1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Transnistria: 15 ani de puşcărie pentru că a îndrăznit să analizeze informaţii „din surse deschise”

20 decembrie 2010

O pseudo-instanţă de judecată de la Tiraspol l-a condamnat la 15 ani de închisoare pe jurnalistul moldovean Ernest Vardanean. Acesta este acuzat de autorităţile separatiste de spionaj în favoarea Moldovei.

https://p.dw.com/p/QgYE
Sediul guvernului separatist de la Tiraspol

Jurnalistul Ernest Vardanean a fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru ceea ce pseudo-instanţa de judecată de la Tiraspol a numit „trădare de patrie”.

Atât pe parcursul anchetei, cât şi în timpul procesului, el nu a beneficiat de niciun drept. Nu i s-a permis nici măcar să aibă avocat de la Chişinău. Într-o pretinsă ştire apărută pe site-ul agenţiei oficiale de presă de la Tiraspol, „Olvia-press”, se menţionează Vardanean şi-ar fi recunoscut vina.

Pe de altă parte, jurnalistul a reuşit, prin metode netradiţionale, să trimită o scrisoare unei redacţii din Armenia, în care roagă opinia publică să nu creadă niciun cuvânt din presupusele sale mărturii, deoarece a fost torturat ca să-şi asume fapte ce nu au nici o legătură cu realitatea, inclusiv impusa sa calitate de pretins spion.

În scrisoare, jurnalistul Vardanean cere comunităţii internaţionale să fie salvat şi se roagă ca familia sa, care continuă să locuiască la Tiraspol, să fie protejată:

„În numele tuturor sfinţilor, vă rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au făcut să spun că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte „inventive" de tortură, care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii. Rog să nu credeţi filmările montate cu interogatoriile şi acuzaţiile de trădare şi spionaj care-mi sunt aduse. Aici, oricine poate fi făcut să mărturisească orice", scrie în scrisoare Ernest Vardanean.

El zace în subsolul pretinsului minister al securităţii de la Tiraspol de pe data de 7 aprilie 2010. Procesul de judecată în care a fost condamnat la 15 ani de puşcărie, cu executarea pedepsei „în regim de maximă severitate”, s-a desfăşurat în secret. La proces nu a fost admis nici măcar avocatul său de la Chişinău.

Politologul transnistrean Andrei Safonov crede că „arestarea şi condamnarea jurnalistului Ernest Vardanean au legătură directă cu lupta politică internă din Transnistria“, în condiţiile în care, pe 12 decembrie, în regiunea separatistă au avut loc alegeri în organul legislativ.

Într-un interviu apărut în ziarul „Komsomolskaia Pravda v Moldove” („Adevărul Comsomolist în Moldova” – trad. red.), adjunctul şefului securităţii de la Tiraspol, Ghennadi Rossihin, susţine că Ernest Vardanean a fost condamnat „pentru că aduna informaţii din surse deschise, le punea cap la cap şi le analiza”.

Întrebat dacă orice persoană care adună informaţii ce nu sunt ascunse şi le analizează poate ajunge la închisoare pe 15 ani, Rossihin a răspuns: “Da, poate ajunge, dar dacă persoana foloseşte informaţia adunată în scopul întăririi statalităţii Transnistriei, atunci ea nu va fi închisă pe 15 ani”.

Autorităţile de la Chişinău au calificat arestarea şi condamnarea lui Vardanean drept acţiuni îndreptate împotriva securităţii cetăţenilor şi statului Republica Moldova. „Aceste acţiuni subminează măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului”, mai susţin oficialităţile de la Chişinău.

„Până la sfârşitul anului vom asista şi la condamnarea lui Ilie Cazac, cel de-al doilea tânăr arestat la Tiraspol pentru presupusa „înaltă tradare” a Transnistriei”, a declarat Alexandru Postică, avocatul celor două familii - Vardanean şi Cazac.

„Guvernanţii de la Chişinău spun că nu se cunosc persoanele care au instrumentat dosarul lui Vardanean. În realitate se cunosc foarte bine aceste detalii. E real ca cei care au executat nişte ordine ilegale, cum a procedat, de exemplu, aşa-zisa judecătoare Mamei, să fie arestată când iese din ţară şi se duce la mare. Procuratura Republicii Moldova trebuie să-şi facă treabă şi să intenteze dosare penale tuturor celor din Transnistria care îşi bat joc de legea moldovenească", susţine Postică.

Vara trecută, părinţii lui Ilie Cazac, arestat de miliţiile separatiste, au făcut greva foamei săptămâni la rând în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău, cerând Kremlinului să oblige regimul de la Tiraspol să-l elibereze pe fiul lor. Acum, mama şi soţia lui Ernest Vardanean au ameninţat că vor protesta, împreună cu cei doi copii ai jurnalistului, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Ovidiu Suciu