Traian Băsescu la capătul crizei irakiene

Preşedintele a reuşit ieri, deşi a prezentat date parţiale, să recupereze mult din încrederea afectată în perioada acesta atît de lungă de tăcere. Speculaţiile îndreptăţite sau nu, informaţiile false sau adevărate care au circulat copios la Bucureşti au avut darul de suscita tot soiul de întrebări şi de suspiciuni. În general, preşedintele Traian Băsescu, chiar dacă nu a spus ieri prea multe lucruri, şi-a restaurat imaginea de om sincer şi direct în exprimare, de om care preferă să rămînă autentic decît să măgulească orgoliul unor ziarişti influenţi. De fapt Preşedintele a avut ieri mai multe misiuni, ca să le numim aşa.

Prima era acea de a prezenta un film coerent, deşi nu putea arăta decît fragmente din el. A doua îi pretindea o poziţionare clară faţă de presa care îl dezavuase energic atacînd temeiurile autorităţii sale. În sfîrşit era util să lămurească mai bine şi contribuţia serviciilor de informaţii.

Ce a reuşit din toate acestea? În primul rînd, filmul evenimentelor rămîne cu multe locuri neclare. Dar Preşedintele a susţinut că sînt lucruri care nu pot fi spuse. Aici însă, în mod surprinzător, Preşedintele nu şi-a atras antipatia presei, ci mai curînd simpatia ei, deoarece a reuşit să sugereze, în mod complice, că acele lucruri ascunse nu sînt lucruri mari, lucruri care să întemeieze puteri ilicite, ci pur şi simplu aranjamente făcute pe seama slăbiciunilor omeneşti. A existat însă şi o componentă mai sobră, aceea privitoare la implicarea altui stat. S-a dedus din context că ar fi vorba de Siria care ar fi contribuit la eliberarea ostaticilor şi care a fi solidară cu România la preţul plătit. Dar care a fost preţul a rămas iarăşi un aspect necunoscut. Totuşi au rămas şi alte nelămuriri, de vreme ce Ovidiu Ohanesian, ziaristul de la România liberă, care pare singurul nevinovat în această afacere, a declarat că va face o investigaţie pe cont propriu, distanţîndu-se astfel de colegii săi, care au adoptat, în mod neplăcut, o atitudine misterioasă.

În al doilea rînd, Preşedintele i-a criticat în termeni duri pe ziariştii care au pus la îndoială buna credinţă a autorităţilor statului, aşa cum făcuseră C.T. Popescu şi Ion Cristoiu, cu contribuţia Antenei 1. Faptul de a fi rostit cuvinte aspre la adresa unor ziarişti a fost considerată de unii o greşeală, dar în realitate Preşedintele se află în competiţie nu doar cu Opoziţia politică, ci şi cu opinia unor ziarişti influenţi care îi pot submina autoritatea şi credibilitatea. Cîtă vreme Preşedintele nu încearcă să limiteze libertatea de exprimare, este legitim să-şi exprime punctele de vedere. Pe de altă parte, s-a creat impresia, în mecanismul delicat şi fragil al echilibrului de puteri din România, că presa ar trebui considerată infailibilă sau în orice caz, că greşelile sale ar trebui mereu tolerate. Alţi preşedinţi preferaseră să-i măgulească pe ziariştii influenţi, fără să bage de seamă că devin, încetul cu încetul, subalterni ca autoritate publică.

În al treilea rînd, Preşedintele a fost nevoit să admită că serviciile secrete nu au ştiut absolut nimic despre planul răpirii pus la cale de Omar Hayssam. O scăpare, care a fost parţial reparată de succesul operaţiunii. Totuşi Preşedintele s-a dovedit mai curînd solidar cu serviciile de informaţii, cerînd cetăţenilor ţării să aibă încredere. „A venit momentul, a spus Traian Băsescu, să aveţi încredre în instituţiile statului”.

De fapt acesta este şi aspectul cel mai vulnerabil al vieţii politice din România, lipsa de încredere în autorităţile publice, care este atît de mare, încît suspiciunea se întinde chiar şi asupra unei certe reuşite.