Traian Băsescu şi Biserica Ortodoxă

Preşedintele pare să caute în acest fel o apropiere mai mare de Biserica Ortodoxă faţă de care a luat adesea în trecut distanţe polemice.

Şeful statului a depus medalia alături de tabloul Patriarhului, lîngă sicriu, fără să rostească nici un cuvînt.

Gestul este oarecum suprinzător deoarece Traian Băsescu nu a făcut parte dintre politicienii care au cultivat Biserica Ortodoxă. De la fireşti declaraţii comemorative şi pînă la acordarea celei mai înalte distincţii, care de regulă s-a acordat doar şefilor de sat, este o distanţă destul de mare. O distanţă pe care Preşedintele a parcurs-o foarte rapid.

La prima vedere am putea pune gestul pe seama consilierilor săi. Bogdan Tătaru Cazaban şi Teodor Baconski, numit recent ambasador la Paris, sînt oameni de o înaltă cultură teologică şi ceea ce este mai important, sînt oameni apropiaţi de Biserica ortodoxă. Există de altfel în România un curent cultural mai larg care adună pictori, muzicieni şi oameni de idei care văd în filonul bizantin o matrice identitară privilegiată. Or, Traian Băsescu a fost susţinut puternic în ultimul timp de această elita culturală al cărei prestigiu a contat în bătălia cu guvernul liberal.

Totuşi încă nu se explică totul, mai ales că preşedintele Traian este acela care a rostit în Parlament o condamnare solemnă a comunismului şi a girat un raport amplu despre crimele şi complicităţile implicate. Or, Patriarhul Teoctist a fost contestat vehement imediat după 90 din cauză că se aflase în fruntea Bisericii ortodoxe în cele mai negre momente ale ceauşismului şi nu rostise nici o şoaptă atunci cînd s-au dărîmat atîtea lăcaşe de cult.

Teoctist a fost tipul perfect al ierahului care se pliază vremurilor, plecînd capul şi aşteptînd să treacă furtuna. Fostul preşedinte Ion Iliescu a dezvăluit perfect esenţa acestei situaţii. Iliescu prim secretar de partid la Iaşi îl cunoscuse bine pe Teoctist cînd acesta a fost numit mitropolit şi, după cum a relatat în aceste zile, a avut cu el cele mai bune relaţii de colaboare. Or, ce legătură avea Partidul cu Biserica şi de ce trebuiau să colaboreze, iată întrebări pe care astăzi nimeni nu şi le mai pune.

Patriarhul Teoctist este imaginea perfectă a unei continuităţi de regim politic care a cuprins nu doar Partidul şi Securitatea, dar în anexele lui şi Biserica ortodoxă. De altfel securiştii patrioţi au manifestat după 1989 un ataşament şi un zel ieşit din comun faţă de Biserica “naţională”. Am remarcat de asemenea că mulţi activişti şi securişti sau tineri proveniţi din aceste familii s-au relegitimat imediat dupa 89 prin încadrarea manifestă în rîndurile protipendadei pioase.

Se pare aşdar că preşedintele Traian Băsescu a trecut peste toate rezervele critice posibile întrucît vizează o operaţiune politică mai amplă, care se înscrie de altfel perfect în tradiţia politicii româneşti. El caută poate să obţina o alianţă mai strînsă cu capul Bisericii care va veni, dar acest lucru este posibil abia prin onorarea celui care tocmai a plecat.