1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Trezirea din pumnii propagandei

Unii editorialişti occidentali încep, încetul cu încetul, să se trezească din paralizia indusă de pumnii propagandei islamiste, susţinute cu surle şi trâmbiţe de stânga din Apus.

default

„Domnule Erdogan, ajunge!” exclamă excedat, pe prima sa pagină, ziarul berlinez Die Welt, în titlul unui editorial care abordează cea mai alarmantă involuţie internaţională din ultima vreme. E vorba de trecerea unui stat membru al NATO, în speţă Turcia, în barca islamo-fascismului practicat de iranieni şi de grupări teroriste sponsorizate de Teheran, de felul organizaţiei palestiniene Hamas.

În ziar citim: „În criza privind Gaza, care continuă, nu există nimic atât de uimitor ca faptul că Turcia a scăpat de critici aproape cu desăvârşire. Or, Ankara a contribuit decisiv la provocarea acestei crize şi alimentează o periculoasă escaladare, care dă apă la moara extremiştilor”.

Şi ziarul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung abordează tema abandonării, de către Turcia, a aliaţilor ei occidentali. Preşedintele iranian Ahmadinedjad, scrie ziarul din Frankfurt, „s-a folosit de o reuniune derulată la Istanbul, în prezenţa liderului rus Vladimir Putin şi a preşedintelui sirian Başar el Asad. Întâlnirea i-a dat lui Ahmadinedjad prilejul de a profera noi ameninţări pentru cazul în care Consiliul de Securitate al ONU va adopta noi sancţiuni împotriva Iranului”.

Potrivit ziarului din Frankfurt, avertismentele preşedintelui iranian s-au adresat în special Rusiei (care este membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate). „Dar şi Turcia, care împreună cu Brazilia s-a sforţat recent să încheie o tranzacţie nucleară cu Iranul, depune pe eşichierul diplomatic eforturi…care s-ar putea s-o coste”.

Fiindcă „prin noul curs politic extern al acestui stat NATO, fixat de ministrul de externe turc, Davutoglu, arhitectul noilor parteneriate regionale ale guvernului de la Ankara, Turcia s-ar putea să sară calul. Şi să stârnească supărarea occidentului”, mai notează, pe un ton surprinzător de ponderat, ziarul din Frankfurt.

În termeni similari judecă situaţia şi cotidianul austriac Die Presse, care constată că, „încercând să joace un rol politic global, după ce s-a ascuns multă vreme, Turcia se supraestimează, asumându-şi o partitură pentru care nu e suficient de coaptă”.

Ziarul notează textual: „Conflictul permanent (al guvernului de la Ankara) cu Israelul pune în pericol raporturile dintre Turcia şi SUA. Nu poate fi în interesul Turciei să încerce să depăşească în virulenţă criticile anti-israeliene ale regimului iranian. Deschiderea Ankarei spre Orient se leagă şi de speranţe economice, în măsura în care vizează importuri ieftine de petrol din ţările arabe. Dar Europa continuă să fie, economic, mult mai importantă pentru Turcia. Succesele ei politice şi economice din ultimii ani par să fi determinat Ankara să se supraaprecieze şi să se lase târâtă spre extreme. Revenirea ei la o politică echilibrată ar face bine deopotrivă turcilor şi Europei”.

Valuri mari a stârnit în Germania şi un nou studiu criminologic, care documentează o corelaţie îngrijorătoare. Potrivit studiului, cu cât tinerii musulmani din occident sunt mai religioşi, cu atât sunt mai dispuşi să fie violenţi. Ziarul de stânga, Frankfurter Rundschau, dă glas criticilor acestui studiu, potrivit cărora concluziile cercetărilor ar păcătui prin simplificare excesivă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz