1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traseismul, o chestiune de moravuri

Migraţionismul este mult prea amplu şi prea răspândit ca să fie justificat în termenii loialităţilor profunde şi de asemenea este prea vechi ca să mai poată fi incriminat fără distincţii.

default

Printre criteriile de integritate pe care le-a formulat Monica Macovei apar pe ultimile poziţii două condiţii care au creat dificultăţi în cadrul alianţei pro-prezidenţiale. Monica Macovei cere alianţei să nu-i admită pe listele sale de candidaţi pe aceia care, printre altele, au trecut de la o formaţiune la alta în interiorul alianţei, sau au migrat în mod repetat de la o formaţiune politică la alta în ultimii 5 ani.

Pe cine ar putea viza însă aceste două exigenţe? În primul rând pe militanţii noului partid Forţa Civică, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, care a cooptat în echipa sa de conducere politicieni sosiţi din toate partidele, inclusiv, de la PSD.

Conştient de aceste riscuri şi pus de altfel în gardă de contestaţiile dure şi fără perdea ale unor militanţi ai Noii Republici, Mihai Răzvan Ungurenau a explicat în cadrul unui interviu apărut în România Liberă că traseismul este o noţiune înşelătoare şi că ar trebui să i se ofere în prealabil o definiţie mai precisă. În opinia sa nu orice politician care pleacă de la un partid la altul se face vinovat de o rea conduită, ci doar acela care pleacă cu un profit evident. Traseismul ar trebui aşadar cântărit cu discernământ.

În principiu fostul premier are dreptate. Atâta doar că în practica unei organizaţii politice, e greu dacă nu imposibil să faci o judecată complexă de natură morală. Partidele moderne şi instituţiile s-au dotat cu tot soiul de “criterii” obiective, tocmai pentru a evita nesiguranţa şi subiectivismul implicat inevitabil într-o judecată referitoare la intimitatea insondabilă a persoanei. De fapt am putea spune că sensul însuşi al modernităţii este să pună discernământul tradiţional între paranteze şi să-l înlocuiască cu criterii obiective şi verificabile. Lista în 12 puncte realizată de Monica Macovei, conţinând criteriile de integritate pe care ar trebui să le îndeplinească candidaţii alinaţei ARD, este o demonstraţie perfectă privind obiectivarea exigenţei morale şi eliminarea judecăţilor de tip tradiţional. La limită această gândire duce la interzicerea legală a traseismului, ceea ce s-a şi întâmplat cu privire la aleşii locali, dar s-a lovit de considerente constituţionale în privinţa membrilor parlamentului.

Probabil că fostul premier nu intenţionează să polemizeze cu Monica Macovei şi caută doar să iasă din impas. Dar fie că a vrut, fie că nu a vrut, el a redeschis dezbaterea despre acest obsedant concept politico-moral: traseismul. Căutând să explice că nu orice plecare de la un partid la altul este o lipsă vinovată de loialitate, el a resuscitat vechiul îndemn al discernământului şi a dezavuat judecăţile de natură mecanică. Aparent Mihai Răzvan Ungureanu dă câştig de cauză unei gândiri tradiţionale care refuză simplificările funcţionaliste, dar nu este sigur încotro se îndreaptă. 

În orice caz, polemica implicită Ungureanu-Macovei nu este decât o reeditare a unor polemici mai vechi. Exact în aceeaşi termeni s-a purtat discuţia legată de plecarea prim-vicepreşedintelui Sorin Frunzăverde de la PDL la PNL. Democrat-liberalii l-au acuzat de cea mai ignobilă trădare, în timp ce liberalii, dimpotrivă, au văzut în gestul acestuia o loialitate mai profundă. Să ne amintim că gruparea generalului Oprea care plecase de la PSD pentru a crea o majoritate favorabilă preşedintelui după alegerile din 2009, se justifica de asemenea prin loialitate sa faţă de “interesele naţionale”. Bineînţeles că puţină lume a luat în serios o asemenea argumentaţie, cu atât mai mult cu cât migraţia politică a devenit o parctică banală. Totuşi în anumite situaţii, rarissime, este posibil ca un om să plece de la un partid la altul tocmai ca să prezerve ceva preţios, dar , într-o ambianţă ca cea din România, este foarte greu să convingi societatea de acest lucru.

Vedem aşadar că dezbaterea este lipsită de orice eficacitate. Migraţionismul este mult prea amplu şi prea răspândit ca să fie justificat în termenii loialităţilor profunde. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu are în principiu dreptate să facă distincţii, în practică distincţiile par inoperabile. Este greu să spui că Marian Săniuţă sau Cristian Diaconescu sunt în regulă, dar Sorin Frunzăverde este vinovat. De asemenea migraţionismul este prea vechi şi a tarat toate partidele ca să mai poată fi incriminat fără distincţii. Oare militanţii PNL care au trecut la PDL consolidând partidul prezidenţial nu ar fi ei înşişi vizaţi? Oare PD care a trecut brusc de la socialişti la populari pe plan european  nu exprimă excat acelaşi tip de oportunism? Dar cine mai poate măsura toate trecerile dintr-un sens în altul şi înapoi care s-au realizat în ultimii 20 de ani? De altfel ar trebui să remarcăm că Monica Macovei nu este atât de inflexibilă pe cât pare şi că este la rândul ei atentă la circumstanţe. În criteriile de integritate a avut grijă să pună o limită de timp, 5 ani, în aşa fel încât să nu îi cuprindă pe anumiţi colegi. De asemenea a precizat că e vorba de cei care “au migrat în mod repetat” şi nu de toţi cei care au migrat.

În concluzie discuţia despre migraţionism a eşuat şi de astă dată. Problema este că în România labilitatea politică care caracterizează traseismul a intrat in moravuri, a devenit o trăsătură puternică a societăţii, una validată tacit, în ciuda discursului moralizant.

Horaţiu Pepine