Traian Băsescu despre România şi extinderea europeană

In jurul unei fotografii înfăţişându-l pe Traian Băsescu, ziarul german din Frankfurt îl descrie pe fostul primar al Bucureştiilor ca „un lider considerat a fi energic şi capabil să se impună, a cărui alegere în fruntea statului a alimentat speranţele românilor că vor putea recupera handicapul reformist”.

Solicitat să-şi exprime opinia despre seriozitatea crizei manifestate în respingerea tratatului constituţional european în Franţa şi Olanda, iar apoi în eşecul summitului de la Bruxelles al Consiliului European, Băsescu s-a ferit de orice alarmism. In opinia sa, criza actuală ar reprezenta „un simplu accident de parcurs pe drumul lung al integrării europene”.

In ce priveşte impactul ei asupra României, preşedintele a ţinut să sublinieze că va trebui ”să ne îndeplinim angajamentele încă şi mai bine”. Potrivit lui, amplificarea presiunii exercitate asupra Bucureştiului e inutilă deopotrivă pentru că actualul guvern „e ferm hotărât să-şi facă integral datoria” şi pentru că „suntem hotărâţi să aderăm la 1 ianuarie 2007”.

Intrebat dacă o amânare a integrării n-ar fi şi în interesul României, avându-se în vedere că fostul guvern n-a făcut decât să mimeze multe reforme, fără să le transpună în fapt, Băsescu şi-a contrazis categoric interlocutorii, proeminenţii jurnalişti germani Guenther Nonnenmacher şi Karl-Peter Schwarz. Preşedintele s-a declarat pe de o parte decis să pună capăt „celor 15 ani de mimări şi amânări ale reformei”, iar pe de alta convins că poporul român e capabil să–şi atingă obiectivul la timp.

Dar cum vede Băsescu proiectul european? Respingând implicit şi explicit ideea reducerii Uniunii doar la o zonă a liberului schimb, şeful statului român a oferit o replică de bunseamă agreabilă Berlinului şi Parisului. Fiindcă liderul dela Cotroceni consideră că „după cele două războaie mondiale ale veacului trecut Europa garantează pacea pentru o jumătate de miliard de oameni, fiind obligatoriu ca un continent unit să dispună de o politică externă şi de securitate comună”. Dar răspunsul său promite să placă şi Londrei, întrucât preşedintele a accentuat şi necesitatea ca „Uniunea Europeană să poată ţine piept concurenţei globale, în condiţiile în care şi China şi India se tot întăresc”.

Punctul cel mai sensibil al interviului l-a constituit fireşte întrebarea privind poziţionarea României în disputele transatlantice materializate între altele în litigiul privind criza irakiană, în care Bucureştiul s-a alăturat SUA şi Marii Britanii, despărţindu-se de Germania şi Franţa. Cum trebuie articulate aşadar raporturile dintre Europa şi America? România, a stăruit Băsescu, „nu are a se decide între una şi alta. România este în Europa şi doreşte să fie un partener de încredere. Simultan, parteneriatul ei strategic cu SUA rămâne o constantă a politicii de externe a Bucureştiului”.

Motivându-şi opţiunile preşedintele a trimis din nou la situaţia geostrategică specială a Mării Negre. In această zonă, a amintit el, se intersectează interese politice dintre cele mai diverse şi uneori divergente. Aici se pot reaprinde oricând conflictele îngheţate din fosta Uniune Sovietică, din Transnistria, Abhazia, Oseţia şi enclava Karabach. Şi tot aici NATO şi UE se învecinează cu Orientul Apropiat, cu fostul spaţiu sovietic şi cu Rusia actuală. Zona Mării Negre este şi puntea „utilizată de traficanţii de oameni, droguri şi arme, de pildă cele transnistrene destinate ţărilor din vestul Balcanilor, Irakului, Afganistanului şi Africii. In fine, mare parte din energia consumată de europeni provine din aceiaşi regiune extinsă a Mării Negre”. Incât, în opinia preşedintelui, România nu se poate dispensa se parteneriatul cu SUA, chiar dacă „ţările (europene) situate la frontiera sigură de la Atlantic ar putea privi lucrurile din cu totul altă perspectivă”.

O poziţie suplă a adoptat Băsescu şi în chestiunea extinderii europene. Favorizând clar cooptarea în Uniune, în special a statelor din vestul Balcanilor, preşedintele României a evocat şi utilitatea integrării pe termen lung a altor state precum Turcia şi Ucraina, fără să omită să arate înţelegere şi opiniilor contrare, formulate de pildă de conservatorii germani. „E important să nu li se spună un nu categoric acestor ţări”, a subliniat Băsescu, recunoscând însă că atât Europa, cât şi aceste ţări au nevoie de timp. Prima pentru a găsi soluţii şi a-şi ameliora capacitatea de a primi noi membrii, cele din urmă spre a-şi pregăti integrarea. In ce priveşte fosta Iugoslavie, şeful statului român a reliefat obligaţia clasei politice din zonă de a se despărţi de extremism, de a asigura protecţia minorităţilor şi de a promova cooperarea regională.

In fine, liderul român a respins ideea că motorul franco-german ar mai fi suficient de puternic pentru a asigura construcţia europeană a celor 27, dar consideră că Uniunea ar avea nevoie de o constituţie aptă să-i dinamizeze procesul decizionar actualmente excesiv de greoi. In context, Băsescu şi-a declarat categoric adeziunea la ideea unei Europe politice exprimându-şi speranţa că o ameliorare a politicii informaţionale practicate de elita europeană ar putea reurni din loc carul constituţional european. In schimb, Băsescu a refuzat net propunerea unei Europe cu mai multe viteze, subliniind că „doar o Europă unită poate rezista competitivităţii globale”, în timp ce apariţia de cercuri interioare în cadrul Uniunii ar risca să producă rupturi, frâne şi complicaţii regretabile. In fine, preşedintele a ţinut să evidenţieze rolul important pe care îl poate juca România la frontierele orientale ale Uniunii Europene, prin realizarea unei politici de bună vecinătate cu statele din afara spaţiului comunitar, prin asigurarea graniţelor sale externe, prin amplificarea schimburilor comerciale dar şi a securităţii furnizate de modernizatele armate române.

Pe marginea acestui consistent interviu cu Traian Băsescu, publicat în pagina a 5 a ediţiei de miercuri a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung nu-mi rămâne decât să sper că-i va fi gura de aur.