Traian Băsescu împotriva grupurilor de interese

Traian Băsescu a făcut gestul fără precedent de a acuza presa însăşi de corupţie. Aşadar după opinia sa nu doar miniştrii, deputaţii şi funcţionarii guvernamentali ar fi corupţi, dar şi o parte din presă: “Vorbesc de cei care utilizează presa în bătălii între grupuri de presă neligitime. Între grupuri de interese care au beneficiat de protecţie politică la un moment dat sau care poate mai beneficiază şi acum”.

Traian Băsescu a atacat astfel ultima veriga din lanţul slăbiciunilor, cea mai bine protejată de prezumţia de inocenţă pe care societatea o acordă de regulă ziariştilor. Devenise însă pentru ochiul atent destul de clar că presa nu are o întotdeauna o perspectivă dezinteresată. Un exemplu bun este dezlănţuirea mediatică din vara anului trecut împotriva ideii alegerilor anticipate, dar poate şi mai evidentă este campania de compromitere a ministrului de justiţie Monica Macovei. Preşedintele nu a numit ziare, dar se ştie că după eroarea de anul trecut a Evenimentului zilei, alte trei ziare, Gardianul, Gândul şi Jurnalul Naţional au abandonat orice scrupul de etica profesională dezlănţuind un atac nedrept împotriva ministrului Monica Macovei.

Aşadar faptul că presa însăşi este acum pusă sub acuzare explică de ce vorbele Preşedintelui, deşi reproduse copios, nu trezesc întotdeauna entuziasme.

În ce priveşte mediul politic, aici lucrurile sînt la fel de complicate. Atacul lui traian Băsescu a fost primit cu neplăcere de liberali, întrucît ei văd aici o tentativă a Preşedintelui de a diminua credibilitatea PNL în favoarea Partidului Democrat. Atacul împotriva lui Dinu Patriciu s-a grupului Rompetrol este citit adesea nu ca un gest împotriva traficului de influenţă, ci ca o încercare de slăbire a Partidului Naţional Liberal. Totuşi preşedintele a dat gestului său o justificare obiectivă:“Voi considera întotdeauna că favoruri economice făcute prin acte normative emise de guvern sînt expresia corupţiei ajunse pe masa guvernului, atunci cînd aceste acte nu sînt justificate”

Cu toare acestea în jurul acestor acuzaţii se ţese o pînză de neîncredere. De ce de pildă preşedintele nu dă mai multe amănunte, de ce lansează acuzaţii şi avertismente vagi şi cu adresa neprecizata? Reproşul pare îndreptăţit, dar se uită totuşi că acuzaţiile preşedintelui au fost urmate de fiecare dată de confirmări clare. De exemplu, preşedintele spusese că în jurul ministerului economiei roiesc clienţi suspecţi. Ministrul Codruţ Sereş a negat, răspunzînd în doi peri. Dar nu mult după aceea ziarul Cotidianul publica un document incriminator, pe care atît ministul economiei, cît şi primul ministru au fost nevoiţi să-l recunoască. Probabil că preşedintelui i se pot găsi cusururi în modul de exprimare publică şi i se poate bănui o agendă ascunsă, dar el este singurul om politic român care dă de înţeles că a luat în serios lupta împotriva corupţiei.