1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Troia, aheii şi jihadul

Războiul troian, pe care, citind Iliada în copilărie, l-am crezut multă vreme interminabil, a durat nouă ani încheiaţi. Într-un final cu turnuri şi nebuni, stratagema lui Ulise a sfârşit prin a da roade.

default

Atacul de la World Trade Center la 11 septembrie 2001, începutul oficial al războiului împotriva terorismului

Războiul antiterorist, provocat, se spune, de mega-atentatele de la 11 septembrie, se află şi el, oficial, în cel de-al nouălea său an. Ceea ce nu înseamnă însă neapărat că i se apropie deznodământul. Spre deosebire de conflictul istorisit cu atâta măiestrie de Homer, războiul împotriva islamismului militant nu e localizabil.

Ca atare, acest litigiu riscă să mai dureze mult. Atât în Afpak, după cum i se spune mai nou zonei de frontieră afgano-pakistaneze cât şi aiurea. Atentatele de la Madrid sau Londra, comise de urmaşii, aparent excelent integraţi ai imigranţilor musulmani din occident, relevă că linia întâi a frontului actualului conflict a ajuns de mult în oraşele apusene.

Nu mai puţin edificatoare, din această perspectivă, sunt şi băile de sânge săvârşite în ţări situate la oarece distanţă de Iran, Irak şi Afganistan. Ţări în care, din Yemen şi Nigeria până în Somalia, de la fostele republici sovietice din Asia Centrală şi până în China şi în Filipine teroriştii islamişti au reuşit să acapareze vaste zone şi să le plaseze sub controlul lor.

Nu trebuie uitat, totodată, că această ultimă conflagraţie n-a început de fapt la 11 septembrie 2001, ci odată cu revoluţia islamistă din Iran şi consecutiva schingiuire a diplomaţilor americani de la ambasada americană luaţi ostateci de către revoluţionarii de la Teheran. Între ei se afla şi actualul preşedinte al Iranului, Ahmadinejad.

Ahmadinejad Interview Iran Präsident

Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, la loc de "cinste" pe aşa-numita "axă a răului"

Ideologia în temeiul căruia a acţionat atunci liderul revoluţiei, aiatolahul Komeini, şi acţionează în prezent epigonii săi, aiatolahul Kamenei şi elevul acestuia, Ahmadinejad, nu s-a ivit acum un deceniu. Ci în anii 20 ai veacului trecut. În baza ei s-au creat frăţiile musulmane, din care aveau să se ivească ulterior grupări precum Hamas şi Hizbullah, teleghidate în prezent de iranieni. La rândul lor, organizaţiile islamiste se revendică de la interpretarea literală a Coranului, justificându-şi opţiunile şi acţiunile prin scrieri şi tradiţii datând din secolul al şaptelea.

Dacă localizarea în timp şi spaţiu a actualului conflict al fundamentalismului islamic cu lumea liberă e atât de dificilă, răspunsuri şi mai complexe a generat întrebarea cu privire la modalităţile optime de aplanare a litigiului. Unii formatori de opinie occidentali pledează în context pentru declanşarea, prin dialog cu lumea islamică, a unui proces iluminist de auto-reflecţie musulmană.

Acest proces ar urma să discrediteze, prin intermediul unei abordări autocritice a tuturor tradiţiilor religioase monoteiste, deci şi a creştinismului, orice lectură integrist-fundamentalistă a Coranului. Recent, Wolfgang Günter Lerch a semnat în Frankfurter Allgemeine Zeitung un editorial trimiţând la acest subiect, la egiptologul Jan Assman, precum şi la tema prezumtivului „rău produs, pe lângă toate performanţele lor, de religiile avraamitice, din pricina exclusivismului lor”.

Această abordare, oricât de lăudabilă ar fi, pare, pe moment, cel puţin naivă. Dialogul inter-religios e pe butuci. Iar fundamentalismul - o veritabilă încremenire în proiect ideologic - se caracterizează tocmai prin refuzul oricărei discuţii pe marginea convingerilor proprii. Iată alt motiv ca să ne temem că războiul contra jihadismului va depăşi, în timp, sensibil „multisecularul” conflict de nouă ani dintre ahei şi Troia.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz