1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Tragedia Americii Latine şi un deja vu românesc

Stânga vine la putere pe creasta unui val de nemulţumiri, speculate de obicei la sânge în numele unor mari principii morale, care mai de care mai frecvent şi mai nejustificat invocate.

Hugo Chavez, bolnavul lider de la Caracas

Hugo Chavez, bolnavul lider de la Caracas

„Capitalismul”, „străinii”, „America”, „democraţia” sunt făcute ţăndări în sforăitoare discursuri. Foamea de putere sfârşeşte însă prin a-i reduce la dimensiunile unui glume proaste până şi pe cei mai carismatici şi asiduu adulaţi tirani neomarxişti. În final se alege scrumul din viaţa celor ce dau crezare lozincilor lor găunoase. Soarta Americii Latine ilustrează convingător această constatare.  

La sud de SUA internaţionalismul erei Clinton şi concentrarea mai multor administraţii americane pe primejdia terorismului de sorginte islamistă au permis emergenţa şi hipertrofierea unor dictatori de buzunar croiţi pe calapodul ceauşist al stângii naţional-comuniste. Unul dintre cei mai de succes tirani de acest fel s-a dovedit a fi cel venezuelean.

Mai nou, proaspăt realesul preşedinte al Venezuelei, Hugo Chavez, grav bolnav de cancer, nu se vede în stare să se întoarcă din Cuba comunistă, unde s-a instalat spre a se trata. Ţara sa de baştină are nevoie totuşi de un preşedinte. Dar cel ales nu-şi poate depune jurământul. Fiindcă e bolnav. Şi se află în străinătate, ca să se lecuiască.

Puterea îi este totuşi atât de dragă tiranului, încât puţin îi pasă lui Chavez de propria sa ţară, de lege, de statul de drept, de constituţie şi de necesitatea evitării unui vid de putere cu posibile consecinţe dezastruoase.

Majoritatea sa parlamentară, de stânga, fireşte, a decis cu superbie la Caracas să ignore impasul constituţional şi să amâne ceremonia depunerii jurământului, în timp ce opoziţia de centru-dreapta s-a hotărât să se adreseze Curţii Constituţionale.

Nu e clar dacă forţele democratice din Venezuela vor obţine câştig de cauză la Curtea Supremă şi dacă se vor organiza anticipate, deşi prevederile constituţionale venezuelane sunt clare. Dacă preşedintele nu e în stare să-şi exercite atribuţiunile, - iar depunerea jurământului face parte în mod clar şi fără echivoc din aceste atribuţiuni, - se organizează alegeri anticipate în termeni de 30 de zile.

Aşa, cel puţin, stipulează constituţia. Aşa ar trebui să se întâmple. Aşa cere nevoia menţinerii legitimităţii deputaţilor. Dar ce contează pentru unii parlamentari legitimitatea, dacă în joc este puterea. Senzaţia acută a unui deja vu i-ar putea încerca pe mulţi români.

Indiferent ce decizie se va lua, e probabil ca stânga antiamericană să-i supravieţuiască lui Chavez deopotrivă în Venezuela şi în celelalte ţări cu regimuri  împărtăşindu-i ideologia, chiar dacă întregul său sistem de alianţe se va vedea puternic afectat de absenţa carismaticului emul al castrismului cubanez.    

Societatea venezueleană e departe de a fi una deschisă pe model occidental. Democraţia e şi în Venezuela în stare de asediu, devreme ce liderul ţării şi regimul său au acaparat controlul nu numai asupra guvernului şi forului legislativ, ci şi asupra justiţiei şi a unei bune părţi a presei. 

Atât Chavez, cât şi ideile sale au fost şi vor continua să fie un imens pericol pentru democraţie, după cum sublinia recent şi Antonio Guedes, unul din nenumăraţii cubanezi forţaţi să-şi ia lumea în cap de dictatura comunistă de la Havana.

Că naţional-comunismul în versiune venezuelană a funcţionat atâta amar de vreme, incendiind în ultimii 14 ani şi multe alte ţări latino-americane, se datorează nu doar carismei lui Chavez şi ţiţeiului său, ci şi ajutorului cubanez. În schimbul celor 100.000 de barili de petrol venezuelean livraţi zilnic Cubei, Havana le-a oferit medici ieftini regiunilor subdezvoltate ale Venezuelei.

Zecile de mii de doctori, asistente medicale, tehnicieni şi consilieri cubanezi trimişi în imperiul lui Chavez au livrat ani la rând Havanei un venit vital pentru regimul comunist cubanez. La rândul ei, Venezuela, care s-a aliat şi cu alte regimuri totalitare, islamiste, precum cel iranian, a luat locul Uniunii Sovietice în susţinerea Cubei marxiste şi a multor mişcări şi partide antiamericane din regiune.

De o amplă dependenţă de Venezuela suferă şi Nicaragua, ţară central-americană condusă de un lider sandinist, bun prieten al internaţionalei antiamericane, dar certat şi el cu democraţia de tip occidental.

În mod caracteristic, carisma liderilor autoritari de tip Chavez nu ajută ţărilor lor nici măcar în condiţiile în care aceste state se bucură, ca Venezuela, de importante bogăţii subterane. În pofida imenselor ei rezerve de aur negru Venezuela a devenit mai nou prada unei acute crize fiscale. 

Ar fi timpul ca SUA să înceapă să se ocupe mai atent de tragedia acestei ţări şi de întreaga America Latină. Care are nevoie ca de aer de democraţie, de justiţii independente, de prezervarea separaţiei puterilor, pe scurt, de ceea ce le trebuie şi românilor: respectarea statului de drept.