1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Trebuiau boicotate J.O. din China?

Comentarii critice suscită în continuare cenzurarea ziariştilor în China. Editoriale ironice sau revoltate au provocat şi reacţiile unor demnitari, care solicită „înţelegere” pentru autorităţile chineze.

default

Alibiul "Jesse Owens", care conferă postfestum legitimitate neboicătorii J.O. din 36, întrucât victoria de la Berlin a sportivului de culoare a redus la absurd rasismul nazist

Din raţiuni politice însuşi preşedintele SUA, George Bush, s-a hotărât să se prezinte la Beijing, ştiind bine că se va confrunta cu aspre şi îndreptăţite critici interne pentru decizia sa. Celor uimiţi şi dezamăgiţi de această decizie, Bush, care multă vreme s-a distins printr-o claritate morală ce părea să le lipsească multor altor lideri occidentali, le-a răspuns sec că se deplasează în China „pentru că a promis”.

Dar oare de ce o fi promis? Nu ştia el oare că regimul comunist chinez continuă să violeze sistematic drepturile omului? Că-şi închide şi schingiuie disidenţii? Că le astupă gura şi îi supune unui regim de spălare a creierelor dacă nu-i condamnă la moarte? Că mizează pe represiune dură şi nu arareori sălbatică şi sângeroasă, în tratamentul aplicat naţiunilor captive, de pildă tibetanilor?

Fără îndoială că şi lui Bush, dar şi altor responsabili occidentali, toate aceste „mărunte neajunsuri” ale sistemului chinez le-au ajuns mai devreme sau mai târziu la urechi. Şi totuşi, ministrul de interne german Schaeuble nu s-a ferit să recomande abordarea cu respect a Chinei, uitînd să se arate cel puţin la fel de îngrijorat de lipsa de respect pe care regimul totalitar al acestei ţări îl manifestă faţă de drepturile omului, de apărătorii lor şi faţă de victimele persecuţiilor aparatului său represiv.

Motivele politice şi economice ale tratării cu mănuşi a unui regim, a cărui inumanitate patentă aminteşte de faimoasa conducere porcină din ferma animalelor de Orwell, sunt notorii. Cine oare n-are nevoie de China, de miliardele contractelor cu Beijingul, ori măcar de ajutorul comuniştilor de la soare răsare în tentativa înlăturării arsenalului nuclear nord-coreean dacă nu şi în sancţionarea fundamentaliştilor islamici de la Teheran?

De aici temenelele, îngenuncherile şi demisiile morale occidentale, vândute lumii de către demnitarii ce se căciulesc în faţa Chinei comuniste drept „realism”, „pragmatism” şi „Realpolitik”.

Şi totuşi, imperativul moral ar fi reclamat în mod neîndoielnic boicotarea Jocurilor Olimpice din China. Ba ar fi presupus desfiinţarea Comitetului Olimpic Internaţional, întrucât a atribuit aceste jocuri unei ţări despre care ştia bine că sfidează idealurile şi valorile olimpice fundamentale – de pildă libertatea şi înţelegerea dintre popoare.

S-a afirmat frecvent că organizarea jocurilor de către China va contribui la deschiderea ei internă şi externă, la liberalizarea regimului ei. S-a mai spus că, la urma urmei, n-ar fi pentru prima dată că i se dă unei dictaturi şansa de a-şi amplifica propaganda totalitară prin intermediul Olimpiadei. Şi s-a mai susţinut că una e sportul şi cu totul alta politica.

Or, lupul îşi mai schimbă părul, dar năravul ba. Regimurile totalitare mimează uneori democraţia, dar n-o practică niciodată. Nici n-ar putea-o face decât cu preţul sinuciderii. Apoi, ele însele amalgamează sportul şi politica, cerând naţiunilor lumii, după cum scria recent Saul Newman în Sueddeutsche Zeitung, „să le trateze ca şi cum ar iubi libertatea când de fapt cursul lor politic reprezintă cu totul alte valori”.

Ca atare, aşa-zisa diplomaţie tăcută nu ajută mai mult decât unui mort ventuzele. În plus, participarea la Olimpiadă cauţionează regimul care-o organizează, amplificând masiv teroarea, la care statul totalitar îşi supune cetăţenii.

Pe de altă parte, e-adevărat că precedentele există. Şi e cu siguranţă regretabil că Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, n-au iscat decât un boicot parţial, la care au chemat deopotrivă congresmeni americani, lideri şi veterani catolici şi evrei din SUA. Din păcate i s-au raliat prea puţini sportivi.

Dar dacă boicotul ar fi fost general, ar mai fi ajuns oare un regim nazist discreditat din timp să declanşeze băile de sânge ale celui de-al doilea război mondial? Încât chiar şi din punct de vedere politic, e poate uneori recomandabil să se dea curs imperativului moral.