1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trump şi conspiraţionismul

Trump suscită din nou critici virulente, nu toate, însă, justificate, de vreme ce, faţă de Rusia, poziţia sa şi a unor membri cheie ai cabinetului, ca şeful Pentagonului, e corectă. Iar Europa nu se poate lipsi de SUA.

Multora le place să se considere de neînlocuit. De vreme ce se simt aleşi precum beneficiarii unei elecţiuni divine, ajung, odată criticaţi, să fie dispuşi să-i demonizeze pe toţi cei care, în tupeul lor incomprehensibil, insistă să nu le cânte în strună, ci să aibă opinii şi poziţii proprii.

Pasiunea afurisirilor bombastice sporeşte pe măsură ce propria poziţie devine intenabilă. Aşa se explică de ce, după cum scrie Andrei Pleşu, „fierbe scena publică de teoria conspiraţiei”. Totul, potrivit lui, „e „instigare”, „incitare”, „manipulare”, manevră ocultă a multinaţionalelor, a lui Soros, a Bruxelles-ului, a lui Putin, a alianţei mondiale împotriva ţărişoarei. ...Când în Piaţa Victoriei manifestanţii şi-au aprins, ca pe nişte lumînări, telefoanele mobile, e mai mult decît plauzibil că încercau să comunice, printr-un cod secret, cu extratereştrii. Totul e, deci, o subversiune, dirijată de OZN-uri. Nu e grandios? Dragnea ca victimă a unui complot galactic?”

Conspiraţionismele nu circulă însă numai în sens unic. Nu funcţionează, din păcate, doar ca armă a taberei inepţilor, incapabili să se impună fără fantasmagorii conţinând suficient potenţial de minciună şi ură ca să poată duce la crimă în  masă. A da eficient vina pe alţii le vine la îndemână şi deştepţilor, când încearcă să se derobeze de responsabilitatea propriilor erori şi gafe. Ca atare, nu sunt mereu uşor recognoscibile sau demontabile. Comună le e  tuturor conspiraţionismelor, indiferent de partida care le aruncă în luptă, oroarea de fapte, de informaţii netrucate şi de logica reală, neparanoică.

Un ocean de lături de proporţii fără egal în istoria liderilor americani s-a deversat în presă şi în reţelele de socializare pe numele şi profilul lui Donald Trump, mult înainte ca noul şef de stat să se apropie de momentul absolvirii primului interval de o sută de zile de preşedinţie.

Ultima sa conferinţă de presă a confirmat şi a consolidat acest trend. Din nou, preşedintele SUA a provocat tumult doar în parte justificat. I s-au reproşat câte în lună şi în stele. S-a văzut criticat, pe bună dreptate, pentru o afirmaţie neadevărată, rostită pro domo, despre succesul său în alegeri, pe care l-a calificat fals, ca fiind mai amplu decât s-a dovedit în realitate. „De ce să mai fie crezut, dacă pune în circulaţie asemenea neadevăruri”, l-a întrebat, corect, un reporter, înarmat cu informaţii reale, furnizate pe twitter de adversarii politici ai preşedintelui.

În replică, Trump, ca mai toţi populiştii, nu şi-a asumat eroarea, ci a preferat să dea vina pe colaboratorii săi. Or, în contextul demisiei fostului său consilier de securitate, Flynn, pe care amiralul Robert Harward a refuzat să-l substituie, echipa sa a intrat şi ea în colimatorul presei, nu doar al serviciilor secrete. În  cauză sunt raporturile neclare ale unora din membrii echipei sale cu oamenii liderului rus Putin. Brusc, presa liberală a declanşat o campanie delegitimând complet administraţia Trump şi victoria preşedintelui în alegeri, ca şi cum s-ar şi afla în posesia de informaţii şi probe fiabile, care să justifice acuze grave. De pildă cea de înaltă trădare. Ori de intervenţie decisivă a Moscovei de partea candidatului republican, transformat, astfel, în candidat manciurian, pe modelul personajului lui Richard Condon, despre un tip spălat pe creier de peste ocean, astfel încât să devină, fără să vrea, asasin comunist.

Iată ceea ce explică, parţial, răţoielile sale ţâfnoase, nejustificate, la adresa unor jurnalişti, ba chiar a presei de stânga în genere, care au suscitat ridiculizări sardonice şi osândiri fără drept de apel. Sigur, adoptate în trombă, deciziile sale, multe controversate, din primele săptămâni la Casa Albă i-au şocat pe unii, i-au dezamăgit pe alţii, în special la stânga spectrului politic, deşi n-au făcut decât să transpună, eminamente democratic, promisiuni electorale. Or, dincolo de criticile indubitabil îndreptăţite pe care le iscă dizablităţile sale vădite în materie de discurs intelectual, unul situat la ani lumină de strălucirea retorică a unui Obama, Trump se vede supus unei demonizări sistematice pe bază mai degrabă de vorbe şi conspiraţionisme, decât de fapte. În lipsa unora cu adevărat incriminante, se vede acuzat, de pildă, c-ar fi un "preşedinte dadaist”. In realitate, bilanţul său de până acum, nu lipsit de oarecari umbre, precum insuficient gândita interdicţie a accesului în SUA al unor călători din şapte ţări musulmane cu mari probleme teroriste, are şi porţiuni salutare. NATO n-a sucombat. Dimpotrivă, începe să se simtă mai bine decât oricând, de când administraţia americană îi sileşte pe europeni să-şi ia în fine în serios, după decenii de malpraxis militar, obligaţiile defensive şi să-şi amplifice bugetele de apărare.

Graţie preşedintelui american europenii par, mai nou, chiar dispuşi să se unească. Fapt e că drapelul vestului nu i s-a închinat defel lui Putin, căruia Trump i-a cerut mai clar decât a reuşit Obama, să retrocedeze Ucrainei Crimeea, cea capturată de Moscova prin rapt. La rândul său, şeful Pentagonului, Jim Mattis, a reconfortat alianţa nordatlantică, solicitând Rusiei lui Putin să înceapă să respecte dreptul internaţional.

În fine, o pagină de glorie s-a scris la Naţiunile Unite. Unde proaspăta ambasadoare americană a scuturat organizaţia mondială, trezind-o dintr-un somn de moarte. I-a ţinut în faţă o oglindă defel măgulitoare, care îi demască paranoica obsesie cu statul evreu, ţintuit la ONU, la insistenţele majorităţii arabe şi musulmane, la stâlpul infamiei, cu o regularitate demnă de o cauză mai bună, în timp ce dictaturile cele mai sângeroase ale lumii globalizate au parte de tratamente preferenţiale.     

Demontarea mediatică a lui Trump alimentează, întrucât depăşeşte critica justificată, un antiamericanism dintotdeauna pernicios pentru Europa. Unul benefic pentru duşmanii ei, marcaţi de fixaţia de a distruge, inclusiv prin conspiraţionisme, raporturile dintre lumea veche şi cea nouă. Or, date fijnd  actualele ameninţări globale, e clar că lumea liberă continuă să aibă vitală nevoie de puntea transatlantică.