1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trump şi criza vestului

Chiar izolate, afirmaţiile lui Trump privind caracterul caduc al NATO, sunt alarmante în sine. Vor deveni ele politica superputerii, spre bucuria Rusiei şi spaima celor ce-şi mai pun nădejdea în vest? Şi dacă da, de ce?

Declaraţiile preşedintelui ales al SUA anunţă o schimbare politică şi economică globală şi de proporţii. Ele nu privesc doar ce ne doare mai tare, în speţă NATO şi relaţia cu Rusia. Şi ele nu sunt izolate. Le însoţesc şi alte aserţiuni, nu mult mai puţin îngrijorătoare. De pildă cele referitoare la proxime demersuri protecţioniste, menite să-i apere de relocaţii în fabrici de automobile din Mexic, bunăoară, pe muncitorii albi din nordul SUA, cărora Trump le datorează în bună măsură victoria sa electorală.

Diplomaţia americană faţă cu Orientul

În ce priveşte viitoarea politică externă a Americii, accesul la putere al preşedinelui ales ar putea antrena schimbări paradigmatice în varii regiuni cheie ale globului. De pildă în raporturile dintre Washington şi Beijing, prin abandonarea antantei sino-americane bazate pe acceptarea unilaterală, de către America, a politicii unei singure Chine.

În Orientul Mijlociu, administraţia Trump ar putea modifica regulile jocului prin mutarea capitalei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, în conformitate cu o decizie a Congresului, suspendată de decenii, din raţiuni de convenienţă, la fiecare șase luni, de mai mulţi preşedinţi americani. Măsura ar fi luată în răspăr cu avertismentele, posibil alarmiste, din lumea arabă, din Europa şi din partea stângii israeliene, potrivit cărora adoptarea ei ar genera ample tulburări, virtual sângeroase, în lumea arabă şi islamică. În această zonă, resetarea politicii americane ar putea fi chiar de bun augur, dacă, renunţându-se la obsesia israeliană care a ţinut loc de politici ale ONU şi comunităţii internaţionale, modificarea încurajează partea arabă să accepte în fine existenţa unui stat evreu. În consecinţă s-ar crea condiţiile încheierii unui acord de pace potenţial durabil, bazat pe negocieri bilaterale necondiţionate.

Trump şi Rusia

Net mai problematică se anunţă posibila schimbare a atitudinii SUA faţă de Rusia. Resetarea raporturilor dintre Washington şi Moscova e o veche iluzie, nutrită, spre paguba lor, de toţi preşedinţii americani de la Kennedy încoace. Toţi s-au înşelat şi toţi au pierdut, mizând fără temei pe cartea acestei sperate schimbări ruseşti. Mai mult decât oricine a pierdut chiar Barack Obama. Care, fireşte, ar fi apreciat ca fiind de mare ajutor pentru preconizata sa politică izolaţionistă ca Moscova să se arate înţelegătoare şi să onoreze prin bună purtare externă retragerea trupelor americane din Irak şi Afganistan. Putin însă nu s-a grăbit să-l îndatoreze pe omologul său de la Casa Albă.

Deşi populist de dreapta, nu de stânga, ca Obama, Trump se pregăteşte să repete această teribilă eroare. Căci republicanul pare şi el să confunde realităţile cu propriile dorinţe. Potrivit cărora, dacă America s-ar putea bizui pe cooperarea Moscovei, administraţia de la Washington ar avea spaţiul de manevră necesar să abordeze prioritar chestiuni domestice şi să se ocupe de intimidarea unor rivali agresivi de genul Chinei comuniste.

Or, şmecher cum s-a dovedit, ţarul nu va rata ocazia de a-i semnaliza noului lider de la Casa Albă propensiunea lui spre o astfel de cooperare ipotetică. Vladimir Putin va solicita la schimb doar nişte mizilicuri. Ar putea revendica de pildă crearea spaţiului euro-asiatic, visat de ideologul său nazisto-bolşevic Dughin. Controlul absolut în Siria şi Libia, către care şi-a îndreptat, mai nou, atenţia preşedintele Rusiei. Precum şi retregerea spre vest, dacă nu lichidarea NATO. 

Ar fi posibil ca Trump să se lase păcălit de Moscova? Exclus nu e. Căci preşedintele ales al SUA nu pare să realizeze potenţialul destructiv al unei Rusii putiniste, deloc pragmatice, încremenite pe o şină anti-occidentală şi calate într-o doctrină alimentată de obsesiile ei ortodoxiste, anti-moderne, anti-democratice şi anti-apusene. În plus, Trump pare să-şi aroge rolul de lider al revoluţiei populiste mondiale care l-a propulsat la putere, una care e esenţialmente antiglobalistă şi  programatic renaţionalizantă.

E vestul pe ducă? 

Nimic mai firesc deci să se fixeze într-o atitudine ea însăşi caducă, neoizolaţionistă şi ca atare dezastruoasă, în care „Occidentul” să dispară atât ca noţiune normativă, cât şi în calitate de concept politic, după cum avertiza, recent, nu fără o doză firească şi apreciabilă de îngrijorare, creştin-democratul german Norbert Röttgen, preşedintele Comisiei de politică externă a Bundestagului.

Evident, cuplată cu impredictibilitatea lui Trump, o astfel de poziţie ar reprezenta o noutate de o stupiditate înspăimântătoare pentru lumea încă liberă şi chiar pentru acea parte a ei situată dincolo de frontierele americane. În lumea nucleară şi informaţională în care bântuie războaiele hibride, pentru care graniţele nu mai fac doi bani, e limpede ca lumina zilei că izolaţionismul ar sfârşi prin a afecta grav şi interesele americane.

Aportul Europei

Pe de altă parte, potenţiala deraiere în neoizolaţionism şi protecţionism n-ar fi decât în aparenţă invenţia lui Trump. Pe cel dintâi a încercat să-l practice şi Obama, cu rezultate cataclismice. Iar Europa a funcţionat decenii la rând, mascat, la parametri similari. S-a lăsat apărată de umbrela americană, pasându-i lumii noi datoria de a scoate castanele din foc pentru cea veche

Jandarmului universal i s-a permis deci, generos, să se sacrifice imperialist în varii zone ale mapamondului. Timp în care Bătrânul Continent s-a simţit minunat în angelismul său pacifist, escamotând laşitatea şi superbia rolului său de maestru decolonizator şi de arbitru, corect politic, al drepturilor omului. De investit în NATO n-a prea avut bani. În schimb a avut din plin de cheltuit pe state falimentare ca Grecia.

Că această aşezare strâmbă e pe ducă, poate nu e numai de rău. Căci de reforme e vitală nevoie în vest. Important ar fi să nu se arunce şi NATO, în speţă copilul valorilor democratice, odată cu apa din copaie.