1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traian Băsescu va candida ca independent

Reprezentanţii PD-L au admis că Guvernul a modificat legea alegerilor prezidenţiale ca să îngăduie preşedintelui Traian Băsescu să candideze ca independent.

default

Traian Băsescu, candidat independent

Preşedintele Traian Băsescu, dacă se va hotărî să candideze, o va face ca indepedent susţinut de PD-L. Dar acest fapt, au explicat liderii PD-L, nu este decît o chestiune strict formală, care nu va schimba absolut nimic din raporturile politice actuale. Liderii democrat liberali au fost preocupaţi mai ales să sublinieze că acest fapt nu va reprezenta o distanţare a preşedintelui Traian Băsescu de partid.

În orice caz, această modificare a legii alegerilor prezidenţiale permite preşedintelui Traian Băsescu să aleagă postura de independent, fără să recurgă la subterfugii aşa cum făcuse fiica sa, Elena Băsescu, care s-a declarat independentă, pentru ca apoi să iasă la iveală că organizaţiile teritoriale ale PD-L mobilizaseră mari resurse în beneficiul candidaturii sale.

Modificarea legii face pînă la urmă ca desfăşurarea campaniei să fie mai transparentă, întrucît nu îl mai obligă pe candidat, oricare ar fi el, să-şi disimuleze conexiunile şi dependenţele politice.

În legea alegerilor prezidenţiale s-a introdus prin ordonanţă de urgenţă un articol potrivit căruia „apartenenţa politică a candidatului la partidul politic, organizaţia cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale sau la unul din membrii alianţei politice sau alianţei electorale care îl propune nu constituie o condiţie pentru a candida“.

Valeriu Stoica a mai explicat că această modificare s-a făcut pentru a evita dificultăţile pe care le-a avut şi Ion Iliescu în 1996, atunci cînd era preşedinte şi trebuia să candideze din partea PSD. Cu toate acestea, opozanţii au făcut comentarii cu totul nefavorabile: „Democrat-liberalii, a spus prim vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, au modificat legea pentru Băsescu şi pentru PD-L. Preşedintele României nu are voie să fie membru de partid, ca atare este obligat să candideze ca independent, aşa cum prevede legea, dar el este independent precum e Hong Kong-ul“.

Opoziţia bănuieşte că preşedintele Traian Băsescu va căuta să se prezinte electoratului ca fiind deasupra partidelor, ceea ce nu ar fi din punctul ei de vedere cu totul adevărat. În toamna anului trecut, de exemplu, înaintea alegerilor parlamentare, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legile privitoare la salarii şi pensii, în ciuda avertismentelor dramatice ale economiştilor, din dorinţa de a nu provoca un dezavantaj electoral propriului partid. De aceea preşedintelui îi va fi greu să-şi creeze un profil de autentic independent.

Totuşi strategii electorali ai Preşedintelui ştiu că, dacă el se va identifica strict cu partidul, nu va depăşi 30-35% din voturi şi de aceea are nevoie de o deschidere mai largă. Valeriu Stoica a admis de altfel că o candidatură ca independent va oferi Preşedintelui „o mai mare vizibilitate“.

Aşadar nu este vorba de o simplă chestiune legală, ci şi de una de strategie electorală.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu