1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Triumful lui Merkel

Curtea Constituţională a Germaniei a pronunţat o sentinţă istorică pentru viitorul Uniunii Europene. Cum o văd comentatorii occidentali?

default

Angela Merkel

Cu triumfătorul zâmbet al Angelei Merkel, vădit uşurată de verdictul Curţii Constituţionale privind ajutorarea Greciei şi fondul de stabilitate financiară, respectiv cu poze în care predomină sângeriul robelor judecătorilor din Karlsruhe, se deschid toate ediţiile de joi ale marilor ziare germane.

Frankfurter Rundschau îi laudă pe magistraţii germani care au dat lumină verde fondului de stabilitate şi susţinerii statului elen preconizate de Angela Merkel. Ziarul elogiază în special faptul că, respectând tradiţia proceselor care au urmat tratatelor de la Maastricht şi Lisabona, judecătorii n-au sucombat ispitei de a se substitui clasei politice şi nu i-au răpit guvernului aerul în materie de articulare a politicii europene.

Pe de altă parte, „deşi au înţeles că moneda euro se zbate într-o criză existenţială şi i-au permis executivului să-şi păstreze cel mai amplu spaţiu de manevră posibil întru salvarea ei, judecătorii i-au atribuit şi Parlamentului o partitură responsabilă”, mai scrie acelaşi ziar de stânga.

La Madrid, El Mundo consideră că, odată cu sentinţa Curţii ei Constituţionale, Germania a preluat conducerea în lupta pentru izbăvirea monedei europene. Germania a devenit motorul de care deprimatele pieţe au atâta nevoie. În reacţie la sentinţa pronunţată la Karlsruhe s-au înviorat sensibil tranzacţiile la burse unde valoarea acţiunilor a crescut, se mai bucura ieri, uşor prematur, ziarul spaniol. Acelaşi cotidian cere introducerea, cât mai rapidă a obligaţiunilor europene.

În Franţa Le Journal de la Haute Marne estimează că grecii pot să răsufle uşuraţi. Dar La Voix du Nord relevă că supărarea europenilor pe Grecia a crescut sensibil în ţările mici ale Europei, ameninţarea principală la adresa Atenei nefiind Berlinul ci statele de dimensiuni mai reduse ale Uniunii, precum Slovenia. 

Din unghi german, guvernarea va deveni mai dificilă, pentru că, în conformitate cu sentinţa, „executivul va trebui de-acum încolo să-i convingă pe parlamentari” de utilitatea demersurilor lor, se plânge Hessische Niedersäschsische Zeitung din Kassel.

Neue Zuercher Zeitung o felicită pe Angela Merkel, pentru ceea ce ziarul elveţian estimează a fi capacitatea ei de a-şi recupera majoritatea în grupurile parlamentare ale coaliţiei guvernamentale.

Rhein Neckar-Zeitung evidenţiază puternicul atu de care dispune Merkel în propria ei tabără de centru dreapta. Cancelarul ştie că adversarii ei nu prea pot trece la contraatac fără să pericliteze alianţa şi deci şi propriile lor poziţii în Bundestag.

Salzburger Nachrichten consideră că sentinţa ar fi întărit democraţiile naţionale, în măsura în care stabileşte că Bundestagul are ultimul cuvânt în chestiuni bugetare, şi deci şi în domeniul introducerii de obligaţiuni europene. „Curtea din Karlsruhe n-are alternativă decât să întărească democraţia naţională, câtă vreme nu există o legitimare democratică autentică, solidă din punct de vedere juridic, a unui  guvern economic european, sau a unei Europe a mai multor viteze”, e de părere ziarul austriac.

Süddeutsche Zeitung nu crede că judecătorii ar fi putut face mai mult. Die Welt cere Uniunii Europene să elaboreze „mecanismele în stare să apare electoratul german de alunecarea într-o situaţie în care li se cere contribuabililor să umple un sac fără fund”.

Mulţi observatori cred că soluţia la toate problemele economice şi financiare actuale este o Uniune politică şi revendică rapida promovare a unui proces legislativ care să ducă la o mai amplă integrare europeană, ba chiar şi la constituirea Statelor Unite ale Europei. La Paris, Le Figaro  de pildă se bucură că decizia judecătorilor germani „a imprimat o nouă dinamică integrării europene”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident