Transrapid - visul cui?

Pe această temă, Wiesbadener Kurier, afirmă că Transrapid este un cadou scump de despărţire pentru Edmund Stoiber. 1,85 de miliarde EUR, sumă înfrumuseţată cu siguranţă, şi cheltuită fix unde nu trebuie, afirmă ziarul.

Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că valoarea contractului se va dovedi abia după plecarea actualului premier bavarez, Edmund Stoiber. Pentru el, Transrapid este un gadget high-tech. Întrebarea este dacă alegerea a fost bună, în intenţia lui de a trece din istoria politică în cea tehnică.

Koelner Stadt-Anzeiger relevă că Transrapidul ar fi putut deveni un bun de export extrem de valoros, numai că a eşuat îb această tentativă. Nici în Germania nu a putut fi convins nimeni de utilitatea sa, dacă lăsăm la o parte mândria bavareză arhicunoscută. Şi Luebecker Nachrichten preia această idee, întrebându-se de ce oare nu există mai multe tronsoane dotate cu acest sistem, având în vedere că tehnologia este veche de 75 de ani.

Frankfurter Rundschau constată că trenul pe pernă magnetică, iniţial conceput pentru curse lungi, va reprezenta, în afară de un monument închinat lui Edmund Stoiber, poate doar un muzeu. În loc să fie utilizat acolo unde trenurile clasice se chinuie cu maxim 200 km/h, Transrapidul va accelera, iar câteva secunde mai târziu va frâna din nou.

Suedeutsche Zeitung este de acord cu o dezvoltare a politicii de transport în Germania şi în general în Europa. Dar făcând nişte calcule simple, ajunge la concluzia că suma investită în Transrapid ar fi putut avea efecte mult mai importante în transportul regional.

Concluzia este trasă de Tageszeitung din Berlin: Transrapidul este ceea ce a fost dintotdeauna, un vis al concernelor industriale care doresc comenzi sigure şi onorate fără riscuri, şi un vis al politicienilor avizi după imagine şi prestigiu.

Presa internaţională se ocupă astăzi şi de situaţia din Birmania. La Libre Belgique îndeamnă la aplicarea de sancţiuni economice, însoţite de o presiune politică sporită din partea Chinei. Corriere della Sera adaugă pe lângă China şi India în ecuaţie, reliefând că cele două superputeri economice pot influenţa prin cererea imensă de resurse şi poitica din statele mai mici ale continentului asiatic.

Birmania este un exemplu clasic pentru un stat poliţienesc, susţinut cu ani în urmă de China inclusiv prin livrări de arme, afirmă De Standaard din Bruxelles. China îşi doreşte acum stabilitate în Birmania, dar în acelaşi timp nu şi-ar dori o baie de sânge din motive de prestigiu. Handelsblad din Haga vede soluţia tot în Asia, referindu-se la comitetul instituit de organizaţia ASEAN, menit să vegheze la respectarea drepturilor omului. Demonstraţiile călugărilor şi reacţia juntei militare la putere sunt un test important pentru acest organism. În fine, Le Figaro din Paris laudă noul ton al Chinei în acest diferend, care revendică o soluţionare corectă a problemelor din Birmania.

Dacă este să ne referim la personalităţi prezente în paginile ziarelor, una din cel mai des întâlnite astăzi este preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinedjad. Der Standard din Viena observă că apariţiile şefului de la Teheran au îndeplinit în totalitate aşteptările administraţiei americane. A dat în Israel cât a putut, la Universitatea Columbia a vorbit numai absurdităţi, şi s-a gândit cu voce tare de mai multe ori să depună o coroană de flori la Ground Zero. Iar show-ul va continua. Liberation scrie că Ahmadinedjad şi liderii iranieni sunt imprevizibili, dar cotidianul invocă o serie de precedente, cum ar fi Libia, Coreea de Nord sau Japonia. Toate au renunţat la armele atomice în schimbul unor avantaje economice şi a relaţiilor diplomatice. Nu e simplu, dar măcar trebuie încercat. În redacţia Times ceasul ticăie, şi timpul pentru o soluţie diplomatică a doferendului nuclear iranian se scurge. Încă nu ar fi prea târziu pentru a înlătura pe cale paşnică un potenţial risc la adresa securităţii mondiale, afirmă cotidianul londonez. Iar La Repubblica din Roma subliniază că războiul împotriva Iranului nu este de neevitat, Europa putând juca un rol major în împlinirea acestui deziderat prin înăsprirea sancţiunilor aplicate Teheranului.