1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Trump și Yellen - se potrivesc?

Banca centrală americană, Fed, a decis majorarea ușoară a dobânzii de referință. Piețele au încă încredere în promisiunile lui Donald Trump. Dar acest lucru s-ar putea schimba în curând.

Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale (Fed), a majorat, cum era de așteptat, dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual. Acesta este numai începutul unei serii de schimbări - pentru anul viitor se preconizează încă trei modificări. Totuși Fed așteaptă să vadă cât din așa-numitul program ”Trumponomic” va fi pus în aplicare. 

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a promis multe în ceea ce privește planurile sale economice. Are de gând să pună în aplicare un program de infrastructură de 1000 de miliarde de dolari, să creeze milioane de noi locuri de muncă și în același timp să diminueze taxele și impozitele. Numai dacă îi reușesc jumătate dintre acestea, va depăși datoriile record din perioada lui Obama. 

Cine vrea să facă împrumuturi mari nu poate fi interesat de dobânzi ridicate. Pe de altă parte, Trump va trebui să ofere dobânzi mari, dacă vrea el însuși să împrumute bani. Lucru care va duce la creșterea inflației, la care banca centrală de obicei reacționează cu creșterea dobânzilor.  

Fără semnale clare

Șefa Fed, Janet Yellen, nu a declarat încă ce decizii va lua. ”Până când vor exista semnale clare că politica lui Trump nu funcționează, va fi greu să se meargă împotriva curentului și împotriva dolarului”, a declarat Koji Fukaya, expert monetar la FPG Securities, citat de Reuters. 

Dacă Fed rămâne consecventă pe linia majorării dobânzilor, dolarul american va fi împins rapid către paritate cu euro. Moneda europeană a scăzut în noaptea de miercuri spre joi la 1.0468 dolari. Cea mai scăzută valoare din martie 2015 încoace. În plus, ar putea crește randamentul titlurilor de stat. Ca urmare, atractivitatea relativă a acțiunilor în comparație cu obligațiunile de stat va scădea. Aceasta ar avea influențe asupra burselor la nivel mondial. ”Pe de altă parte, politica economică a lui Trump, așa-zisa Trumponomic, se reflectă deja în avans în prețurile acțiunilor tranzacționate la burse”, spune Otmar Land, economist-șef la Targobank.  

Dobânzile rămân la nivel scăzut în zona euro

Majoritatea economiștilor germani salută această mișcare făcută de Fed, ca un pas înapoi către normalitate. Clemens Fuest, președintele Institutului IFO din München, e de părere că aceasta este direcția corectă, dar mai trebuie să urmeze și alte schimbări: ”Rata inflației crește în SUA și este important ca politica monetară să contracareze acest lucru”. 

Rămâne de văzut cât mai rezistă Banca Centrală Europeană cu programele de dobândă zero și cu cumpărarea obligațiunilor de stat, în condițiile în care de cealaltă parte a Atlanticului dobânzile cresc. Printr-o politică monetară mai dură, Yellen & Co. se asigură să crească dolarul, în detrimentul exporturilor americane. BCE are de gând să sprijine conjunctura până la sfârșitul anului viitor cu infuzii de capital. Încă nu se pune problema unei înăspriri a politicii monetare, e de părere economistul șef al BCE Peter Praet, citat de publicația ”Die Zeit”.

Acest lucru înseamnă că dobânzile în zona euro vor rămâne la un nivel scăzut pentru încă o bună bucată de timp. Dar există prime semnale și de la Frankfurt, unde se află sediul central al BCE, că, la un moment dat, vom fi martorii unei schimbări a direcției politicii monetare. 

Autor: Rolf Wenkel / lp