Tradiţie vs modernitate în Codul penal

Cazul judiciar de la Botoşani, în care soţul este acuzat că şi-a ucis soţia prin transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA -, a provocat o reacţie promptă în Senatul de la Bucureşti. Senatorul PDL Iulian Urban a propus modificarea Codului penal şi asimilarea acestei fapte, în aparenţă mai greu clasabile, cu un omor premeditat.

Legea aflată în vigoare asimilează asemenea situaţii cu un omor din culpă agravat de ebrietate, aşa cum ar fi, de exemplu, un simplu accident de maşină. Pedeapsa în aceste cazuri este cuprinsă între 5 şi 15 ani.

Senatorul PDL a propus însă completarea articolului 309 din Codul Penal cu următoarea precizare: "Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani."

Povestea tragică de la Botoşani a provocat o vie emoţie publică. Aşa cum reiese din proces, soţul infectat nu şi-a avertizat soţia decât mult mai târziu, prin intermediul unei scrisori, care sună însă cinic şi indiferent. În aceste împrejurări, părinţii tinerei soţii, care şi-au acuzat ginerele de omor, se plâng că, potrivit Codului Penal, vinovatul ar putea scăpa cu doar 5 ani de închisoare.

Tradiţie religioasă vs modernism laicizant

Senatorul PDL Iulian Urban a participat şi la dezbaterile din cursul anului 2009 privind proiectul noului Cod penal, fiind unul dintre aceia care s-au plâns de înclinaţiile progresist-liberale ale acestui proiect. Chiar dacă modificările aduse Codului penal nu au fost foarte numeroase, majoritatea textelor vechi fiind păstrate, tendinţa, expusă explicit, în motivarea proiectului a fost aceea de a dezincrimina anumite infracţiuni şi de a reduce pedepsele în cazul altora.

Chiar în cazul de faţă, noul Cod penal, adoptat în vara lui 2009, prevede o pedeapsă mai mică, una cuprinsă între 3 şi 10 ani. Aşadar nici vorbă de o exigenţă sporită, ci mai curând de o mai largă îngăduinţă. De altfel noul Cod penal (care nu a intrat încă în vigoare) manifestă o sistematică toleranţă la infracţiunile care au o legătură cu sexualitatea, poate în tentativa de a compensa o practică juridică tradiţională, considerată ca represivă. Un exemplu frapant a fost dezincriminarea incestului, sub acoperirea dreptului la viaţă privată.

Aici se poate purta o discuţie pur juridică, dar dincolo de ea se găseşte o viziune de natură morală. Chiar dacă nu este pusă explicit la temelia dreptului, morala unei comunităţi are adesea o influenţă covârşitoare asupra unei legi sau asupra alteia.

Aşadar, în mod tacit, se înfruntă de mai multă vreme în dreptul românesc o viziune tradiţionalistă, una în virtutea căreia omorul este o faptă de maximă gravitate sau, cu alte cuvinte, “un păcat capital” şi o viziune recentă, care tinde să relativizeze vinovăţiile cu intenţia explicită a recuperării persoanelor şi reintegrării lor în societate.

Recidivele tragice care se produc în atât de multe cazuri nu au reuşit să-i determine pe legislatorii de factură recentă să-şi modifice viziunea, care pare ancorată mai curînd în ideologie decât în practica socială.

Semnificativ pentru politica românească este că această dezbatere se poartă în sânul aceluiaşi partid, dar într-un mod care nu permite identificarea precisă a poziţiilor şi combatanţilor. Cu siguranţă însă, promotorii noului Cod penal, Valeriu Stoica şi ministrul de justiţie, Cătălin Predoiu, reprezintă tabăra modernistă şi relativizantă, iar senatorul Iulian Urban gândirea tradiţional-conservatoare.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu