1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Traficul aerian european, în curs de normalizare

Traficul aerian revine treptat la normal în Europa, după o săptămână de restricţii şi interdicţii de zbor, cauzate de norul de cenuşă rezultat în urma erupţiei unui vulcan în Islanda.

default

Miercuri, jumătate din zborurile programate în Germania au fost efectuate. Majoritatea companiilor aeriene au anunţat că de joi vor zbura conform programului normal.

Potrivit autorităţii europene de siguranţă a traficului aerian, Eurocontrol, 75% din zborurile programate pe continent au fost realizate miercuri iar zeci de mii de pasageri au reuşit după o întârziere de câteva zile să ajungă la destinaţiile dorite.

Eurocontrol se aşteaptă ca până la 29.000 de zboruri să aibă loc joi, cu foarte puţine curse anulate, din cauza unor restricţii limitate şi a unor probleme logistice.

În prezent, spaţiul aerian european este deschis aproape în totalitate, cu excepţia unor regiuni precum sudul Finlandei, sudul Norvegiei, nordul Scoţiei şi vestul Suediei.

În context, ministrul german al transporturilor, Peter Ramsauer, a apărat în Bundestag felul în care a gestionat criza creată de norul de cenuşă, chiar dacă abordarea sa strictă de închidere a spaţiului aerian german a fost criticată dur de companiile aeriene şi de anumite partide.

Unele companii aeriene, ameninţate de faliment

Asociaţia Internaţională pentru Trafic Aerian, IATA, avertizează asupra pierderilor imense suferite de companiile aeriene în urma interdicţiilor de zbor după erupţia vulcanului Eyjafjalla din Islanda. Potrivit şefului IATA, Giovanni Bisignani, cinci operatori de zbor europeni sunt deja ameninţaţi de faliment.

Flughafen Chaos Vulkan

Gata cu cursele anulate?

Ministrul german al transporturilor, Peter Ramsauer, va da astăzi o declaraţie guvernamentală cu privire la urmările restricţiilor de zbor.

Pierderi masive şi în SUA

Economia americană a pierdut 650 de milioane de dolari din cauza norului de cenuşă care a provocat restricţii ale traficului aerian în Europa, adică aproximativ 130 de milioane de dolari pe zi, a anunţat U.S. Travel Association, citată de CBS.

Aceste pierderi afectează fluxul de bani pentru 6.000 de locuri de muncă în SUA, potrivit asociaţiei. Fiecare zbor internaţional cu destinaţia Statele Unite valorează în medie 450.000 de dolari, cheltuieli făcute de călători, ceea ce înseamnă în jur de cinci locuri de muncă, potrivit asociaţiei.

"Deşi siguranţa trebuie să fie întotdeauna principala preocupare, economiile, în special cele care îşi revin în urma recesiunii, nu îşi pot permite o reacţie exagerată, care să paralizeze complet călătoriile", a declarat preşedintele asociaţiei, Roger Dow, într-un comunicat.

Companiile aeriene care operează zboruri între Europa şi Statele Unite au anulat 78% dintre curse în ultimele cinci zile, potrivit asociaţiei americane.

dpa/reuters/hotnews.ro
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm