Triunghiul corupţiei româneşti

Cuvîntul cel mai frecvent rostit de analiştii preocupaţi de pregătirea României înaintea aderării ei la UE a fost însă, în 2006, nu termenul geometric de triunghi, ci, pur şi simplu, "corupţia". Or, studierea acestui fenomen sub diversele sale aspecte importante nu e tocmai o întreprindere lesnicioasă.

"Dau şpagă, dar e mai bine ca înainte"

Un român pe care nu-l mai interesează prea mult reziduurile comuniste, care s-au perpetuat după evenimentele din 22 decembrie şi continuă să otrăvească societatea românească mi-a mărturisit franc: „Ca şofer de taxi dau, ce să fac, dacă trebuie să-i dau poliţistului care mă ameninţă că mă va arde rău, dar să ştiţi că situaţia s-a îmbunătăţit mult în ultima vreme. Poliţiştii nu ne mai opresc cînd ţi-e lumea mai dragă sub cine ştie ce pretext pentru a ne stoarce de bani”.

Un doctor recunoaşte

La un mare spital din capitală m-am întreţinut cu un chirurg. Nevrînd să-şi decline identitatea, tînărul doctor a admis că veniturile mult prea mici îi determină pe mai toţi medicii să accepte micile atenţii oferite de pacienţi, dar a refuzat să coteze şpaga primită în schimbul unui tratament „mai îngrijit” drept corupţie.

Limba română are zeci de sinonime pentru mită

„România are în spate o lungă tradiţie a corupţiei”, a recunoscut scriitorul şi antropologul Andrei Oişteanu, menţionînd că, „dacă egiptenii au 30 de nume diferite pentru nisip, iar norvegienii pentru zăpadă, românii au zeci de sinonime pentru diverse forme de mită, majoritatea importate din limbile naţiunilor vecine”. Şperţ, peşcheş, bacşiş, filodormă, iată doar cîţiva din aceşti termeni de orgine fanariotă, turcească sau nemţească.

Cerinţa UE pentru combaterea corupţiei

Intrînd în UE, i s-a cerut României să combată mai ferm corupţia. Dar se poate oare duce această luptă printr-o politică activă de schimbare a mentalităţilor? „Nicidecum”, ne-a spus Renate Weber, de la Fundaţia pentru o Societate Deschisă. „Mentalităţile”, a constatat ea, „nu se pot schimba peste noapte”. Iar apoi nu orice fel de corupţie e la fel de rea ca toate celelalte.

Mulţi tineri care încearcă să pună pe picioare o afacere, ori să-şi rezolve probleme altminteri insolubile în condiţiile date se folosesc de ea pentru a da cu tifla obişnuitelor frîne birocratice. Potrivit ei, „eforturile în domeniul combaterii corupţiei trebuie să se concentreze asupra construcţiei de instituţii funcţionale, ca şi asupra operaţiunilor preventive”, menite să-i elimine din funcţii publice şi politice, prin teste de integritate, pe cei ce tind să bage mîna în sac.

Ofensiva Macovei

Or, lupta împotriva marii corupţii s-a dovedit pînă acum, în pofida eforturilor consistente ale Monicăi Macovei, una în mare măsură donquijotescă. Deşi Adrian Năstase s-a văzut nevoit să-şi cedeze mandatul de şef al PSD şi a fost inculpat, deşi George Copos a fost silit să se despartă de funcţia de vicepremier, iar Dinu Patriciu a fost pus sub acuzare, lipsesc în continuare verdictele de condamnare apte să acţioneze disuasiv. Că furtuna de reforme declanşată de Monica Macovei cu sprijinul preşedinţiei nu s-a soldat cu rezultate pe măsura eforturilor ministrului justiţiei i se datorează dacă nu triunghiului evocat de Traian Băsescu cel puţin majorităţii parlamentarilor români.

Parlamentarii contribuie şi acum la proliferarea fenomenului

Deputaţii au emasculat legea ANI, desfiinţînd, spre iritarea UE şi a lui Traian Băsescu forma riguroasă pe care Monica Macovei a vrut s-o imprime acestei instituţii de integritate, de importanţă capitală în cruciada împotriva corupţiei. Cu toate acestea, Monica Macovei n-are de gînd să arunce prosopul. Ministrul justiţiei mizează pe un electorat compus din „tot mai mulţi cetăţeni care nu mai sunt dispuşi să tolereze marea corupţie”.

E clar însă că orice tentativă de asanare a marasmului e condamnată să eşueze cîtă vreme parte din instituţiile publice, din justiţie, trusturi de presă şi marele capital vor continua să rămînă la cheremul membrilor reţelei postcomuniste formate din foşti securişti, nomenclaturişti şi mafioţi. Pentru combatarea acestei reţele va fi nevoie de eforturi susţinute şi în special de o lege a lustraţiei veritabilă. Situaţia se va putea remedia doar graţie studierii asidue şi evaluării obiective a arhivelor Securităţii comuniste.