Trimise la cratiţă, apoi aclamate

Femei care aleargă să lovească balonul cu piciorul; femei care joacă împotriva altor femei. Imoral şi de prost-gust. În anul de graţie 1900, cel puţin în Germania, aşa era văzut fotbalul feminin. În timp ce, în alte ţări europene, numărul suporterilor creştea de la o zi la alta, germanii nici nu se gândeau să încurajeze practicarea lui.

"Primul club feminin din Germania a fost înfiinţat la Frankfurt. Lotte Specht, fiica unui măcelar, a creat asociaţia în 1930. În urma unui anunţ dat la ziar s-au prezentat vreo 40 de femei", povesteşte Eduard Hoffmann, autorul cărţii "Verlacht, verboten, gefeiert" ("Ironizat, interzis, aclamat") care tratează evoluţia acestei discipline sportive în Germania.

După un an de zile, clubul a fost închis. Doamnele au fost ridiculizate în presă, iar Lotte Specht susţine chiar că unele ar fi fost lovite cu pietre.

După cel de-al Doilea Război Mondial şi după victoria echipei masculine la Campionatul Mondial din 1954, în Germania a început iarăşi să se discute despre fotbalul feminin. În 1955, a fost, însă, interzis oficial.

"Pe vremuri era un păcat grav ca fetele să alerge pe teren şi să le salte pieptul, eventual să mai şi lovească mingea cu el. Nu se dorea înfiinţarea unei secţii pentru femei pentru că fotbalul nu era considerat un sport care să li se potrivească. Se credea că, fizic şi psihic, reprezentantele sexului frumos nu sunt clădite pentru a pratica sporturi dure", povesteşte Hubert Claessen, pe atunci membru în consiliul de conducere a DFB.

Dar pentru că, prin lege, femeile erau egale cu bărbaţii, doamnele n-au vrut să renunţe la hobby-ul lor, adaugă Eduard Hoffmann: "Era un sport relativ popular, mai ales în Bazinul Ruhr. La meciuri asistau chiar şi zece mii de spectatori. Prima partidă cu o echipă străină a avut loc în 1956 în oraşul Essen. Era reprezentanta Olandei. Toate meciurile erau amicale."

O ciudăţenie

Dacă, pe teren, adversarul putea fi înfruntat, în afara acestuia, prejudecăţile păreau imposibil de învins. Câteva foste jucătoare îşi amintesc:

"Comentariile sunau cam aşa: muieri proaste, mai bine aţi rămâne la cratiţă!"

"Fotbalul feminin era o ciudăţenie, deseori eram scuipate în faţă."

"Îmi amintesc cum râdea tribuna la primul meu meci. Şi-n ziua de azi mai aud cum ne batjocoreau spectatorii. A fost groaznic."

Într-un final, în octombrie 1970, DFB a anulat interdicţia. Însă fotbalul feminin a început să câştige cu adevărat popularitate abia în 1989, când naţionala Germaniei a câştigat, în mod surprinzător, Campionatul European.

"Presa a relatat pe larg evenimentul, semifinala a fost transmisă live la televiziune - şi abia atunci oamenii şi-au dat seama că, de fapt, e un sport foarte frumos. Părinţii nu s-au mai temut să-şi trimită fetele la antrenamente" - povesteşte Eduard Hoffmann.

O echipă naţională există, dar în Bundesliga mai sunt multe de făcut. La meciuri asistă puţini spectatori, presa nu-şi dă interesul, sponsorii şi, implicit banii, lipsesc. Spre deosebire de colegii din selecţionata masculină, jucătoarele germane nu sunt profesioniste. Pe lângă antrenamente şi meciuri, acestea sunt nevoite şi să studieze sau să muncească.

Autori: Sarah Faupel, Claudia Ştefan
Redactor: Cristian Ştefănescu