1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trecutul, prezentul şi viitorul NATO

Acum zece ani, Alianţa Nord-Atlantică a decis să se extindă, cuprinzând şapte state din Europa de Est. Uşa NATO rămâne deschisă, spun oficialii nord-atlantici.

default

Secretarul general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen

n cadrul summit-ului din 2002 de la Praga, secretarul general al NATO de la acea vreme, George Robertson, a ţinut să sublinieze faptul că lărgirea alianţei către partea de răsărit a continentului european nu este îndreptată împotriva Rusiei sau vreunui alt stat. "NATO nu a fost niciodată o organizaţie exclusivă. Iniţial, ea a fost compusă din 12 ţări, ajungându-se, în 1999, la 19, iar uşa alianţei este în continuare deschisă", a declarat Robertson.

În 1999, la NATO au aderat primele trei ţări care făcuseră parte din Tratatul de la Varşovia: Polonia, Cehia şi Ungaria - în fapt o alianţă militară a blocului estic, care se prăbuşise, ca şi Uniunea Sovietică, cu doar câţiva ani în urmă. "Nici în visele noastre cele mai îndrăzneţe nu ne puteam imagina aşa ceva", declara, acum zece ani, premierul eston, Siim Kallas.

O uşă deschisă

Ceea ce Robertson anunţa cu un deceniu în urmă avea să se confirme în 2008, în cadrul summit-ului NATO de la Bucureşti, când preşedinţii de stat şi şefii de guvern prezenţi la reuniune au decis să propună Ucrainei şi Georgiei aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. La Moscova însă, apropierea Georgiei de NATO este privită cu maxim scepticism.

Rusia nu are drept de decizie

Rusia a criticat cu mai mult sau mai puţină vehemenţă toate valurile de extindere ale NATO de după 1990. În acelaşi timp, NATO şi Rusia întreţin un parteneriat deosebit de important - Consiliul NATO-Rusia. Fostul cancelar german Gerhard Schröder spunea în 2002 că procesul de extindere a Alianţei Nord-Atlantice "trebuie discutat deschis cu Rusia şi să se desfăşoare într-un mod corect faţă această ţară".

Şi totuşi, Rusia nu a avut şi nu are drept de decizie în cadrul alianţei, spune Karl Lamers, parlamentar german creştin-democrat, membru al Adunării parlamentare a NATO. "Relaţiile dintre Moscova şi NATO sunt bazate pe transparenţă şi dialog, însă un drept decizional al Rusiei nu a existat şi nici nu trebuie să existe. Dimpotrivă, Rusia a criticat în trecut extinderea alianţei către statele baltice, însă nimic nu s-a schimbat", a declarat Lamers pentru DW. Acesta mai spune că "Rusia va trebui să accepte faptul că NATO nu vizează Rusia, ci este un garant al securităţii în lume".

Ucraina s-a răzgândit

Ucraina, care în 2008 îşi manifesta intenţiile de aderare la structurile nord-atlantice, a renunţat la acest plan după ce alegerile prezidenţiale au fost adjudecate de Viktor Ianukovici. Şi totuşi, în cadrul vizitei la Kiev a secretarului general al alianţei, Anders Fogh Rasmussen, a fost reafirmat angajamentul Ucrainei în misiunile externe ale NATO, precum cea din Afganistan.

În 2009, la NATO aderau Croaţia şi Albania, ţări care abia mai târziu aderau şi la UE. Criteriile de aderare la NATO sunt mai puţin stricte în comparaţie cu cele impuse pentru intrarea în UE. Cu toate acestea, ţările candidate ar trebui să aibă o democraţie consolidată, iar armatele lor să se ridice cât de cât la standardele alianţei. Discuţii în acest sens se poartă în privinţa aderării unor ţări precum Bosnia-Herţegovina, Muntenegru sau Macedonia.

Serbia, cazul special

În lumina războiului pe care NATO l-a declanşat în Serbia în 1999, Belgradul nu doreşte să adere la alianţă, motiv pentru care relaţiile dintre cele două părţi sunt mai degrabă reci. Parlamentarul german Karl Lamers spune de asemenea că nimeni nu doreşte să forţeze mâna Serbiei. "Oamenii trebuie să îşi dorească intrarea în NATO, altfel spus, majoritatea sârbilor să fie pentru aderare", spune Lamers, care mai precizează că şi în cazul în care Serbia ar vrea să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică, mai întâi ar trebui rezolvat conflictul cu Kosovo.