Traumatisme post-Stambul

Multi dintre noi continuă sa fie sub impresia traumatică a atentatelor din Turcia. Nu putini se intreaba daca "mişcarea" americană cu Irakul n-a fost oare prematura si daca nu l-o fi stirnit mai rau pe monstrul terorist. Temerea aceasta e cit se poate de fireasca, dar tot pe atit de neintemeiata. Departe de a pune paie pe foc (altfel decit local), campania irakiana a legat la sol resurse teroriste importante, care, fără opera de curaţire a grajdurilor lui Augias din Afganistan si Irak l-ar fi determinat pe monstrul islamisto-fascist sa umble brambura prin Europa, lovind probabil mult mai rău batrinul continent decit a făcut- o recent la Istambul. Argumentul cel mai clar si mai categoric în favoarea realismului acestei teze, potrivit căreia interventia din Irak a fost cit se poate de binevenita, (ca de altfel si cea din Afganistan, care în mod cert le-a rapit o ditai baza statală lui Bin Laden si al Kaidei) este faptul ca terorismul islamist n-a început sa însîngereze lumea la 11 septembrie 2001, ci mult inainte; că la 11 septembrie nu SUA au atacat al Kaida sau vreun stat musulman ci invers, America a fost atacata pe nepusa masa, printr- un atentat genocidal, de către islamişti. Acelasi argument invalideaza si teza, extrem de raspindita in special in Europa, si nu doar la BBC, ci pe alocuri si in mediile americane de stinga, precum CNN, conform careia guvernul israelian condus de Ariel Sharon ar alimenta chipurile terorismul, din pricina intransigenţei executivului de la Ierusalim fata de extremiştii palestinieni. Ca si cum terorismul antiisraelian (la lucru si la Istambul, fireste) n- ar fi antedatat cu decenii accesul la cîrma al lui Sharon. In realitate acest tip de terorism arab islamist a precedat si infiintarea statului evreu, in 1948, fiind dirijat, inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial de muftiul Ierusalimului, el Husseini, care, deloc intimplatator, s-a aliat cu Hitler, devenind complice la Holocaust. In opinia mea (din 2001, ca si din 2003) avem de-a face cu o confruntare la scara globala de tipul unui razboi mondial. E un razboi dus partial cu mijloace neconventionale, de lumea libera, civilizata si democratica, in replica la atacul neprovocat (decit poate indirect, de impactul si forta impersonala a globalizarii) al unor forte totalitare (axate ideologic pe islamism) perfect comparabile cu nazismul sau comunismul stalinist în ura lor comună împotriva anglo-americanilor, evreilor, libertaţilor individuale si democraţiei. In context, poziţia fermă a lui Bush si a lui Blair mi se pare cit se poate de consistenta cu tradiţia Churchiliana si deci indiscutabil binevenită. Ceea ce nu înseamnă că actualul razboi mondial va fi scurt si nu foarte sîngeros. S-ar putea sa dureze mai mult decit comunismul si mă tem că e posibil să fie net mai sîngeros decît toate războaiele mondiale precedente (inclusiv cel rece, cu toate confruntarile lui militare prin interpuşi, de tipul conflictului vietnamez). Dar nu am nici cea mai mica îndoială asupra deznodamîntului lui final (comparabil - la alte dimensiuni, desigur - cu finalul razboiului civil american). Victoria nu poate aparţine decît modernităţii, nu sclavagiei. Ma întreb doar cum va ieşi din această încercare lumea islamică şi mă tem ca această religie are în faţă o criză de proportii nemaiîntilnite, în măsura în care corifeii ei din Orientul Mijlociu nu izbutesc să se delimiteze mai rapid, în mod net, de extremismul anticreştin si antievreiesc, dar şi antireligios in genere, care-o ravaşeşte în interior, chiar în aceste momente dramatice. Exemplul Turciei, atacată mişeleşte tocmai pentru că este un stat laic, dar cu o populaţie musulmană, o ţară orientală, cu guvern islamic, dar cu o democraţie funcţională tinzînd spre integrarea occidentală, aliată a SUA, Marii Britanii şi Israelului dar guvernată de credincioşi ai Coranului este edificator. Deocamdată, de suferit suferă în primul rînd musulmanii moderati. Va suferi însă întregul univers islamic, şi nu doar ţările arabe, dacă această lume nu se va mobiliza cu adevărat şi eficient în actualul efort antiterorist şi antifundamentalist. Alături de întreaga lume liberă. Asta pe termen lung. Pe termen scurt, e probabil ca explozia de atentate din ultima vreme să se potolească întructiva odată cu Eid al Fitr, marcînd finalul Ramadanului de luni, 24 noiembrie, devreme ce, în mintea lor înceţoşată de fumuri fundamentaliste, fanaticii teocraţiei musulmane globale se arată convinşi că Ramadanul ar favoriza pasămite martiriul, deschizîndu-le larg asasinilor sinucigaşi porţile "paradisului" islamist şi braţele celor 72 de prezumtive fecioare din rai. Ceea ce n-ar trebui desigur sa adoarmă cîtuşi de puţin vigilenţa lumii civilizate.