Trei cărţi din 2007. Succes, dispute şi scandal

La mijlocul lunii decembrie, romanul “Orbitor, Aripa dreaptă” primea titul de “Carte a anului” din partea revistei “România literară”. Mircea Cărtărescu a spus atunci, adresîndu-se mai ales criticului Nicolael Manolescu, că a scris roman, deşi se consideră pe mai departe doar un poet, ca să împlinească o promisiune. A fost poate un fel de a spune că scrisul adevărat iese din sfera simplei subiectivităţi şi devine datorie faţă de zeii literaturii, realităţi tot mai discrete astăzi într-o epocă a “subiectivităţii marfă” după cum o caracterizează un critic de artă.

Romanul lui Mircea Cărtărescu s-a bucurat în România de o primire vie şi contradictorie. Pe de o parte a fost salutat ca un triumf, ca o frumoasă încununare a unui efort romanesc întins pe 14 ani şi peste o mie de pagini. Scriitorul a fost sărbătorit ca un general roman întors victorios dintr-o campanie.

Pe de altă parte însă generaţia cea mai nouă de critici a primit cartea cu rezerve, văzînd în ea mai curînd efortul decît reuşita. Unii au crezut că este o carte grandilocventă, alţii că se complace în relatarea unei istorii prea recente, încă nu îndeajuns decantate.

Destinul marii trilogii a lui Mircea Cărtărescu îşi începe însă şi cariera europeană cu un succes remarcabil la Viena. Apărută în germană cu titlul "Die Wissenden" prima parte a trilogiei, “Aripa stîngă”, a fost primită excelent de critică şi fiind desemnată cartea lunii ianuarie 2008.

A doua carte care a ieşit din zona receptării discrete şi care în ciuda faptului că este o carte de idei a suscitat mai mult reacţii sentimentale, este „ Idei şi blocaje, de H.-R. Patapievici. Autorul îşi propune aici să descrie şi să explice nereuşita culturii româneşti din epoca modernităţii prin modul defectuos de configurare a scenei publice. Constatarea iniţială este că, în ciuda unor valori individuale remarcabile, cultura română rămîne precară. Aşadar se impune găsirea unei explicaţii. Scrisă la capătul unui lungi tradiţii de lamentaţie pe această temă, cartea lui H.-R. Patapievici se ridică deasupra plîngerilor obişnuite şi inevitabil confuze, descriind cu privirea geometrului şi a logicianului mecanismele şi cauzele nereuşitelor româneşti. Este o carte scrisă realmente cu ambiţia proprie omului de ştiinţă, care descrie nu doar de dragul descrierii, ci şi ca să îngăduie predicţii şi să ofere totodată un model de acţiune asupra realităţii.

Unii critici au văzut aici o tentativă utopică, alţii s-au lăsat purtaţi de resentimente, în fine mulţi au tăcut, confirmînd indirect adevărul diagnosticului pus de H.-R Patapievici. În orice caz cartea aceasta a provocat deja o nouă orientare în cultura românească preocupată acum tot mai mult de critica unui pernicios „literaturocentrism”.

În fine o primire vie şi încordată a fost rezervată unei traduceri. E vorba de „Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie apărute în româneşte la „Polirom”. Spre surprinderea opiniei publice, Biserica Ortodoxă Română a dezaprobat publicarea cărţii în româneşte, argumentînd că ea ofensează credinţa musulmanilor. Reprezentanţii BOR au invocat şi un articol din recenta Lege a cultelor care penalizează ofensa adusă simbolurilor religioase, oricare ar fi ele.

Aflaţi într-o discretă minoritate, musulmanii din România au fost însă mai reţinuţi. "Fac apel la toţi musulmanii să citească această carte şi să nu dea curs unor provocari care pot veni din partea altor persoane. Este bine sa cunoaştem şi părerile celor care ne blasfemiază religia.", a spus Murat Iusuf, muftiu al cultului musulman România.

În orice caz nimeni nu pare să vadă în cartea lui Salman Rushdie doar o „operă de ficţiune” ceea ce semnalează pe de o parte un pericol, dar pe de altă parte vitalitatea de care se bucură literatura. Cîtă vreme literatura este înţeleasă în toate sensurile, adică e luată în serios, ea are un viitor.