1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Trei contra lui Merkel

Întâlnirea în patru de la Roma, la care participă premierul Italiei, Mario Monti, preşedintele Franţei, Francois Hollande, primul ministru al Spaniei, Mariano Rajoy, şi cancelara Germaniei, Angela Merkel

default

Angela Merkel şi Mario Monti la reuniunea de la Roma

Realitatea, dominată de noile valuri ale crizei, îi determină pe cei patru să îşi ocupe vremea cu soluţii pentru stabilizarea zonei euro. Italia, Spania şi Franţa pretind Germaniei solidaritate în achitarea datoriilor şi mai mulţi bani - ceea ce Angela Merkel refuză cu încăpăţânare.

De la reuniunea G-20, europenii au venit cu o rugăminte din partea celorlalte state care contează în prezent în economia mondială: "rezolvaţi cumva criza aia a datoriilor publice". Este motivul pentru care cei patru lideri europeni şi-au dat întâlnire la Roma. Într-o formă sau alta, cei trei domni - Monti, Rajoy şi Hollande - îi cer singurei doamne din selectul cvartet să plătească mai mult. Mario Monti, de exemplu, se aşteaptă ca fondul european de salvare EFSF să cumpere acţiuni emise de Italia şi Spania, ţări ajunse în punctul în care nu îşi mai permit împrumuturi de pe piaţa de capital pe motiv de dobândă extrem de ridicată.

Doamna nu este, însă, dispusă la astfel de sacrificii, chiar dacă domnii nu se sfiesc să facă front comun, aşa cum s-a întâmplat după de curând desfăşurata întâlnire Monti-Hollande. "Cred că preşedintele Hollande şi cu mine avem o opinie complet identică în privinţa stabilităţii Europei", anunţa, la vremea aceea, Monti, detaliind: "Avem nevoie de un sistem stabil de finanţare a zonei euro. Cei ce nu se vor alinia pretenţiilor nu vor beneficia de dobânzi stabile şi normale iar cei ce îşi dau silinţa nu pot fi pedepsiţi cu dobânzi ridicate". Monti a făcut, de altfel, o comparaţie între eforturile ţării sale şi Grecia - şi, la drept vorbind, deficitul Italiei chiar a scăzut, tendinţă care, însă, nu a atras investitori. În opinia ministrului german de Finanţe Wolfgang Schäuble, Spania şi Italia ar putea recurge la "paraşuta" comună - dar exact asta nu îşi doresc cele două guverne, pentru a nu fi tratate drept candidate la faliment.

Angela Merkel, în schimb, are alte priorităţi: "Vrem şi noi Europa; vrem mai multă Europă. Dar nu se poate ca datoriile să fie suportate de toţi la comun iar controlul să rămână la nivel naţional". Şi, deocamdată, refuză eurobond-urile, dat fiind că, argumentează Merkel, un asemenea angajament presupune întâi de toate o uniune fiscală funcţională.

De la Paris, Holande va reveni cu mesajul pe care l-a purtat în preajma alegerilor: stimularea creşterii economice printr-un Pact pentru Creştere - pe care summitul european de săptămâna viitoare l-ar putea adopta ca monedă de schimb pentru preşedintele francez. Astfel, se aşteaptă mai multă cooperare din partea lui Hollande la capitolul disciplină bugetară. De la sfârşitul campaniei electorale, Hollande a semnalizat că nu este aşa de rigid pe cât lăsa să pară. A admis, recent, că are nevoie de parteneri; poate chiar pe Madame Merkel, cum a lăsat să se înţeleagă la summitul G20 de la Los Cabos.

Deciziilor politice le suflă în ceafă presiunea electorală. Italienii ar putea pregăti alegeri în toamnă iar Mario Monti are nevoie de câteva succese cu care să satisfacă partidele ce îi susţin guvernul tehnocrat; presiuni politice interne resimte şi Angela Merkel - după ce a negociat mult pentru a trece paraşuta europeană prin parlamentul federal, cancelara trebuie să aştepte şi o analiză a constituţionalităţii, operaţiune ce va duce la săptămâni de amânare a lansării paraşutei ESM.

Mini-summitul de la Roma, desfăşurat pe fugă, din cauza dorinţei Angelei Merkel de a se afla în tribunele meciului Germania - Grecia de la Gdansk, din cadrul Campionatului European de fotbal, nu poate lăsa prea multe urme. Nu doar din cauza timpului scurt ci şi pentru că Hollande refuză categoric ingerinţe comunitare în bugetul - şi implicit suveranitatea - Franţei. Şi, până la urmă, însăşi Curtea Constituţională a Germaniei i-a transmis cancelarei federale că pentru o uniune politică mai aprofundată, germanii au nevoie de un referendum.