1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traian Băsescu şi Viktor Orbán

Relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Viktor Orbán a funcţionat bine în ciuda paradoxurilor sale.

Preşedintele României Traian Băsescu a trimis luni un mesaj de felicitare prim-ministrului Viktor Orbán care a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria pentru a doua oară consecutiv. Este o politeţe de rutină sau mai mult decât atât? Cert este că cei doi lideri au avut relaţii foarte bune care nu au primit întotdeauna cea mai bună explicaţie.

Opinia publică românească reţine mai ales mesajul pe care Viktor Orbán l-a dat ungurilor din România să boicoteze referendumul de demitere din vara lui 2012. E greu de spus dacă Traian Băsescu a fost salvat de unguri, deşi boicotul a fost cu siguranţă o tactică salvatoare. Preşedintele suspendat Traian Băsescu anunţase iniţial că va mobiliza la urne pe toţi susţinătorii săi, dar după ce a constatat că nu are prea mulţi partizani a ales calea cea mai sigură, iar premierul Ungariei i-a dat la rândul său o mână de ajutor. ”Le urez românilor şi maghiarilor să ia decizii bune, adică să nu ia nici o decizie”, spusese Viktor Orbán la Băile Tuşnad.

Dar momentul referendumului nu explică relaţia celor doi lideri, ci doar o ilustrează. În ciuda diferenţelor foarte mari de viziune politică, Traian Băsescu şi Viktor Orban au închegat o bună colaborare pe terenul politicilor naţionale. La drept vorbind este o mare neînţelegere, dar una care s-a dovedit productivă. Viktor Orbán exprimă un naţionalism explicit care revendică suveranitatea statului maghiar chiar şi în cadrul Uniunii Europene, Traian Băsescu deşi revendică Basarabia în termenii clasici ai naţionalismului românesc militează pentru diminuarea suveranităţii naţionale şi revărsarea naţiunii în marea europeană. Cei doi lideri nu se pot întâlni decât pe parcurs, pe terenul tranziţiei, dar niciodată în scopurile lor ultime.

Fiecare dintre cei doi lideri îşi are de altfel paradoxurile sale. Viktor Orban asumă un conservatorism cu surse creştine, menţionate inclusiv în noua Constituţie, şi se acordă bine cu creştin-democraţia practicată în Austria sau Germania, dar nu vrea să renunţe la suveranitatea sa. Traian Băsescu în schimb are o legătură firavă cu creştin-democraţia, dar militează în grupul PPE pentru o mai mare integrare şi o cedare mai accentuată de suveranitate naţională. E adevărat că deşi a vorbit de Statele Unite ale Europei, preşedintele Traian Băsescu nu i-a descris contururile şi nici felul organizării interne, aşa încât nu putem trage concluzii prea categorice. În cadrul UE, aşa cum am putut constata în numeroase rânduri, unificarea europeană este înţeleasă diferit chiar de către integraţionişti. PPE afirmă că doreşte accelerarea integrării, dar este reticentă faţă de propunerile federaliştilor de stânga care pretind punerea în comun a finanţelor. Lupta pe teren european nu se va da între federalişti şi antifederalişti, ci de fapt între diferitele nuanţe ale integraţionismului. Or, dacă lăsăm deoparte criticile vehemente care au fost adresate Ungariei nu doar de cercurile liberale şi socialiste, ci şi dinspre dreapta (vezi de pildă Viviane Reding), putem observa mai clar că tipul de guvernare bine disciplinat practicat de guvernul Orbán se potriveşte în esenţă mai bine cu viziunea integraţionistă a dreptei germane şi este mai preţuit decât o retorică entuziast integraţionistă, dar care nu este dublată de rigori în administrarea statului.

Traian Băsescu a pledat la rândul său pentru disciplina bugetară fermă şi chiar pentru introducerea deficitului în Constituţie, dar el nu are o legătură cu societatea şi cu acele categorii de oameni care să asume voluntar cumpătarea ca mod de viaţă. Cu alte cuvinte în România nu a existat o dreaptă populară decât cu numele, disciplina fiind resimţită dureros ca formă de autoritarism intolerabil.

Aşadar cei doi lideri s-au întâlnit în PPE şi în relaţia bilaterală mai puţin pe terenul viziunilor despre societate cât pe acela al politicilor naţionale.Ungaria a acordat cetăţenie multor etnici maghiari din România care au putut astfel vota la alegerile organizate la Budapesta, la fel cum românii din Basarabia au votat la algerile din România. La recentele alegeri ungurii din România au votat în raport de peste 90% cu FIDESZ.

Câtă vreme aranjamentele acestea privind cultivarea unui „naţionalism electoral” vor fi reciproc avantajoase, relaţia celor doi politicieni va fi bună. Dar este posibil ca şi după ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte să întreţină o bună relaţie cu FIDESZ, de data aceasta pe terenul opoziţiei faţă de PSD şi de socialiştii europeni. Ar putea apărea astfel o nouă neînţelegere, la fel de productivă.