1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traian Băsescu, prietenul Israelului

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a bucurat de aprecierile cele mai entuziaste ale preşedintelui Israelului Shimon Peres, care se află în România pentru o vizită de mai multe zile.

default

Preşedintele Israelului, Shimon Peres

"Preşedintele Traian Băsescu, a spus joi Shimon Peres într-o declaraţie de presă, poate fi considerat unul dintre cei mai responsabili lideri ai timpurilor noastre. Atunci când el spune «da», este «da». Atunci când spune «nu», este «nu». Iar acum a luat o poziţie foarte responsabilă faţă de Iran, o poziţie pozitivă în încurajarea păcii între noi şi palestinieni.".

Preşedintele României declarase fără ezitări că va susţine Israelul în cazul unui conflict militar cu Iranul. Într-adevăr, elogiile primite de la preşedintele Shimon Peres au fost pe măsura angajamentului luat.

Dar poate că entuziasmul de care a dat dovadă Shimon Peres nu s-ar explica îndeajuns fără contextul mai general.

Cu doar două săptămîni în urmă, Shimon Peres spusese despre Marea Britanie că este “în mod profund pro-arabă şi ostilă Israelului”, adăugînd din perspectivă istorică că în definitiv „englezii au lucrat mereu împotriva noastră. Ei cred că arabii sunt victimele umanităţii“.

Shimon Peres a provocat cu aceste declaraţii o adevărată furtună în rîndul unor parlamentari britanici, mai ales că n-a ezitat să citeze şi un proverb englezesc care spune că „un antisemit este cineva care îi urăşte pe evrei mai mult decât ar avea nevoie“. Prin comparaţie cu Marea Britanie, situaţia din Germania, Franţa sau Italia i s-a părut mai curînd bună.

Israelul este însă în ultima vreme profund decepţionat de schimbarea generală a ambianţei internaţionale. Preşedintele SUA Barack Omaba este acuzat insistent în presa din Israel că a abandonat complet scena Orientului Mijlociu, provocînd un vid de putere de care profită forţele politice cele mai negative.

Iar Europa în întregul ei nu inspiră nici ea mare încredere. Preocuparea care pare excesivă israelienilor pentru drepturile omului – şi care face adesea ca diferenţa dintre victimă şi călău să nu mai poate fi făcută – îi tranformă pe europeni în parteneri nesiguri ai statului Israel.

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy face obiectul unei critici speciale menţinute însă în limitele ironiei. Citînd surse diplomatice presa israeliană relatează despre intenţia preşedintelui Nicolas Sarkozy de a trimite la Damasc, ca mediator de pace între Siria şi Israel, pe un bun cunăscător al regiunii care împărtăşeşte însă mai curînd perspectiva arabă.

Se înţelege de aceea că în aceste împrejurări, în care Israelul se vede tot mai singur, o declaraţie simplă şi francă ca aceea a preşedintelui Traian Băsescu i-a mers preşedintelui Shimon Peres direct la inimă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm