Transferul puterii în Irak
17 noiembrie 2003Publicitate
Comentariu semnat de Peter Philipp, adaptat de Valeriu Lazăr.
La finele saptamânii trecute, Statele Unite au prezentat un plan cronologic concret de retrocedare a suverantiatii Irakului catre populatia acestei tari. Transferul puterii politice catre un guvern irakian suveran e prevazut pentru sfârsitul lunii iunie viitor. Pâna în prezent, Washingtonul ezita sa fixeze o asemenea data. Acorda prioritate adoptarii unei constitutii si desfasurarii alegerilor generale dar - fara îndoiala sub impresia atacurilor teroriste continue asupra trupelor de ocupatie - a optat acum în favoarea altei proceduri. De retragerea americanilor nu poate fi însa vorba. Statele Unite vor mentine prezenta trupelor în Irak fiindca - observa Paul Bremer textual - "avem de a face cu mii de teroristi si în nici un caz nu vor fi disparut pâna în iunie". În afara de aceasta, americanii vor participa la elaborarea constitutiei, pentru a garanta ca se va tine seama de elemente constitutionale clasice ale occidentului, precum drepturile fundamentale si separarea puterilor în stat.
Probabil ca noul plan al Washingtonului nu e concluzia ideala pentru evolutia situatiei în Irak. Privit îndeaproape nu pare a fi nici "planul B", ci mai degraba reeditarea "planului A". Fiindca acea larga adunare populara menita a alege un guvern interimar, fusese de fapt planul primului administrator civil al Irakului, nenorocosul fost general Jay Garner. A fost înlocuit prin diplomatul Paul Bremer, de care Washingtonul lega sperante în succese mai rapide. În locul lor a luat amploare violenta zilnica. Bremer a instalat un "consiliu guvernamental", ca semn ca irakienii au prelut o parte din activitatile oficiale. Dar membri acestui consiliu nu au încredere în colegii lor iar Washingtonul nu admite vreo îndoiala ca ultimul cuvânt îi revine lui Paul Bremer. În aceste circumstante a fost si este aproape imposibila elaborarea unei noi constitutii, apta a beneficia de consimtamântul majoritatii consiliului guvernamental, fara a mai vorbi de majoritatea populatiei.
Ori aceasta populatie e de mult dezamagita de absenta normalizarii sperate si intimidata de atacurile tot mai frecvente asupra trupelor coalitiei. În masura în care acestea sunt împinse în defensiva descreste si dispozitia populatiei de a coopera cu coalitia. Fara a mai vorbi de cea cu un consiliu guvernamental, ce-i drept reprezentativ pentru irakieni dar învinuit de cercuri largi de colaborationism.
E o situatie macabra: Washingtonul tine desigur - si de preferinta mai devreme decât mai târziu - sa puna capat aventurii irakiene, dar vrea totodata sa creeze si bazele democratiei. Este însa privat, si înca în ritm tot mai sustinut, de persoanele irakiene adecvate sa coopereze în acest scop. Si nici nu se ofera vreo alternativa fata de trupele americane - Organizatia Natiunilor Unite spera insistent ca nu i se va oferi misiunea de a "cladi natiunea" în Irak. Ori retragerea americanilor fara a-i înlocui abia nu intra în discutie: Washingtonul ar recunoaste astfel esecul deplin al misiunii sale iar pentru irakieni, efectul ar fi devastator. Cu siguranta ca s-ar abuza de vidul de putere, ceea ce ar duce la razboiul civil si, în final, poate chiar la revenirea la putere a fostului regim.
Natural ca nici noul plan nu prevede retragerea americanilor. Guvernul interimar va negocia asupra prezentei trupelor coalitiei - se precizeaza în text. Cu alte cuvinte: se va bizui pe aceste trupe, cum s-a mai procedat si alta data, anume în 1932: britanicii au acordat Irakului asanumita "independenta", dar au ramas în tara pâna în 1958.
La finele saptamânii trecute, Statele Unite au prezentat un plan cronologic concret de retrocedare a suverantiatii Irakului catre populatia acestei tari. Transferul puterii politice catre un guvern irakian suveran e prevazut pentru sfârsitul lunii iunie viitor. Pâna în prezent, Washingtonul ezita sa fixeze o asemenea data. Acorda prioritate adoptarii unei constitutii si desfasurarii alegerilor generale dar - fara îndoiala sub impresia atacurilor teroriste continue asupra trupelor de ocupatie - a optat acum în favoarea altei proceduri. De retragerea americanilor nu poate fi însa vorba. Statele Unite vor mentine prezenta trupelor în Irak fiindca - observa Paul Bremer textual - "avem de a face cu mii de teroristi si în nici un caz nu vor fi disparut pâna în iunie". În afara de aceasta, americanii vor participa la elaborarea constitutiei, pentru a garanta ca se va tine seama de elemente constitutionale clasice ale occidentului, precum drepturile fundamentale si separarea puterilor în stat.
Probabil ca noul plan al Washingtonului nu e concluzia ideala pentru evolutia situatiei în Irak. Privit îndeaproape nu pare a fi nici "planul B", ci mai degraba reeditarea "planului A". Fiindca acea larga adunare populara menita a alege un guvern interimar, fusese de fapt planul primului administrator civil al Irakului, nenorocosul fost general Jay Garner. A fost înlocuit prin diplomatul Paul Bremer, de care Washingtonul lega sperante în succese mai rapide. În locul lor a luat amploare violenta zilnica. Bremer a instalat un "consiliu guvernamental", ca semn ca irakienii au prelut o parte din activitatile oficiale. Dar membri acestui consiliu nu au încredere în colegii lor iar Washingtonul nu admite vreo îndoiala ca ultimul cuvânt îi revine lui Paul Bremer. În aceste circumstante a fost si este aproape imposibila elaborarea unei noi constitutii, apta a beneficia de consimtamântul majoritatii consiliului guvernamental, fara a mai vorbi de majoritatea populatiei.
Ori aceasta populatie e de mult dezamagita de absenta normalizarii sperate si intimidata de atacurile tot mai frecvente asupra trupelor coalitiei. În masura în care acestea sunt împinse în defensiva descreste si dispozitia populatiei de a coopera cu coalitia. Fara a mai vorbi de cea cu un consiliu guvernamental, ce-i drept reprezentativ pentru irakieni dar învinuit de cercuri largi de colaborationism.
E o situatie macabra: Washingtonul tine desigur - si de preferinta mai devreme decât mai târziu - sa puna capat aventurii irakiene, dar vrea totodata sa creeze si bazele democratiei. Este însa privat, si înca în ritm tot mai sustinut, de persoanele irakiene adecvate sa coopereze în acest scop. Si nici nu se ofera vreo alternativa fata de trupele americane - Organizatia Natiunilor Unite spera insistent ca nu i se va oferi misiunea de a "cladi natiunea" în Irak. Ori retragerea americanilor fara a-i înlocui abia nu intra în discutie: Washingtonul ar recunoaste astfel esecul deplin al misiunii sale iar pentru irakieni, efectul ar fi devastator. Cu siguranta ca s-ar abuza de vidul de putere, ceea ce ar duce la razboiul civil si, în final, poate chiar la revenirea la putere a fostului regim.
Natural ca nici noul plan nu prevede retragerea americanilor. Guvernul interimar va negocia asupra prezentei trupelor coalitiei - se precizeaza în text. Cu alte cuvinte: se va bizui pe aceste trupe, cum s-a mai procedat si alta data, anume în 1932: britanicii au acordat Irakului asanumita "independenta", dar au ramas în tara pâna în 1958.
Publicitate