu e însă materializarea unor astfel de promisiuni prin intermediul unor politici de felul celor anvizajate de Trump, mai degrabă apte să distrugă locuri de muncă şi să încurajeze imigraţia ilegală, decât să remedieze erorile trecutului.

În fine, dacă Trump s-ar fi rezumat să atace aberaţiile corectitudinii politice i s-ar fi putut găsi virtuţi. La fel, dacă s-ar fi concentrat să scoată în evidenţă inadecvarea vădită a unei Hillary Clinton, a cărei politică externă sub Obama s-a dovedit, ce-i drept din cauza şefului ei de la Casa Albă, absolut dezastruoasă.

Ce n-a spus Trump

Or, ce probleme majore au SUA? Între ele se înscriu terorismul islamist şi războaiele hibride, plus atacurile concertate, inclusiv propagandistice şi internautice, lansate în contra Americii, Occidentului şi democraţiilor liberale de către varii mişcări şi regimuri autocratice şi totalitare, de putinism şi de mişcările populiste şi extremiste afiliate lui. Probleme acute, conexe, ridică, totodată, dezbinarea, destrămarea, dezagregarea progresivă, riscul pulverizării alianţelor occidentale de felul NATO şi UE. La toate acestea se adaugă o economie de mult globalizată, în care dumpingul chinez şi lipsa flancărilor sociale în regiuni vaste asiatice şi latino-americane au provocat prăbuşirea multor industrii occidentale.

Or, nimic din toate acestea - şi cu atât mai puţin riscurile de securitate ale Americii - nu se înlătură cu doctrine vechi de-un secol. Cu izolaţionism de genul „America mai întâi” şi alte aberante marafeturi de acelaşi soi nu se rezolvă mai nimic dincolo de colectarea voturilor de la oameni dezinformaţi. A susţine americanismul împotriva globalismului e, deopotrivă, naţionalism nătâng, o stupizenie calificată şi o ipocrizie pură. Căci succesul prezumtiv al unei eventuale tentative, prin forţa lucrurilor incontrolabile, de a se da roata istoriei înapoi, ar putea catapulta lumea modernă în barbaria evului mediu timpuriu. Sau al comunei primitive.

Către o astfel de catastrofală „izbândă” tind, în grade şi forme diferite, şi autocraţii cu propensiuni totalitare de la Moscova şi Ankara. Şi cu atât mai mult islamiştii de epocă de piatră din „Statul Islamic”, Al Qaida et comp. Bastioanele care mai apără civilizaţia sunt democraţia liberală, NATO şi tratatele internaţionale. Or, Trump plasează bombe cu explozie întârziată la temelia lor. Căci asmute mutual varii segmente ale electoratului. Căci ameninţă cu denunțarea tratatelor comerciale internaţionale. Căci pune sub semnul întrebării alianţa nordatlantică, condiţionând intervenţiile militare americane de îndeplinirea unor incerte şi prezumtive obligaţii ale aliaţilor, membri ai pactului defensiv occidental.

Cine îl aplaudă pe Trump

Că, în atari condiţii, Vladimir Putin şi extremiştii de orice orientare pe care-i finanţează liderul de la Kremlin în Europa şi în lume ar putea fi, ori deveni, susţinătorii săi cei mai fervenţi e clar. În Washington Post, Anne Applebaum publică un convingător articol despre multiplele legături concrete şi afinităţi elective asociindu-i pe Donald Trump şi Vladimir Putin. Ele includ prezenţa în echipa lui Trump, la loc de frunte, a unor inşi ca Paul Manafort, managerul său de campanie şi, ani la rând, colaborator al marionetei ucrainiene a lui Putin, Viktor Ianukovici. Între consilierii săi de politică externă s-a văzut inclus Carter Page, "un individ care a susţinut invazia rusească în Ucraina şi întreţinut îndelungate legături cu mari firme ruseşti, între care Gazprom”.

Ajunge?

Cui nu-i ajunge, e util să i se recomande să ia la cunoştinţă concluzia de bun simţ pe care o extrage Applebaum. Potrivit ei, „chiar dacă Trump n-ajunge preşedinte, candidatura sa a şi atins două extrem de importante ţeluri ale politicii externe ruse: slăbirea influenţei morale a SUA, prin subminarea reputaţiei ei de democraţie stabilă, precum şi demolarea puterii ei, prin distrugerea raporturilor cu aliaţii Americii”.

Pe scurt, America propusă de Trump pentru cazul victoriei sale în alegerile prezidenţiale din Statele Unite n-ar fi, dacă i se face voia candidatului, „mai mare, mai bună, mai puternică”. Ar fi dimpotrivă. Întrucât America e însă şi unica superputere, izbânda lui eventuală ar face nu doar SUA, ci întreaga lume şi mai mică şi mai rea şi mai slabă.

Inadecvarea vădită pentru funcţia de şefă a administraţiei americane a fostei first lady Hillary Clinton nu ameliorează situaţia. Nici faptul că izolaţionismul afişat de Trump e o greşeală tactică gravă, care o va ajuta substanţial. Fiindcă, dacă balticii, polonezii, românii, cehii şi ungurii de peste ocean nu sunt surzi ori căzuţi în cap, potenţiala lăsare de izbelişte şi la cheremul Rusiei a Europei centrale şi răsăritene îi va determina să-i retragă sprijinul candidatului republican. Ceea ce l-ar priva de multe voturi de care ar avea mare nevoie, în lipsa susţinerii altor minorităţi.

Indiferent cum vor decide însă alegătorii americani, cerul lumii libere s-a întunecat rău. Iar trumpismele nu reprezintă decât o parte a ochiului ciclonului care se pregăteşte să se abată asupra ei.