Trend ascendent la bursele americane
21 martie 2008Cotaţiile petrolului şi ale aurului s-au îndepărtat însă de valorile record. În ciuda tuturor măsurilor adoptate de rezerva federală americană şi a semnalelor încurajatoare, candidatul democrat la preşedinţia SUA, doamna Hillary Clinton, a cerut instituirea unor noi demersuri pentru evitarea colapsului economic în America.
Senatorul de New York a propus înfiinţarea unui fond în valoare de 30 de miliarde USD care să faciliteze autorităţilor şi organizaţiilor din domeniul social preluarea unor locuinţe scoase forţat la licitaţie şi vânzarea lor către persoane nevoiaşe în condiţii avantajoase.
Pachetul de ajustare conjuncturală aprobat de administraţia Bush nu ar fi suficient în opinia fostei prime doamne, care a subliniat că este nevoie de finanţarea reformei sectorului ipotecar şi a consilierii persoanelor în incapacitate de a returna creditul.