Triumful lui Genscher

Niciun superlativ nu a părut exagerat, miercurea trecută, când la sediul FDP (Democraţii Liberi) din Berlin a fost sărbătorit Hans-Dietrich Genscher, "arhitectul reunificării". Tratatul de reglementare finală privind Germania a fost şi este considerat "ora astrală a diplomaţiei" - o înţelegere pe baza căreia puterile învingătoare şi perdanţii celui de-al Doilea Război Mondial au consfinţit, după 45 de ani, sfârşitul divizării germane. "Tratatul doi plus patru", cum este numit epocalul document, a fost semnat la 12 septembrie 1990 de către Hans-Dietrich Genscher, reprezentatul Republicii Federale.

Un sfert de veac mai târziu, marele bărbat de stat, acum în vârstă de 88 de ani, în scaun cu rotile, pare că mai degrabă îndură decât savurează elogiile pe care i le adreseză marea sa familie liberală. Este drept, bravul reprezentant al politicii externe germane în timpul Războiului Rece, s-a aflat o bună vreme în centrul atenţiei, însă nu a căutat nicicând lumina reflectoarelor. Din acest punct de vedere, nu s-a schimbat nimic nici acum, după 23 de ani de la ieşirea sa din politică. De numele lui Hans-Dietrich Genscher sunt legate momente esenţiale ale politicii de destindere, începând cu 1 august 1975 - semnarea Actulului final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa la Helsinki şi terminând cu primele alegeri din Germania reunificată, la data de 2 decembrie 1990.

Între timp, dar şi cu multă vreme înainte, Genscher şi-a asumat cu fermitate rolul de "detoxifiant al relaţiilor est-vest". Aceasta a fost formularea folosită de şeful FDP, Christian Lindner, născut în 1979, referindu-se la realizările fostului ministru de Externe în perioada 1974 - 1992. Noua "Ostpolitik" a liberalilor şi social-democraţilor, la sfârșitul anilor 60, a generat suspiciune nu doar în rândurile aliaţilor vestici. Inclusiv conservatorii germani s-au temut de apariţia unui viraj spre Moscova. În acest context, încheierea Tratatului Doi plus patru a avut aura unui miracol istoric. De altfel, la un an după căderea Zidului Berlinului, în 1990, încă nu dispăruseră rămăşiţele scepticismul anterior.

Cu precădere premierul britanic Margaret Thatcher se temea de o Germanie reunificată. În această fază, sfârșitul divizării Germaniei atârna de un fir de păr. La Londra şi nu numai, "Genscherismul" era un cuvânt de ocară. Însă, în pofida tuturor atacurilor retorice și a focurilor diplomatice încrucișate, Genscher a reuşit să risipească îndoielile. Ultima dintre ele a dispărut abia după jumătate de an de la semnarea Tratatului: La 4 martie 1991, Uniunea Sovietică a fost ultimul stat care a ratificat istoricul document. Acesta a fost, de altfel, triumful definitiv al "genscherismului".

Astăzi, acest cuvânt îmbrăcat cândva în straie grosiere are o rezonanţă cu adevărat onorantă. Succesorilor săi în arena diplomatică, Hans-Dieter Genscher le-a dat un sfat. În opinia sa, ameninţarea principală o reprezintă arsenalele nucleare care ar putea cădea în mâini greșite. Soluția la această problemă este renunţarea la armele nucleare la nivel mondial. "Mai este încă timp, dar nu mult!". Cât priveşte proiectul său de suflet, Europa, Genscher pledează pentru mai multă solidaritate între statele europene. "Nouă, germanilor, nu ne va merge bine pe termen lung, dacă vecinilor noştri le va merge rău pe termen lung".