1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Traian Băsescu a primit cea mai importantă distincție militară a Republicii Moldova

Fostul preşedinte al României a fost decorat la Chişinău cu ordinul “Ştefan cel Mare”, în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa la promovarea stabilității, securității și democrației în regiune.

Traian Băsescu a menționat că rămâne fidel unirii celor două state românești, dar a spus că nu se va implica în politica din Republica Moldova. Deși a subliniat că va aplica pentru cetățenia moldovenească, Băsescu a precizat că nu va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova: ”Este unul dintre motivele pentru care nu am depus acum cererea pentru cetățenie – pentru a evita speculațiile. Nu am nici un interes politic în Republica Moldova, însa am un mare interes, până la contopirea Republicii Moldova cu România, și voi sluji acestui obiectiv până la urmă”, a spus Traian Băsescu.

Planul „B” al integrării europene – unirea "de nevoie" cu România

„Suntem o națiune în două state independente, iar granița pe Prut a fost pusă de doi criminali – Stalin și Hitler. Republica Moldova aparţine lumii occidentale de unde a fost smulsă înainte şi după al Doilea Război Mondial, aşa cum s-a întâmplat şi cu România. Oare cât timp vom continua să trăim așa cum au stabilit Stalin și Hitler?Poată că, într-o zi, și privind ce e în jurul nostru, privind agresivitatea Federației Ruse din ultimii doi ani, poate ne vom da seama că cel mai bun lucru pentru românii din stânga și din dreapta Prutului este să fie împreună, uniți…, a menționat Băsescu.

Potrivit lui, în actualul context geopolitic regional, scenariul unirii „de nevoie” a Moldovei cu România trebuie să fie Planul „B” al politicienilor de pe cele două maluri ale Prutului: „Moldova ar trebui să privească la alternative și nu mă feresc să o spun acum, sunt un om liber, nu mai sunt președinte - este bine ca scenariul unei uniri de nevoie cu România să fie luat în calcul”, a declarat fostul președinte al României. „Lecția cu Ucraina și reacția dură a Moscovei când a încercat să se apropie de UE și NATO este o lecție de care trebuie să se țină cont. Moscova nu va accepta cu ușurință integrarea Ucrainei și Republicii Moldova în sistemele economice ale Uniunii Europene”, a continuat Băsescu. El a spus că nu crede că Rusia va pleca din Transnistria, după cum nu va pleca nici din Crimeea şi nici din estul Ucrainei, iar în acest context unirea cu România „ar reprezenta pentru Republica Moldova o soluţie de securitate, de integrare în structurile euro-atlantice”.

Traian Băsescu: „Nu depuneți acum cerere de aderare la UE!”

Pe de altă parte, Băsescu a sugerat Chișinăului să mai zăbovească în privința înaintării cererii de aderare la UE, pentru a nu fi respinsă. „E prematur, credeți-mă!, a spus el. În context, ex-președintele României nu a ezitat să critice autoritățile de la Chișinău pentru lipsa reformelor din justiție, fragilitatea sistemului bancar și mimarea luptei cu corupția.

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, consideră, însă, că o atare abordare este greșită și că Moldova trebuie să depună cererea de aderare la UE, „aceasta însemnând intenția noastră de a adera la acele valori și la acel sistem, pe care ni-l dorim, pentru a moderniza țara și a depăși, odată și odată, această criză prin care trecem de 20 de ani”, a spus Candu în cadrul unei emisiuni televizate.

Băsescu poate primi oricând cetățenia Republicii Moldova

Traian Băsescu și președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, au vizitat împreună Cetatea Soroca și Biserica de lemn „Sfinții Martiri Brâncoveni”, dăruită de ex-președintele Traian Băsescu în semn de respect pentru cetățenii celor două state. Locașul a fost ridicat de meșterii din Maramureș, care au muncit la ea timp de trei luni. Construcția a costat 70 de mii de euro și are o înălțime de 25 de metri. Stilul arhitectural al bisericii este deosebit, fiind este acoperită cu șindrilă, un material care mai poate fi văzut doar pe casele bătrânești din România.

Traian Băsescu a spus că este onorat să se afle la Chișinău pentru a primi Ordinul „Ștefan cel Mare”: „Este un semn de respect pe care Republica Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect și dragoste pentru Republica Moldova”, a menționat el.

Nicolae Timofti i-a spus prietenului său din România că ar putea primi oricând cetățenia Republicii Moldova: „Având în vedere că dumneavoastră ați oferit la mulți cetățeni moldoveni cetățenia română, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetățenia Republicii Moldova”, a subliniat Timofti. Băsescu a precizat că nu a renunțat la această idee, dar crede că acum nu este momentul potrivit pentru aceasta.