Trei milioane de menajuri sunt insolvente în Germania | Germania | DW | 22.10.2008
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Trei milioane de menajuri sunt insolvente în Germania

Potrivit ultimelor date publicate de Oficiul federal de statistică, creditele ieftine şi ratele avantajoase i-au încurajat pe mulţi germani să se îndatoreze peste posibilităţi.

default

Bani puţini pentru familii multe

Mulţi germani nu-şi apreciază aşa cum trebuie situaţia financiară şi se îndatorează peste măsură în dorinţa de a avea cât mai multe obiecte din cele căror li se face reclamă zilnic în internet, la televizor, pe stradă sau în cataloage. Alţii sunt confruntaţi de pe o zi pe alta cu pierderea locului de muncă sau cu datoriile făcute ca liber-profesionişti. Motivele pentru care menajurile din Germania sunt insolvente sunt foarte diverse. Un fapt este însă cert, numărul lor este în permanentă creştere.

Aceste familii nu-şi mai pot achita plăţile curente. Alte 1,2 milioane de familii se află în pragul ruinei financiare, atrage atenţia Marius Stark care de ani de zile acordă asistenţă în cadrul Crucii Roşii persoanelor aflate în dificultate financiară. El constată în acest caz că bugetul lunar ajunge doar pentru acoperirea plăţilor curente. Ce rămâne după aceea este atât de puţin încât orice cheltuială suplimentară cât de mică, ca de exemplu o reparaţie la maşina de spălat sau creşterea preţului la electricitate sau energie aduce persoanele în cauză în situaţia de colaps financiar.

Şase ani la limita subzistenţei

Din 1999 persoanele private îndatorate, ca şi firmele cu datorii pot deschide o procedură de insolvenţă la capătul căreia datoriile sunt şterse. Drumul până acolo este însă dificil. Timp de şase ani cei în cauză pot dispune doar de banii necesari pentru minimum de existenţă.

În ultimii ani sute de mii de persoane au făcut uz însă de această procedură salvatoare, atrage atenţia Roderich Egeler, preşedintele Oficiului federal de statistică, care a prezentat la Berlin cifrele privind datoriile. El atarge atenţia că : “ insolvenţele persoanelor private au crescut din 1999 în mod constant. Şomajul provoacă cele mai mari datorii. Persoanele singure şi mamele divorţate cu copii sunt de cele mai multe ori îndatorate. În medie datoriile se ridică 36.000 de euro. Peste jumătate din cei îndatoraţi câştigă lunar doar 900 de euro, aflându-se deci în imposibilitate de a restitui vreodată datoria.”

În acest an, statisticienii înregistrează o scădere a numărului de datornici datorită reducerii şomajului. Marius Stark se teme însă că în condiţiile crizei financiare actuale insolvenţele menajurilor private vor creşte din nou. De aceea el cere bani mai mulţi din partea landurilor pentru a creea mai multe locuri de asistenţă. În prezent doar zece până la cinsprezece la sută din cei afectaţi de insolvenţă beneficiază de asistenţă avizată.