1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traian Băsescu şi dosarele revoluţiei

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Procurorului general să-l reîncadreze pe Dan Voinea, procurorul care a „îngropat“ dosarele revoluţiei şi mineriadelor.

default

Traian Băsescu a dispus reîncadrarea lui Dan Voinea

Preşedintele Traian Băsescu a mediat marţi seara între Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Parchetul ÎCCJ. Doru Mărieş, preşedintele cunoscutei asociaţii a revoluţionarilor intrase de mai multe zile în greva foamei, solictînd preşedintelui să intervină pentru a debloca procesele revoluţiei. Asociaţia a făcut plîngere şi la CEDO cu scopul de a obţine o condamnare a statului român din cauza tergiversării şi împiedicării actului de justiţie.

Medierea preşedintelui a fost din start destul de neobişnuită întrucît între Ministerul public şi o asociaţie particulară, îndiferent de revendicările sale, nu se poate stabili o simetrie, dar insolitul situaţiei a fost oarecum trecut sub tăcere datorită ambianţei dramatice imprimate de greva foamei în care intrase Doru Mărieş.

Traian Băsescu solicită reîncadrarea lui Dan Voinea

La această întîlnire au participat Procurorul General Laura Codruţa Kovesi , reprezentanţii asociaţiei de revoluţionari, agentul României la CEDO, dar în mod surprinzător şi Dan Voinea, fost magistrat militar şi adjunct al Secţiei Parchetelor Militare pînă la pensionarea sa şi trecerea în rezervă la începutul acestui an.

Pe scurt, Preşedintele Traian Băsescu a manifestat multă simpatie faţă de „revoluţionari“ şi a cerut Procurorului general pe un ton nefiresc de ridicat să mobilizeze resurse pentru reluarea dosarelor şi pentru soluţionarea lor. În plus, a sugerat reîncadrarea lui Dan Voinea fie şi ca procuror civil.

Întreaga scenă a sugerat celor neiniţiaţi în istoria ultimilor 20 de ani că tînăra şefă a parchetelor, Laura Codruţa Kovesi, ar fi întrucîtva vinovată pentru eşecul anchetelor din ultimele două decenii, iar că procurorul Dan Voinea ar fi justiţiarul înlăturat pe nedrept din sistem.

Cum se îngroapă un dosar

Istoria ultimilor 20 de ani sugerează însă exact contrariul. Dan Voinea, procurorul care urmează, conform sugestiilor Preşedintelui, să fie reînvestit cu misiunea de anchetator, este exact acela care a „îngropat“ dosarele revoluţiei şi pe cele ale mineriadei.

În fiecare an, în preajma aniversărilor din decembrie sau din iunie, Dan Voinea dădea declaraţii din care reieşea că nu peste multă vreme îi va trimite în instanţă pe vinovaţi printre care s-ar găsi şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

Timp de 19 ani nu s-a întîmplat însă nimic şi astăzi unele dosare au primit NUP, întrucît nu aveau dovezi suficiente, iar altele au fost închise prin prescrierea faptelor invocate.

Un alt veteran al sistemului, Eugen Vasiliu, fostul şef al secţiei cercetări penale prin anii 90, care iniţiase şi el o anchetă fictivă împotriva unor torţionari din perioada stalinistă, spunea că un procuror ştie cel mai bine cum să „îngroape“ un dosar.

Laura Codruţa Kovesi a denunţat public inactivitatea lui Dan Voinea

Primul profesionist din cadrul sistemului judiciar care a dezvăluit inactivitatea lui Dan Voinea a fost chiar procurorul general Laura Codruţa Kovesi, care în urma unor inspecţii, l-a acuzat pe adjunctul Secţiei Parchetelor Militare că a încălcat cele mai elementare reguli ale procedurii penale şi că a tergiversat cu bună ştiinţă toate dosarele delicate.

În consecinţă, Procurorul general a cerut în luna octombrie a anului trecut revocarea lui Dan Voinea din funcţia pe care o deţinea. „În 19 ani", argumenta Laura Codruţa Kovesi, "nu s-a lamurit, din punct de vedere juridic, situaţia acestor dosare, nu s-a ajuns la o condamnare.

Responsabilitatea nu cade doar pe umerii unui anumit procuror, ci pe umerii celor care în aceşti 19 ani au instrumentat dosarele, pe umerii şefilor care le-au verificat, pe umerii celor care nu au avut curajul să-şi asume răspunderea unei soluţii“.

Procurorul Dan Voinea a evitat însă sancţiunea, solictînd CSM să fie pensionat, ceea ce s-a şi petrecut printr-un decret semnat de preşedintele Traian Băsescu, în luna martie a acestui an.

Iată însă că Dan Voinea a revenit în centrul atenţiei susţinut, de astă dată, de membrii asociaţiilor de revoluţionari, care i-au creat, paradoxal, imaginea unui erou justiţiar. Dacă istoria acestor cercetări penale era pînă acum cu totul neclară, ea a devenit acum şi mai confuză.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu

Vă mai recomandăm