1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trump, terorism şi extremism de dreapta la Charlottesville

Nimic nu ilustrează mai convingător nevoia de leadership politic responsabil, ca şi de jurnalism onest, ca reacţiile iscate de atentatul terorist care a avut loc recent la Charlottesville, în SUA.

Vicepreşedintele SUA a condamnat mai nou, clar şi fără drept de apel, atacul cu un autovehicul transformat în armă şi propulsat într-o contrademonstraţie împotriva rasismului şi neonazismului, care s-a soldat la Charlottesville cu asasinarea unei femei şi rănirea altor nevinovaţi.

Deşi conservator până în vârful unghiilor, vicepreşedintele american n-a avut probleme să completeze ceea ce şeful său, Donald Trump, lăsase nespus. Ca atare, Mike Pence a osândit violenţa izvorâtă din ură, la care se dedau "neonazişti, partizani ai supremaţiei albe şi membri ai Ku Klux Klanului". 

Anterior, denunţase crima extremei drepte, nu mai puţin clar, fiica preşedintelui, Ivanka Trump. Dar nici luarea ei de poziţie n-a atenuat decât vag isteria. Care debutase instantaneu, atentatul fiind calificat din capul locului în presă drept "atentat terorist rasist", "neonazist" ori "de extremă dreapta".

Apoi a continuat, în cea de stânga, prin debordante critici la adresa preşedintelui Trump, în timp ce mass-media de extremă dreapta a început să exulte nejustificat, în reacţie la absenţa specificării antirasiste din denunţarea atentatului, rostită de către şeful Casei Albe.

N-aveau să se scurgă decât câteva ceasuri înainte ca internaţionala extremei drepte să se replieze şi să contraatace în tipic stil de cominform, de internaţională comunistă, ori stalinistă. Contraofensiva s-a produs pe două aliniamente. Pe de o parte au răsunat puternic trâmbiţele ideologilor, care au reînceput să conteste vehement probitatea calificativului de "extremă dreapta" ca fiind aplicabil atentatorului de la Charlottesville.

Căci, potrivit unora dintre aceşti ideologi, "fascismul şi nazismul ar fi stângisme", iar ideea că ar fi de dreapta ar reprezenta o falsificare datorată şcolii din Frankfurt, în speţă filosofului german Adorno.

Pe de alta, s-au relansat brusc teorii ale conspiraţiei. Între primele fake news lansate, în context, în spaţiul public, s-au numărat diversiuni anti-CIA, precum şi ciorba cea mai uşor de reîncălzit, în speţă cea antisemită, avându-l ca protagonist pe George Soros. 

Astfel, asasinul de la Charlottesville s-a văzut brusc metamorfozat din ceea ce pare a fi, un terorist de extremă dreaptă, rasist şi neonazist, în braţ al "statului adânc", "deep state, cum îi mai spun conspiraţioniştii.

A mai fost prezentat, alternativ, ca "agent al serviciilor secrete americane", ca "lacheu al stângii antifasciste", al "presei" şi, mai cu seamă, al "globaliştilor" în frunte cu magnatul iudeo-americano-maghiar.

În această naraţiune, crima ucigaşului din Charlottesville ar fi, cum altfel, o prezumtivă tentativă de "provocare a unui război civil", recte a unei "izolări a dreptei". Şi un "atac asupra rasei albe".

Or, e clar sau ar trebui să fie clar oricăror oameni de bun simţ că este mult prea devreme să se dea verdicte definitive asupra dedesubturilor oribilei crime comise la Charlottesville, ori asupra prestaţiei probabil lamentabile a autorităţilor locale.

La fel de clar este că terorismul e la fel de atroce, hidos şi condamnabil, indiferent de originea ideologică a violenţelor, fie că sunt comise de extrema islamistă, de extrema stângă sau de extrema dreaptă. Dar există oare cea din urmă? Nu sunt toate mişcările şi regimurile extremiste "de stânga", cum pretind unii, situaţi dincolo de limita conservatroare a spectrului politic, spre a spăla de păcate dreapta radicală?

Colectivism şi ură în contra democraţiei, a pluralismului, a libertăţii individuale şi a capitalismului profesează toate extremismele şi mişcările totalitare. Faptul că extremismele se apropie şi se ating nu înseamnă că radicalismul dreptei s-ar confunda cu al stângii sau că n-ar avea numeroase puncte de contact cu varii curente de dreapta. De pildă, cu acelea în care joacă un rol major naţionalismul, xenofobia, rasismul şi fundamentalismul religios, precum şi antisemitismul, precum şi diverse forme de negaţionism, de revizionism istoric, de tentative de relativizare a crimelor fasciste.

Este extrem de important, desigur, ca democraţia să asigure libertatea de opinie şi de adunare chiar şi celor care o urăsc şi ar vrea s-o desfiinţeze, fie ei de stânga sau de dreapta. Căci fără această libertate dispare democraţia.

Toleranţă zero ar trebui în schimb să se manifeste deopotrivă faţă de cei ce recurg la violenţe, spre a-şi canaliza ura, ca şi față de cei care mint, public, fără jenă, în legătură cu aceste violenţe, spre a promova agende extremiste, totalitare.

Nu mai puţin important mi se pare însă ca apărătorii conservatori ai democraţiei liberale să se delimiteze net de orice tentative de ştergere a frontierelor între dreapta democratică şi extrema dreaptă. Confuziile privind extremele şi conspiraţionismele sunt în mare măsură contraproductive. Fiindcă ele împiedică delimitarea necesară, fără de care se cade relativ lesne în capcanele propagandelor totalitare.

Iată de ce, dincolo de orice trumpofobie, lipsa clarităţii antirasiste şi antinaziste în osândirea, din păcate fără tragere de inimă, a urii, violenţei şi fanatismului de către preşedintele american, care e, sau ar trebui să fie, şi liderul lumii libere, e deplorabilă şi condamnabilă în sine.