1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Traian Băsescu şi criza transnistreană

Preşedintele Traian Băsescu a reluat ieri in contextul lucrărilor Procesului de cooperare Sud-Este europeană problema Transnistriei, cerînd retragerea trupelor ruseşti ca primă condiţie a rezolvării crizei din regiune.

Preşedintele României se străduieşte să găsească interlocutori receptivi pentru ideile sale referitoare la vecinătatea estică a României şi în viitor a Uniunii Europene. A început cu Londra, a continuat cu Washingtonul şi apoi cu Berlinul. Miercuri, în cadrul reuniunii la nivel înalt a Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, a reluat ideea stabilizării şi democratizării zonei Mării Negre, zonă care în opinia sa, riscă să adauge noi elemente de insecuritate alături de cele din Balcanii de Vest. Preşedintele României a îndemnat ţările care fac parte din acest for sud-est european să privească situaţia din vecinătatea lor răsăriteană ca pe o problemă care le priveşte direct.

Ideea lui Traian Băsescu este foarte simplă. În cea mai apropiată vecinătate a României şi relativ curînd a Uniunii Europene este Republica Moldova acolo unde de foarte mulţi ani există o situaţie politică instabilă datorată separatiştilor transnistreni. Regimul de la Tiraspol nu acţionează însă în mod independent, fiind susţinut direct de trupele ruseşti instalate în Transnistria. Cu toate că în cadrul OSCE a fost elaborat un plan de retragere eşalonată a Armatei a 14-a din Transnistria, Federaţia Rusă nu şi-a respectat angajamentele şi nu a existat nici o modalitate de a o constrînge. Rusia continuă să-şi menţină trupele în regiune, alimentînd politic regimul separatist şi ţinînd totodata în şah Chişinăul, care nu îsi poate îngădui să adopte o poziţie mai idependentă. Aşadar primul pas al rezolvării crizei din regiune, în viziunea preşedintelui Traian Băsescu este retragerea imediată a trupelor ruseşti: „Dacă acest lucru este realizat, vă garantez, a spus Traian Băsescu, că grupul lui Smirnov nu stă mai mult de o lună, pentru că nu are de ce". Traian Băsescu a adăugat că Republica Moldova este un stat independent şi suveran si drept urmare ar fi greşit să se organizeze alegeri în Transnistria cu scopul de a găsi un interlocutor rezonabil pentru Chişinău. Prin urmare, a declarat Preşedintele, România respinge planul prezentat la Chişinău pentru rezolvarea problemei transnistrene, tocmai în virtutea bunelor intenţii pe care le manifestă faţă de Republica Moldova.

Traian Băsescu a explicat că susţine aceste puncte de vedere peste tot, în toate discuţiile, inclusiv în cele cu preşedintele SUA, George W. Bush şi cu liderii Uniunii Europene. De altfel el a dezvăluit că, în cursul intrevederii neprogramate pe care a avut-o în 9 mai cu George W. Bush la Moscova a abordat din nou aceste probleme.

Deocamadată atitudinea ofensivă a preşedintelui Romaniei nu a provocat reacţii semnificative cu excepţia preşedintelui Statelor Unite, care a declarat că apreciază aceste puncte de vedere. State ca Germania şi Franţa de pildă par, în schimb, mai curînd incomodate de aceste iniţiative din cauza relaţiilor tot mai strînse pe care le-au iniţiat cu Moscova. Interesant este că Traian Băsescu a calificat propunerile sale ca fiind autentic europene.

  • Data 12.05.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34D
  • Data 12.05.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B34D