1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Triunghiul otrăvit: Constantinescu, Iliescu, Băsescu

Fostul preşedinte, Emil Constantinescu, a cerut oficial Parlamentului să iniţieze o investigaţie privind ascultarea telefoanelor unor politicieni din Opoziţie.

default

Emil Constantinescu, pe vremea când ocupa principala funcţie în stat

Solicitarea făcută astăzi de Emil Constantinescu dă amploare unui scandal care părea să se stingă, după ce denunţătorul îşi relativizase afirmaţiile. Claudiu Săftoiu, care afirmase că preşedintele Traian Băsescu ştie ce vorbesc între ei la telefon liderii PSD, a explicat ulterior că făcuse o simplă deducţie, corelînd articolele din presă.

Preşedintele a dezminţit, prin intermediul serviciului de presă, solicitînd totodată ziariştilor să manifeste multă circumspecţie faţă de aceste declaraţii:

«Administraţia Prezidenţială face apel la mass media să trateze cu maximă reticenţă astfel de afirmaţii, care reprezintă intoxicări fără nici o bază reală şi cu o evidentă tentă politică».

Din punctul de vedere al presei, prima problemă este, într-adevăr, credibilitatea sursei. Claudiu Săftoiu a fost un colaborator apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu şi pentru scurtă vreme şi director al SIE. El pare să aibă aşadar aparenţa unei persoane grave, care ştie să-şi măsoare cuvintele.

Totuşi, nimeni nu a ignorat că Preşedintele l-a numit pe Claudiu Săftoiu la SIE doar pentru că nu avea la îndemînă altă persoană de încredere. Numirea aceea fusese de altfel prilej de ironii nesfîrşite.

Audierea lui Claudiu Săftiu în Parlament dovedise că nu are competenţa necesară, dar el făcuse totuşi impresia unui om de bună credinţă, candid şi inofensiv. Într-adevăr, faptul că părea cu totul inofensiv a contribuit în mod decisiv la numirea lui Claudiu Săftoiu,

Ulterior, el a căzut singur din funcţia în care fusese numit. Invitat în faţa unei comisii Parlamentare, Claudiu Săftoiu afirmase că Serviciul pe care îl conduce face ascultări telefonice, deşi legea interzicea acest lucru. A doua zi a fost silit să demisioneze.

S-a văzut însă că acea demitere a lăsat urme. Fostul consilier prezidenţial i-a purtat ranchiună preşedintelui şi resentimentul s-a văzut mai bine ca oricînd, ieri, cînd l-a denunţat pur şi simplu că ascultă convorbirile private ale opozanţilor.

Aşadar, Claudiu Săftoiu face figura unui timid răzbunător. Şi ironia este că, preşedintele Traian Băsescu îl numise în fruntea SIE nu în virtutea competenţei, ci a loialităţii sale.

Rezultă de aici că martorul este labil şi circumspecţia este îndreptăţită. Totuşi nimic nu reiese cu certitudine.

Ceea ce putem spune este că, în România, bănuiala că serviciile de informaţii abuzează este veche şi că ea este tratată, în discuţiile neoficiale, ca certitudine.

Partidele politice au dat mereu impresia că nu doresc să curme abuzurile, ci doar să ajungă primele în posesia informaţiilor şi de aceea toate scandalurile anterioare au fost repede curmate.

Mai putem remarca însă că asistăm la reeditarea ofensivei politice, care în 2006 dusese la suspendarea preşedintelui.

Fostul preşedinte al Senatului Nicolae Văcăroiu, dezvăluise că PSD şi PNL intenţionau, în toamna anului trecut, să iniţieze o a doua acţiune de suspendare, în cazul în care Preşedintele s-ar fi opus unei majorităţi PSD-PNL.

Acum, însă, perdanţii, adică gruparea Iliescu-Năstase, laolaltă cu PNL, au nevoie de o altă strategie. Nu ştim dacă există o legătură între Claudiu Săftoiu şi tabăra antiprezidenţială, dar este clar că reprezentanţii acesteia au preluat cu energie subiectul şi că se străduiesc să-l exploateze pînă la capăt.

Emil Constantinescu s-a definit ca adversar al lui Traian Băsescu, dar în virtutea acestui fapt a manifestat o suprinzătoare bunăvoinţă faţă de Ion Iliescu.

Căutînd puncte de sprijin în tabăra stîngii, Emil Constantinescu şi-a decepţionat suporterii, dezicîndu-se implicit de tonul justiţiar de pe vremea cînd era rector al «golanilor».

Traian Băsescu însuşi a fost nedrept, manifestînd adesea mai multă agresivitate faţă de Emil Constantinescu decît faţă de Ion Iliescu. Fostul activist stalinist a profitat aşadar din plin de aceste adversităţi, strecurîndu-se printre epoci ca figură mereu respectabilă.

În aceste circumstanţe confuze şi otrăvite, cea mai bună atitudine este, într-adevăr, circumspecţia.